Andronescu: Mi-aş dori ca elevii olimpici să rămână în ţară și să-i sprijinim să dezvolte aici o carieră universitară

0
Foto: magazinsalajean.ro

Elevii olimpici trebuie sprijiniţi pentru a putea să-şi dezvolte o carieră în ţară cu performanţele de care sunt capabili, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vineri seara, la Suceava, după festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei Naţionale de Informatică, relatează Agerpres.

”După evenimentul din seara aceasta am o stare a bucuriei. Suntem chiar sub semnul lui Gaudeamus. Asta înseamnă să ne bucurăm de ce-au făcut copiii aceştia minunaţi. Fără îndoială că mi-aş dori ca ei să rămână în ţară, dacă s-ar putea, pentru că într-adevăr performanţele pe care ei le-au atins şi le-au dovedit cu acest prilej ne arată că ne dorim să nu mai plece, să-i sprijinim aici, să-şi dezvolte o carieră cu performanţele de care sunt în stare într-o universitate’‘, a spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei a mulţumit cu această ocazie şi profesorilor care au avut o contribuţie importantă în realizarea acestor performanţe ale elevilor, dar şi părinţilor, pentru susţinerea fără de care copiii lor nu puteau să aibă astfel de realizări de excepţie.

Le mulţumesc în faţa dumneavoastră şi profesorilor care s-au ocupat de ei, pentru că o asemenea performanţă nu se naşte din spuma mării, se naşte cu eforturi foarte susţinute şi cu munca extrem de migăloasă şi de perseverentă a dascălilor lor. Le mulţumesc şi părinţilor, pentru că fără susţinerea părinţilor n-ar fi putut atinge această performanţă. Şi dacă noi vorbim de şcoli cu performanţe şi şcoli cu performanţe mai slabe, să ştiţi că cei care fac diferenţa sunt tocmai părinţii, părinţii care-şi susţin copiii şi care, iată, ajung să obţină rezultate absolut excepţionale’‘, a subliniat Andronescu.

Ministrul Educaţiei şi-a exprimat intenţia de a majora recompensa financiară a elevilor olimpici cu performanţe deosebite, precum şi de a găsi soluţii pentru ca aceştia, după terminarea facultăţii, să poată profesa în mediul academic.

Astăzi premiile care se acordă olimpicilor, mai ales olimpicilor internaţionali şi care nu sunt foarte mici – cei care iau medalii de aur primesc 12.000 de lei, 12.000 de lei primesc şi profesorii şi şcoala din care provin -, rezultă dintr-o hotărâre de guvern care a fost promovată într-unul din mandatele mele. (…) Va trebui să adăugăm acestor premii o susţinere şi mai importantă. De ce nu nişte premii mai mari? Mai mari decât prevede hotărârea aceea de atunci, să le upgradăm cu inflaţia, pe de o parte. Pe de altă parte, tot potrivit unei legi, bursa pentru meritul olimpic care se acordă, dacă ei rămân în ţară, şi care se adaugă celorlalte burse pe care ei le pot obţine, pe toată perioada studiilor dacă se menţine performanţa. (…) Cred că trebuie să găsim o formulă ca universităţile să facă pentru ei, după finalizarea studiilor, deja oferta pentru ei de a fi în rândul cadrelor didactice”, a susţinut Andronescu.

Citește și: Andronescu nu intenționează să prelungească vacanţa de vară a elevilor așa cum au cerut hotelierii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here