Anchetă a ISJ Iași la Colegiul Mihai Eminescu: ”Dacă se dovedește o eroare științifică a cadrului didactic, situația este gravă”

0
Foto: facebook.com/InspectoratulScolarJudeteanIasi/

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi derulează o anchetă la Colegiul „Mihai Eminescu” după ce tatăl unuia dintre elevi a a acuzat că lucrarea acestuia nu a fost bine corectată de învăţător, scrie Agerpres.

„Am primit această sesizare prin intermediul paginii noastre de Facebook, de la o persoană oarecare. Nu a fost făcută de părintele sau părinţii de la clasa respectivă. Este o cercetare în curs. Dacă se dovedeşte că într-adevăr este o eroare ştiinţifică a cadrului didactic, situaţia este gravă”, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.

Reacţia vine după ce tatăl unui elev din clasa a II-a de la Colegiul Mihai Eminescu a postat pe pagina sa de socializare o parte din lucrarea corectată cu roşu, în care învăţătorul s-a arătat nemulţumit de faptul că nu a despărţit corect cuvântul „derdeluş” atunci când a ajuns la capătul rândului, întrucât copilul a scris „der-deluş”. Un alt cuvânt corectat de cadrul didactic a fost „patinoar”, vocala „o” fiind tăiată cu pixul de culoare roşie şi corectat cu vocala „u”.

Reprezentanţii instituţiei şcolare susţin că „sunt greşeli scoase complet din context”. Tot ei recunosc şi faptul că învăţătorul Spiridon Andrieş este coautorul unei culegeri destinate elevilor.

„Ceilalţi copii vor aduce şi ei caietele pentru a fi comparate lucrările şi pentru a afla despre ce a fost vorba, care au fost cerinţele. Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat. Nu pot spune nimic până nu se adună toate dovezile. Până acum nu a avut probleme. Au fost culegeri publicate cu colegi din instituţia noastră”, a declarat Dorina Doroftei, director adjunct Colegiul Mihai Eminescu.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here