Imagini din școală. Prima zi după vacanță pentru elevii clasei a III-a: Un altfel de Bingo, „borcanul magic” și Tombola 2022

1

Prima zi de școală după vacanță este întotdeauna una dificilă la prima vedere, de aceea reconectarea la cerințele școlare, cu grupul clasei este foarte importantă, spune învățătoarea Monica Dorina Toader de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Oradea. Pentru a realiza această reconectare, în prima zi de școală din noul an calendaristic, învățătoarea și-a propus să le ofere elevilor săi de clasa a III-a ”o zi specială”, chiar dacă – explică învățătoarea – ”la noi la clasă încercăm zilnic să avem ceva atractiv, să facem ceva altfel, să ieșim din linie cum se spune”.

Învățătoarea din Oradea ne-a scris despre revenirea la școală a elevilor săi după vacanța de iarnă și despre activitățile desfășurate în prima zi de cursuri din noul an:

”Întâlnirea de dimineață, deși suntem clasa a III-a, uneori ocupă destul timp din prima oră, dar întotdeauna cu folos. Și azi a ocupat mai mult timp; problemele organizatorice, împărtășirea experiențelor personale din vacanța de iarnă, crearea unui climat propice unei stări de bine au fost primordiale, fără a neglija însă lecțiile recapitulative la română, matematică, științe și educație civică.

Până la începerea orelor de curs la sosirea la școală, elevii sunt așteptați cu ceva de colorat, cu un TF (test fulger îndrăgit mult de ei, 10 exerciții din toată materia), cu o poveste, un cântec sau desene animate educative. Azi, i-a întâmpinat Fixiki cu noi episoade.

După obiceiul nostru, lunea citim newsletterul săptămânii în curs, creat de mine și postat pe grupul închis al clasei. În acest mod sunt informați elevii despre ceea ce ne planificăm la fiecare disciplină, dar și despre activitățile extrașcolare. Fiind început și de lună, am  aflat totodată care sunt marile evenimente/zile naționale și internaționale pe care le vom putea marca la școală sau acasă.

Am apelat la un chestionar DA/NU referitor la diverse activități făcute în vacanță, apoi la un joc BINGO prin care au căutat în clasă colegi care au derulat anumite acțiuni în vacanță, completând un tabel dat. Ca muncă individuală, am consolidat și autoevaluat totodată anumite competențe formate până acum, completând un ALTFEL DE BINGO cu 9 itemi integrați.

De azi, am introdus la clasă până la finele acestui an BORCANUL MAGIC în care fiecare după cum simte, va putea (zilnic/săptămânal/lunar) să pună post-it-uri cu ceea ce le-a adus bun, frumos, interesant o zi la școală. Mare a fost surpriza să observ că încă din prima zi le-a plăcut ideea și borcanul a prins culoare.

Așa ca la început de an, la început de drum, fiecare dintre noi are nevoie de “încărcare” cu lucruri și trăiri pozitive ce ne sunt atât de necesare, de aceea azi, fiecare și-a luat cel puțin un jeton cu ceea ce are nevoie în acest an… sănătate, prieteni, răbdare, animal de companie, călătorii, timp cu familia etc.

Copiii au fost surprinși să vadă pe tablă imagini cu pozele lor din vacanță. În vacanță am creat un album pe grupul închis, unde cei care au vrut au putut posta imagini care surprind preocupările lor.

Cireașa de pe tort a fost tradiționala tombolă prin care fiecare a extras un bilețel din joben cu un număr (nu așa simplu, ci spunând câte o informație despre număr ca de exemplu: e succesorul/predecesorul/răsturnatul, produsul/suma/câtul/diferența numerelor, e par/impar etc), fiecare descoperind cu emoție obiectul câștigat.

Cu toate că a fost o zi plină, cu surprize și provocări (așa cum ne place nouă) și multă bucurie, responsabilitățile nu le-au uitat în ceea ce privește hrănirea pițigoilor din grădina școlii, iar joaca cu zăpadă  în curtea școlii fiind una parcă mult așteptată. Startul considerăm că a fost unul bun, așteptăm cu nerăbdare ziua ce vine. Suntem optimiși, harnici și ne dorim cât mai implicați!”

Sursa foto: Arhiva personală – prof. Monica Dorina Toader

Citește și:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.