O elevă de clasa a VII-a scrie lecțiile pentru copiii din sat care nu au acces la tehnologie: ”Am vrut să fac ceva pentru cei care nu au posibilități”

0
Foto: facebook.com/ Fundatia Noi Orizonturi

Roxana, elevă în clasa a VII-a, continuă online învățarea în această perioadă, însă nu toți copiii din comuna în care locuiește au acces la tehnologie. Pentru ei a vrut să facă ceva și a decis să o ajute pe mama ei, învățătoare la clasa I, să scrie pe caiete exerciții la Matematică și litere la Română. În urma unei provocări primite din partea clubului Impact, unde este membru, Roxana a scris astfel de ”lecții” pentru șase copii din clasa mamei ei. Au dus caietele la magazin și astăzi copiii învață din ele.

”Am vrut să fac ceva pentru copiii care nu au posibilități și m-am gândit că așa ar fi cel mai bine. Împreună cu mama mea, care este învățătoare la clasa I, am cumpărat caiete și am scris exerciții de adunare și scădere și litere.

Am aflat că s-au bucurat foarte mult atunci când au primit caietele pentru că ei își doresc să poată să țină pasul cu materia. Ajutându-i pe ei, am răspuns unei provocări primite din partea clubului Impact, dar eu făceam acest lucru și înainte. O ajut pe mama”, mărturisește Roxana.

Anca Neagu, învățătoare în comuna Vurpăr, județul Sibiu, mama Roxanei, este implicată într-un proiect la nivelul școlii, în care 20 de copii care nu au acces la școala online primesc astfel de caiete pentru a putea continua învățarea de acasă. De câteva zile scriu întruna. Celor șase copii din clasa mea le-am trimis caietele zilele trecute. Le-am lăsat la magazinul din zona în care locuiesc și ei au venit apoi să le ia”, spune Anca Neagu.

Învățătoarea povestește că, în urma provocării lansate de clubul Impact pentru a ajuta elevii care nu au acces la școala online, Roxana a ales să îi sprijine pe cei șase copii din clasa sa, care nu au nici măcar un telefon simplu, fără internet.

”Am copii care nu au posibilități și am zis pe ei să îi ajutăm. Sunt șase copii, cu ei nu am putut ține legătura în această perioadă. La română, le-am scris literele învățate până în momentul în care s-a întrerupt școala, apoi și pe cele noi… Ei abia așteptau… La matematică, am scris adunări și scăderi, ca o recapitulare, dar și câteva figure geometrice, de colorat, de identificat”, explică Anca Neagu.

Înainte de a le trimite caietele, învățătoarea îi ajuta pe cei șase copii cu fișe de lucru. Directoarea școlii le printa, iar asistenții sociali de la primărie le duceau la magazinele din zona unde aceștia locuiesc.

Anca Neagu are 23 de elevi în clasă și doar cu cinci dintre ei poate ține lecții online: ”Aceștia au telefoane ceva mai performante și cu ei intru online, seara, când vin părinții acasă, plus că avem o platformă școlară unde le pun în fiecare zi materiale. Intrăm seara și consolidăm, vorbim despre ele. Unii văd materialele pe messenger și îmi trimit înapoi poze cu temele. Alți copii au doar telefon simplu și cu ei vorbesc numai prin telefon, în timp ce ceilalți nu au nimic și acestora le-am cumpărat caiete”.

În schimb, colegii de clasă ai Roxanei au toți acces la învățarea online. După aproape două luni de școală pe net, eleva din comuna sibiană spune însă că îi place mai mult școala în sala de clasă: ”Era mai bine la școală, în clasă. Acum este mai greu să înțelegem lecțiile, nu este la fel ca în clasă când eram față în față și ne explica profesorul.”

Roxana este membru al clubului IMPACT de anul acesta. Astfel de cluburi sunt deschise în școli de către Fundația Noi Orizonturi, prin intermediul lor fiind dezvoltate diferite proiecte în folosul comunității.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.