Ana, elevă în clasa a VI-a, a construit o minibibliotecă în fața casei pentru copiii din sat care nu-și pot cumpăra o carte FOTO

1

Ana trece în clasa a VI-a, locuiește într-un sat din Buzău și, în luna iunie, a creat o minibibliotecă stradală. Copiii din sat care nu au cărți vin și împrumută un roman sau o enciclopedie din biblioteca Anei, iar cei care doresc pot dona o carte. La început, eleva în vârstă de 12 ani a agățat pe gard, la stradă, două lădițe cu cărți, alături de mesajul ”Dăruiți sau poftiți”, ulterior a reamenajat mica bibliotecă. La o lună de când a pus în practică ideea, Ana este fericită pentru că proiectul ei s-a bucurat de succes: ”Copiii îmi spun că sunt fascinați de lumea descoperită în cărți.”

În fiecare după-amiază și aproape toată ziua în weekend, Ana deschide biblioteca din fața casei pentru copiii din sat. Elevă a Școlii Gimnaziale nr.1 din Râmnicu Sărat, Ana-Maria Luciu locuiește în satul Rubla, comuna Valea Râmnicului, județul Buzău și face naveta în timpul școlii.

Recent, a participat cu proiectul dedicat copiilor care nu-și pot achiziționa o carte la concursul ”Campionii Planetei”, lansat de Fundația Noi Orizonturi, și este unul dintre câștigători.

Ideea de a crea o minibibliotecă i-a venit, pe de o parte, din pasiunea pentru lectură, iar pe de altă parte, pornind de la situația acelor copii care nu au acces la cărți. Când a văzut un coleg de școală că nu avea bani să își cumpere un manual, s-a întristat și s-a gândit că poate face ”un bine”.

”În satul în care locuiesc sunt și copii care nu prea au posibilități. M-am gândit la ei în special, atunci când am decis să amenajez minibiblioteca. Pot împrumuta orice carte doresc, iar cei care vor să facă un bine pot dona”, mărturisește Ana.

Când a lansat proiectul, a așezat în două lădițe romane, dicționare și enciclopedii, cărți cumpărate chiar de ea în timpul școlii, iar, la o lună de la deschidere, mica bibliotecă s-a îmbogățit în urma donațiilor. Copiii o vizitează și Ana spune că are o mare bucurie.

”Copiii preferă cărțile de literatură. Când mi le-au dus înapoi, mi-au spus că au fost fascinați de lumea descoperită în cărți. Chiar m-am bucurat. Simt o bucurie sufletească, un entuziasm pentru că știu că am făcut un bine. Nu pot să descriu foarte bine în cuvinte, dar este o bucurie foarte mare”, declară Ana.

Pentru că totul merge exact așa cum și-a dorit, eleva de 12 ani a investit deja în minibibliotecă: pe lângă numărul mai mare de cărți puse la dispoziția copiilor din sat, a înlocuit lădițele cu niște suporturi.

Profesoara de română: Un copil ambițios, cu o idee genială

Pasionată de lectură, Ana mărturisește că a descoperit dragostea pentru cărți la școală. Prin intermediul unui proiect al Editurii Art, a putut să își cumpere cărți încă din ciclul primar, iar acum clubul de lectură, inițiat de profesoara de română, Georgiana Panait-Baciu, este locul unde își poate spune impresiile în legătură cu cărțile citite.

Profesoara povestește că a creat clubul de lectură la clasele unde predă: ”Îi provoc pe copii prin diferite jocuri să prezinte o carte care i-a atras foarte mult sau care i-a frapat atunci când au citit primul capitol… Încerc să îi apropii cumva de lectură pentru că îi ajută să-și dezvolte vocabularul, dar și perspectiva de analiză a unui text.”

Totul a început ca o provocare, când profesoara de română le-a dat termen o lună copiilor pentru a-și nota ”ceea ce li s-a părut interesant în cartea citită, ce i-a uimit când au deschis cartea, ce legătură există între titlul cărții și conținut, dacă s-ar transpune în pielea personajului, cum ar fi, cum ar reacționa, ce ar face, cum ar încheia capitolul dacă ar fi autorul cărții”.

”A fost o provocare verbală, dar iată că am reușit să antrenez unii copii si chiar să îi implic în anumite proiecte”, spune Georgiana Panait-Baciu.

Profesoara de română este de altfel cea care le-a sugerat copiilor să se înscrie în concursul ”Campionii Planetei”. Au răspuns pozitiv cinci eleve, între care și Ana.

”Eu susțin de fiecare dată elevii să se implice în tot felul de proiecte pentru că îi ajută pe viitor, le dezvoltă competențele și, de ce nu, chiar și dorința de afirmare. Ana-Maria este o fetiță cu imaginație, dornică să participe la proiecte, iar ideea ei de a crea această minibibliotecă mi s-a părut genială. Este un copil ambițios, cu rezultate foarte bune, anul acesta a încheiat cu media 10”, spune profesoara de română.

Citește și:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.