FePAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România, Grupul Civic „Părinții cer schimbare”, Grupul Civic „Părinții elevilor din România”, Asociația SUPRA și Asociația Mame pentru Mame au înaintat Ministerului Educației mai multe amendamente în ceea ce privește proiectul de ordin privind structura anului școlar 2023-2024. Cele cinci organizații susțin începerea cursurilor pe 11 septembrie și încheierea lor pe 14 iunie (mai devreme cu o săptămână față de propunerea ministerului), dar și mutarea vacanței de primăvară cu o săptămână mai târziu pentru a o lega de 1 Mai și sărbătorile pascale.
Într-un comunicat de presă, cele 5 organizații își arată susținerea pentru noua împărțire a anului școlar în cele 5 perioade de învățare (module), alternate cu perioade de odihnă: ”Este o structură care respectă curba de efort a elevului, mai ales dat fiind faptul că elevii din România au un număr mare de ore de instruire pe zi, respectiv pe săptămână (orele de la școală la care se adaugă teme, proiecte, meditații inclusiv în weekend).”
Acestea nu sunt în schimb de acord cu data de încheiere a cursurilor anului școlar, propusă de Ministerul Educației în proiectul de ordin, lansat în dezbatere publică. ”Organizațiile noastre mențin cu fermitate poziția pe care am avut-o în fiecare an legat de perioada de desfășurare a cursurilor: începutul acestora în jurul datei de 15 septembrie și încheierea lor în jurul datei de 15 iunie.
Mai precis, solicităm următoarea perioadă calendaristică a cursurilor în anul școlar 2023-2024: 11 septembrie 2023 – 14 iunie 2024. Finalizarea cursurilor în data de 21 iunie 2024, cum este specificat în propunerea aflată în consultare, are un impact negativ asupra calendarului examenelor – Evaluarea Națională și Bacalaureat, sesiunea 1 și sesiunea 2. Acestea nu se pot desfășura în condiții optime în mijlocul verii, ținând cont inclusiv de procesul de corectare a lucrărilor, care este unul foarte intens și solicitant pentru evaluatori”, se arată în comunicat.
Organizațiile au amendamente și în ceea ce privește vacanța mobilă din februarie, vacanța de primăvară și desfășurarea programelor ”Săptămâna verde” și ”Școala altfel”:
- Legat de vacanță din februarie, preluarea din alte sisteme de educație a conceptului de vacanță mobilă este lăudabilă, dar este necesar inclusiv implementarea corectă a acestuia astfel încât să-și atingă scopul. În acest sens, solicităm ministerului să se asigure că distribuția județelor pe cele trei săptămâni este egală, iar săptămâna de vacantă a fiecărui județ rămâne la fel în fiecare an, respectându-se astfel principiul predictibilității.
- Legat de vacanța de primăvară, atât timp cât este posibil din punct de vedere calendaristic, aceasta trebuie să cuprindă și Sărbătorile Pascale. În anul școlar 2023-2024 acest lucru este posibil prin mutarea vacanței de primăvară cu o săptămână mai târziu față de perioada propusă spre consultare (Ministerul Educației propune perioada 13 – 21 aprilie 2024), deoarece fragmenează nejustificat atât procesul educațional, cât și vacanța de primăvară și Sărbătorile legale. Noua perioadă pe care o solicităm este: 22.04.2024 – 30.04.2024, perioadă ce va fi urmată de zilele libere naționale 1 Mai, 2 mai (punte), 3 mai (Vinerea Mare), 6 mai (a doua zi de Paști).
- Legat de Săptămâna Verde, solicităm comasarea acesteia cu Școala Altfel pe parcursul căreia se pot organiza activități dedicate educației pentru mediul înconjurător. De asemenea, printr-o abordare transdisciplinară, așa cum indică metodologia de anul acesta, tema poate fi studiată de-a lungul întregului an școlar la orele de dirigenție, educație civică, științele naturii, biologie ș.a.m.d. Toate activitățile care s-ar putea desfășura în afara școlii presupun costuri (deplasare, taxe de intrare, cazare etc) pentru care nu există o finanțare din partea Ministerului Educației. În metodologia Săptămânii Verzi este specificat că activitățile nu vor fi achitate de școală, profesori sau părinți, fără a se indica însă o sursă de finanțare. Totodată, menționăm că Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 prevede introducerea în oferta națională de curriculum la decizia școlii (CDS) a unor discipline dedicate acestei teme ceea ce oferă cu atât mai mult oportunitatea studierii educației de mediu ca proces de învățare continuă, nu doar pe parcursul unei săptămâni ce afectează data de început sau de sfârșit a anului școlar.
- Desfășurarea Programului național „Școala altfel” în care să fie incluse minim 2 “Zile verzi” perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.
Potrivit proiectului de ordin lansat în dezbatere publică, cursurile anului școlar 2023-2024 ar urma să înceapă pe 11 septembrie 2023 și să se încheie pe 21 iunie 2024.