Cum va începe noul an școlar. Raluca Turcan: Decizia încă nu este luată. Scenariul cel mai nefast ar fi să rămânem pe învățământ online

0

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marți, că o decizie privind modul în care se vor desfășura cursurile în toamnă va fi luată, în funcție de evoluția epidemiologică, ”într-un interval rezonabil de timp astfel încât toată lumea să știe din timp cum va începe anul școlar”. ”Decizia este foarte dificil de luat, pentru că trebuie să ținem cont de aceste discrepanțe și, în momentul în care iei în calcul reducerea numărului de elevi, reducerea numărului de ore, distanțarea fizică la clasă, trebuie să vezi și dacă infrastructura îți permite”, a spus Raluca Turcan.

Vicepremierul Raluca Turcan a reluat ideea că Executivul își dorește revenirea la ”normalitate”, adică învățământ față în față, cu condiții de distanțare fizică pentru copii.

”Noi avem, însă, în evaluare mai multe scenarii. Acesta este scenariul de dorit, cu învățământ față în față. Scenariul cel mai nefast ar fi să rămânem în continuare, pentru o perioadă de timp, pe învățământ online, care este un proces extrem de greoi pentru copiii din grădiniță, învățământul primar în special, de asemenea pentru copiii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a.

Între aceste două capete, deci față în față și predarea online, mai există variante intermediare și, în funcție de evoluția epidemiologică, într-un interval rezonabil de timp astfel încât toată lumea să știe cum va începe anul școlar din timp, o să luăm decizia”, a declarat vicepremierul, într-o conferință la Botoșani.

Întrebată de ce nu a fost redus numărul de elevi în clasele de început de ciclu, Raluca Turcan a răspuns: ”După cum bine cunoașteți și o simțiți pe propia piele de multe ori, România este o țară a decalajelor și situațiile nu sunt identice. Avem supraaglomerări uriașe în mediul urban și chiar un număr subdimensionat de copii în mediul rural.

Așadar, decizia este foarte dificil de luat, pentru că trebuie să ținem cont de aceste discrepanțe și, în momentul în care iei în calcul reducerea numărului de elevi, reducerea numărului de ore, distanțarea fizică la clasă, trebuie să vezi și dacă infrastructura îți permite.

Noi nu vrem să fim heirupiști, nici populiști, nu am luat niciodată decizii foarte importante pentru o mână de voturi, de aceea suntem într-o evaluare permanentă pentru a ajunge la cea mai bună decizie. Nu pot să vă anunț acum decizia pentru că încă nu este luată. V-am prezentat scenariile de lucru, unele dintre ele au apărut și în spațiul public”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.