Asociația Elevilor din Constanța: Copiii dintr-o comună, nevoiți să se trezească la ora 4 pentru că nu au curse către școală

0
Foto: facebook.com

Asociația Elevilor din Constanța susține că este inadmisibil ca, în secolul XXI, să existe sate care să nu aibă acces la transport în România. AEC se referă la copiii dintr-o comună care se trezesc la ora 4 și merg 3 km pe jos să prindă o cursă către școală, relatează Mediafax.

Reprezentanții elevilor din Constanța arată, într-un comunicat de presă că, pentru a ajunge la școala dintr-o comună vecină, zeci de copii din comuna Lipnița sunt nevoiți să se trezească zilnic la ora 4 dimineața și să meargă pe jos 3 kilometri pentru a ajunge în stația de unde sunt preluați în jurul orelor 5.45- 5.55, din cauză că există un număr limitat de curse de transport.

Portrivit AEC, vinovat pentru această situație ar fi Consiliul Județean Constanța, care nu ar fi încheiat contracte cu transportatorii pentru a nu le plăti compensații.

„Astfel, dezinteresul autorităților locale determină elevii să se chinuie zilnic stând treji de la ora 4 dimineața, urmând ca apoi să stea de la ora 8 până în jur de orele 13-14 la liceu, doar pentru ca apoi să se întoarcă acasă obosiți. Acest lucru afectează puternic concentrarea lor, dar și sănătatea. Din păcate, într-o țară unde accesul liber la educație pentru fiecare copil este un principiu existent doar pe hârtie, astfel de situații au devenit o normalitate”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanții elevilor mai spun că, de un an și jumătate, fac demersuri pentru a determina autoritățile să încheie contracte cu transportatorii, dar situația nu s-a îmbunătățit, motiv pentru care AEC a chemat în judecată Consiliul Județean Constanța, procesul aflându-se pe rolul Curții de Apel Constanța, cu termen în data de 2 octombrie.

„Considerăm ca fiind inadmisibil ca în secolul XXI, într-o societate în continuă dezvoltare, în România să existe încă sate care să nu aibă acces la transport, iar acolo unde el există să se desfășoare în condiții sub limita decenței. Este absolut necesară intervenția autorităților în situația transportului, cu atât mai mult cu cât firmele de transport, ținând cont de interesele lor financiare, nu iau măsuri pentru a asigura un transport accesibil”, se mai arată în comunicatul AEC.

Asociația elevilor îi cere președintelui Consiliului Județean Constanța „să dispună de urgență încheierea de contracte de serviciu public cu transportatorii”.

Comunicatul integral al Asociației Elevilor din Constanța:

”Președintele CJC, Marius-Horia Țuțuianu, închide ochii la situația dramatică a elevilor care se trezesc la 4 dimineața ca să ajungă la școală!

Asociația Elevilor din Constanța condamnă nepăsarea președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, față de zeci de elevi care se trezesc la 4 dimineața în fiecare zi pentru a ajunge la școală, fiind singurul interval orar la care pot fi preluați de transportatori pentru a fi aduși la Liceul Teoretic Băneasa!

Spre finalul acestei săptămâni a apărut în spațiul public cazul copiilor din Lipnița care, din cauza faptului că există un număr limitat de curse pe traseul Lipnița – Băneasa, acolo unde învață, sunt nevoiți să se trezească zilnic la ora 4 dimineața pentru a ajunge în stația de unde sunt preluați în jurul orelor 5:45 – 5:55. Mai mult, aceștia sunt nevoiți să meargă 3 kilometri până la stația respectivă, deoarece în satul lor nu există stații accesibile.

Responsabil cu gestionarea transportului județean este Consiliul Județean Constanța, care are posibilitatea să oblige operatorii de transport să înființeze curse și la ore mai accesibile pentru elevi, dar și la modul general, pentru cetățeni. Acest lucru era posibil încă din 2001, prin intermediul unor contracte pe care autoritatea județeană nu a dorit să le încheie, deoarece ar fi însemnat să plătească compensații către firmele de transport.

Astfel, dezinteresul autorităților locale determină elevii să se chinuie zilnic stând treji de la ora 4 dimineața, urmând ca apoi să stea de la ora 8 până în jur de orele 13-14 la liceu, doar pentru ca apoi să se întoarcă acasă obosiți. Acest lucru afectează puternic concentrarea lor, dar și sănătatea. Din păcate, într-o țară unde accesul liber la educație pentru fiecare copil este un principiu existent doar pe hârtie, astfel de situații au devenit o normalitate.

În acest sens, AEC face demersuri de un an și jumătate pentru a determina autoritățile să încheie contracte cu transportatorii, astfel încât toate satele din județ să fie acoperite de transport, cetățenii să nu fie nevoiți să meargă kilometrii până să ajungă în stații, iar elevii, studenții și celelalte categorii
dezavantajate să primească reduceri la transport. Din nefericire, situația nu s-a îmbunătățit, motiv pentru care Asociația Elevilor din Constanța a chemat în judecată Consiliul Județean Constanța în data de 20 august 2018, proces care se află pe rolul Curții de Apel Constanța cu termen în data de 2 octombrie.

Considerăm ca fiind inadmisibil ca în secolul XXI, într-o societate în continuă dezvoltare, în România să existe încă sate care să nu aibă acces la transport, iar acolo unde el există să se desfășoare în condiții sub limita decenței. Este absolut necesară intervenția autorităților în situația transportului, cu atât mai mult cu cât firmele de transport, ținând cont de interesele lor financiare, nu iau măsuri pentru a asigura un transport accesibil.

Solicităm, pe această cale, președintelui Consiliului Județean Constanța să dispună de urgență încheierea de contracte de serviciu public cu transportatorii, aplicând prevederile Regulamentului european nr. 1370/2007 și să dea, astfel, dovadă de interes față de situația dezastruoasă a transportului intrajudețean în Constanța.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.