Ministrul Educației: Școala va începe cu prezență fizică, aceasta este decizia la acest moment. Avem pregătite și scenariile de funcţionare

0

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seara, la Digi24, că școala va începe cu prezență fizică în data de 13 septembrie, dar ”dacă vom avea o evoluţie nesperată din punct de vedere epidemiologic”, vor fi aplicate scenariile de funcţionare. ”Vom susține aceleași scenarii sau chiar o ridicare a nivelului până la care elevii pot participa la școală cu prezență fizică”, a precizat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că ”decizia la acest moment” este că școala va începe cu prezență fizică în data de 13 septembrie. ”Suntem obligaţi, însă, să luăm în calcul, posibilitatea de rezervă, în cazul total nedorit – o situaţie în care eu, personal, am dreptul să nu cred, având în vedere că în şcoli se respectă regulile mai riguros decât în multe alte medii, având în vedere procentul celor vaccinaţi din școli, având în vedere respectarea regulilor – am dreptul să cred că vom începe şcoala cu prezenţă fizică, fără niciun fel de scenarii.

Elevii care au contraindicaţii medicale sau care prezintă simptome vor sta în continuare acasă, şcoala fiind obligată, în continuare, să le asigure accesul la procesul de învăţare în sistem online. Dar pentru toţi ceilalţi elevi, şcoală cu prezenţă fizică. Dacă vom avea o evoluţie nesperată din punct de vedere epidemiologic, avem pregătite scenariile de funcţionare”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că pragurile care stabilesc dacă elevii vor face ore online sau vin la școală vor fi reconfirmate la începutul lunii septembrie.

”Vorbim despre praguri pe care o să le reconfirmăm la începutul lunii septembrie, după ce vom şti deja care este evoluţia epidemiologică, printr-un ordin comun de ministru al ministrului educației și ministrului sănătății. Suntem în permanentă legătură și foarte atenți la evoluția epidemiologică. Dar ceea ce știm în acest moment și ceea ce am anunțat într-o modalitate asumată: școala va începe cu prezență fizică. (…)

Scenariul principal este cel cu prezenţă fizică. (…) Vom susține aceleași scenarii sau chiar o ridicare a nivelului până la care elevii pot participa la școală cu prezență fizică. (…) Prima variantă este să rămânem pe aceeași variantă cunoscută a scenariilor roșu, galben, verde”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.