Monica Anisie, despre folosirea agendelor personale în locul catalogului: ”Sunt recomandări pentru a eficientiza timpul din pauze”

0

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, la TVR, că recomandarea din ghidurile MEC ca profesorii să nu mai meargă cu catalogul la ore și să treacă notele și absențele în agende personale a fost făcută ”pentru a eficientiza timpul pe care îl au de petrecut în pauze atât profesorii, cât și elevii”. Ministrul a explicat că ghidurile sunt ”orientative” și au fost elaborate pentru a ajuta unitățile de învățământ în luarea deciziilor privind începerea noului an școlar.

Sunt recomandări tocmai pentru a eficientiza timpul pe care îl au de petrecut în pauze atât profesorii, cât și elevii, dar mai ales pentru faptul că trebuie să supraveghem mai atent în aceste momente copiii, trebuie să fim printre ei, să îi supraveghem, să fim atenți dacă respectă cu strictețe normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor”, a explicat Monica Anisie prevederea din ghidul pentru gimnaziu și liceu, conform căreia ”toate cadrele didactice vor folosi cataloage proprii (agende), unde vor înregistra notele și absențele elevilor”.

De altfel, ministrul Educației a arătat că ghidurile elaborate de MEC conțin doar niște propuneri.

Aceste ghiduri sunt orientative, nu sunt aprobate printr-un ordin de ministru. (…) Sunt ghiduri elaborate tot de cadre didactice și acolo sunt niște propuneri în așa fel încât să ajutăm unitățile de învățământ în luarea unor decizii”, a spus Monica Anisie.

Ministrul a reamintit că MEC a elaborat și repere metodologice pentru profesori, pentru fiecare disciplină în parte și pe fiecare nivel de învățământ. ”În acest mod, considerăm că îi ajutăm pe profesori să se orienteze în reducerea decalajelor, dacă acestea există, având în vedere că, în ultima perioadă a anului școlar 2019-2020, am avut cursurile suspendate și am desfășurat activitatea didactică în sistem online”, a spus Monica Anisie.

Ministrul Educației a arătat că, în perioada care a mai rămas până la data de 14 septembrie, ”școlile trebuie să se pregătească să-și primească elevii”.

”Normele sanitare au fost elaborate, au fost deja transmise către unitățile de învățământ, ordinul de ministru comun cu ministrul Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial, deci acum trebuie să ne pregătim respectând normele sanitare impuse de către ghidul pe care Ministerul Sănătății l-a elaborat”, a declarat Monica Anisie.

În ceea ce privește scenariul în care va funcționa fiecare școală, ministrul a explicat că propunerea va fi făcută de Consiliul de Administrație al școlii, iar decizia va fi luată de Comitetul județean pentru Situații de Urgență.

”Am oferit o autonomie unităților de învățământ. Această decizie se ia la nivelul Comitetului Județean sau al municipiului București pentru Situații de Urgență, dar pe baza propunerii pe care o face Consiliul de Administrație al școlii. Deci Consiliul de Administrație este cel care propune, Inspectoratul Școlar, împreună cu Direcția de Sănătate Publică, avizează această propunere, iar Comitetul pentru Situații de Urgență stabilește scenariul pe care îl alege unitatea de învățământ”, a precizat Monica Anisie.

Ministrul Educației a venit din nou cu precizări privind desfășurarea orelor în sistem hibrid, spunând că: ”Orele se vor desfășura în spațiul școlii cu o parte dintre elevii unei clase, iar cealaltă parte va fi în sistem online, vor urmări cursurile care se desfășoară în clasă.”

În ceea ce privește orele de laborator, Monica Anisie a arătat că se recomandă ca acestea să fie evitate. ”Normele sanitare prevăd ca aceste laboratoare să fie evitate. Şcoala trebuie să se organizeze în așa fel încât elevii să nu se plimbe prin mai multe clase, chiar şi în bănci. Dacă sunt elev în clasa X și din prima zi de şcoală m-am aşezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul I”, a declarat Monica Anisie.

De asemenea, ministrul Educației a explicat că un copil care va veni fără mască la școală va fi primit fără probleme: ”Bineînțeles că va fi primit în școală copilul. Nici nu se pune problema altfel. Școlile vor avea stocurile necesare în așa fel încât să ofere, dacă este nevoie, o mască pentru copii sau chiar și pentru cadrele didactice. De câte ori nu ni s-a întâmplat fiecăruia dintre noi, acum când purtăm masca, să ni se rupă? De aceea, trebuie să existe acest stoc la nivelul unităţii de învăţământ, dar şi la nivelul Inspectoratelor școlare. Le-am spus încă de aseară să îşi facă stocuri de măști pentru a ajuta școlile.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.