Pasiunea unui copil de 13 ani pentru tradiții și viața la țară. Rareș a creat acasă un mic muzeu și va organiza în vară o șezătoare FOTO

1
Camera-muzeu, acasă la Rareș, în comuna Sânpetru, județul Brașov

Rareș ar da oricând telefonul pentru a munci în grădină sau a îngriji animalele. Are 13 ani, este elev în clasa a VII-a la școala din comuna brașoveană Sânpetru și este pasionat de tradiții și de portul popular. A transformat o cameră din casă într-un mic muzeu, unde a adunat lucruri vechi, ”zestrea” cum îi spune el, de la Dăbuleni, Dolj, satul natal al tatălui său. Acolo, Rareș își petrece vacanțele de vară și vorbește cu mare entuziasm despre viața la țară, despre străbunica lui, despre grădină, despre cum umblă desculț în nisipul fierbinte. Știe foarte clar ce vrea să facă în viață – zootehnie și agricultură, iar în curtea de la Sânpetru chiar și-a amenajat o grădină a lui. Pornind de la pasiunea pentru tradiții, Rareș s-a înscris în programul #edulab și va organiza în această vară, la Dăbuleni, o șezătoare în curtea unei case bătrânești.

Când stai de vorbă cu Rareș, te lovesc preocupările lui de ”om mare”. Povestește cu atâta ardoare despre ceea ce-i place să facă, despre planurile lui și tot timpul este vesel, se amuză chiar și atunci când ne avertizează că vorbește ”mult”.

Aflăm de la el că are acasă un mini-muzeu al tradițiilor oltenești. Cea care a început să adune lucruri vechi, de pe vremea bunicilor și străbunicilor, este mama. De la ea a moștenit pasiunea și de 2-3 ani face și el acest lucru. A adus de la Dăbuleni tot ce a putut, a cotrobăit prin pod, prin casă, și a transformat o cameră de la Sânpetru într-un mic muzeu.

”Am adus mai multe componente și încă sunt în căutare. Mai sunt acolo lucruri din zestrea familiei. Eu am făcut totul, am aprofundat toată camera și am făcut-o ca un mini-muzeu. Toate exponatele au aparținut familiei mele, nu am de la altcineva. Am cămăși, ii de femei, lucruri bărbătești din păcate nu am, fote, bete, scoarțe care se pun pe pereți, spete de război, ulcioare de la nunta străbunicii, foarte-foarte vechi, ștergare foarte multe, maramă, fus, suveică… Au venit mulți prieteni să vadă muzeul și au fost foarte uimiți. Au aflat ce povești au acele obiecte. Au fost foarte interesați și chiar ar vrea să mai vină”, povestește Rareș.

Știe că, în ziua de astăzi, arta populară nu mai este atât de apeciată, însă el parcă s-a născut ”cu acest har”. ”Eu sunt așa mai pe țărănește, cum se zice, mai pe stil vechi. Mie nu-mi place modernul, cum ar fi să stau să mă joc pe calculator. Mai bine ies afară să am grijă de un animal, să sap, să fac altceva. Eu și tricotez, dacă nu știați… Fac multe lucruri. Aș da telefonul meu pe un animal, pe o sapă, pe orice”, mărturisește Rareș.

Este momentul în care se întoarce în timpul vacanțelor de vară pe care le-a petrecut de când era mic la Dăbuleni și spune că acolo se simte în largul lui: ”La Dăbuleni este peste tot nisip. Eu merg desculț pe stradă. Te simți ca într-un deșert… O am pe străbunica mea și îmi povestește multe lucruri, despre tradiții, despre lucruri care s-au întâmplat demult… Acolo mă simt chiar ca la țară.”

Rareș, alături de străbunica lui

Șezătoare la Dăbuleni

La Dăbuleni, în luna iunie, Rareș va organiza o șezătoare. Anul trecut, a aflat de la diriginta lui, profesoara Mihaela Bucșa, despre programul #edulab pentru ecoturism, organizat de Fundația Noi Orizonturi. S-a înscris la specializarea ”Port Popular”, a urmat un curs și a propus ca proiect organizarea șezătorii.

Își amintește de ”doamna Alina” de la curs, ”o doamnă super-super faină, o doamnă de nota 10, de nota 1.000, ce să mai”, de la care a aflat lucruri minunate. ”Am învățat  lucruri folositoare, pe care le voi aplica la șezătoare. Eu cam știam jumătate despre ce înseamnă o șezătoare, jumătate am învățat pe parcursul #edulab. La acest curs, eu am reușit să mă ridic. Am fost un diamant neșlefuit înainte să mă duc la #edulab și apoi #edulab, împreună cu doamna Alina și toate doamnele de acolo, m-au șlefuit. Ele mi-au dat miere. Eu am mâncat mierea și așa m-am dezvoltat eu, spune, râzând, Rareș.

Deja a găsit locul unde va face șezătoarea: o casă bătrânească de 100 de ani, cu ”arhitectură oltenească foarte frumoasă”. ”E și o vatră acolo, iar șezătoarea va avea loc sub un nuc, lângă casă, care ține foarte multă umbră. Acolo este și o boltă de vie și îi dă un aspect țărănesc.”

Până atunci, Rareș și-a propus să promoveze organizarea șezătorii, dar deja prieteni și oameni din Dăbuleni au aflat și vor să vină. Copilul se gândește chiar să o aducă pe străbunica lui, în vârstă de 82 de ani, deși îi este teamă să nu o expună din cauza coronavirusului: ”Dacă și dumneaei dorește, o să o aduc. Eu la șezătoare voi spune legende și vom confecționa ceva pe baza legendelor.

Grădină amenajată de un copil

Pasiunea unui copil de 13 ani pentru tradițional te duce cu gândul la ce și-ar dori să facă el mai departe, în viață. Răspunsul prompt, fără nicio ezitare, a lui Rareș a fost: zootehnist – agricultor.

”Dacă voi avea această meserie, pot să o îmbin și cu portul tradițional. Sunt toate legate de tradiția noastră românească. Aș vrea să dau la Brașov la un liceu foarte bun și apoi să merg la facultate, pe specializare. Eu de când eram mic și mergeam la țară, am fost cu agricultura și cu animalele și nu aș schimba meseria asta niciodată. Nu m-am gândit să mă fac avocat sau polițist. Niciodată”, spune apăsat Rareș.

Părinții îl încurajează să își urmeze pasiunea, dar îi spun tot timpul că mai întâi trebuie să învețe foarte bine pentru a-și împlini visul și să facă un liceu bun.

”Eu nu mă las. Și aici la Sânpetru, mi-am făcut o grădină mică. Mi-am pus usturoi, ceapă… Eu, singur. Vreau să îmi cumpăr vreo 10 pui, câteva rățuște, să le cresc pentru că mie îmi place foarte mult. Am grădina de câțiva ani și o îngrijesc, o sap. În toamnă am plantat usturoi, a și răsărit, la Paște, mănânc usturoi verde (râde). Mai pun roșii, castraveți. Am avut anul trecut niște ridichi mari… fasole, mai multe. De obicei, cresc eu răsadul, dar când nu am timp, cumpăr. Muncesc în grădină și la Dăbuleni. Am săpat astă-vară porumbii. Grădina de la țară e faină și mare și tot eu am muncit-o, cu străbunica”, mai povestește Rareș.

Când îi spunem că este un copil ”deosebit”, pentru că cei mai mulți copii din generația lui sunt atrași de lumea digitală, de jocuri, de telefoane, replica lui Rareș a fost: ”Nu mă simt un copil deosebit. Mă simt ca un copil normal, dar mi-e drag să muncesc.”

În vară, când Rareș va organiza șezătoarea, îl așteptăm din nou să ne povestească despre ceea ce el, la 13 ani, va reuși să realizeze în curtea unei case bătrânești, la umbra unui nuc. Mult succes, Rareș!

Citește și: Ana, elevă în clasa a VI-a, a construit o minibibliotecă în fața casei pentru copiii din sat care nu-și pot cumpăra o carte FOTO

1 COMENTARIU

  1. UN SALUT PT RARES
    SI NUMELE TAU ESTE DE ROMAN ADEVARAT!!!!!!!! <3 UN SALUT PT CEI CE TE AJUTA SI UN BRAVO ,PT CA FOLOSESTI ORICE METODA RUSTICA PENTRU A TE FORMA ,SI-A CRESTE SANATOS SI INTELEPT ,ASA CUM SE VEDE IN POZELE ARATATE ;MULT SUCCE SI TOT INAINTE !!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.