Învățătoarea Mara Luana Rauca: ”Noi, cadrele didactice, suferim de sindromul Stockholm. De ce să deranjăm și să spunem ce ne doare?”

0

Mara Luana Rauca, învățătoarea care a denunțat birocrația din școli și a reușit să obțină eliminarea fișei obligatorii pentru profesori, revine cu un mesaj în care surprinde din nou problemele din sistemul de educație. Învățătoarea vorbește de faptul că profesorilor le sunt încălcate drepturile, nu există un statut al cadrelor didactice și nici un nomenclator al bolilor profesionale. Dar, ”luni ne întoarcem la școala noastră în care nu avem protecție și în care vom deveni toți victime mai devreme sau mai târziu”.

”Luni ne întoarcem la școală. Ne întoarcem la gripă, ne întoarcem la păduchi, la toaletele mizerabile din fundul curții, la frigul din clase, la băncile pe care zac manuale prost făcute și puține, la programele stufoase, la hârțogăraia fără frontiere a profesorului, la termenele limită. Ne întoarcem la violență și ură. Ne întoarcem la bullying, la amenințări și hărțuire.  Luni ne întoarcem la vechile obiceiuri și ne vom preface că totul este bine atâta timp cât nouă nu ni se întâmplă nimic rău”, scrie, pe Facebook, Mara Luana Rauca.

Învățătoarea reclamă faptul că profesorilor le sunt încălcate drepturile, însă aceștia se comportă ”cu teamă să nu deranjeze și să nu supere pe cineva”.

”Noi, cadrele didactice, suferim de sindromul Stockholm. Suportăm acuze, injurii și ne complacem în postura de victime, în loc să ne ridicăm și să cerem drepturile care ne sunt permanent încălcate. De ce să deranjăm și să spunem ce ne doare? De ce să ieșim din linie și să facem front comun? Ne e frică să renunțăm la aparentul confort pe care credem că-l avem. Ne e frică să ne asumăm și să ne apărăm puținul pe care-l merităm”, scrie învățătoarea.

Postarea integrală a învățătoarei:

Luni ne întoarcem la școală. Ne întoarcem la gripă, ne întoarcem la păduchi, la toaletele mizerabile din fundul curții, la frigul din clase, la băncile pe care zac manuale prost făcute și puține, la programele stufoase, la hârțogăraia fără frontiere a profesorului, la termenele limită. Ne întoarcem la violență și ură. Ne întoarcem la bullying, la amenințări și hărțuire. 

Luni ne întoarcem la vechile obiceiuri și ne vom preface că totul este bine atâta timp cât nouă nu ni se întâmplă nimic rău. Nu ne pasă de greutățile celorlalți, nu ne încărcăm sufletește cu amărăciunea altora și închidem ochii atunci când lângă noi are loc o încălcare a legii.

Profesorilor din România le sunt încălcate flagrant drepturile. Nu au dreptul de a avea un statut al cadrelor didactice la fel ca și elevii. Clar se face o discriminare. Au însă un Cod de Etică care vine cu noi obligații. Drepturile lor nu contează, așa că sunt lăsate în așteptare de ani de zile. Cadrele didactice nu au un nomenclator al bolilor profesionale, așa că se pot îmbolnăvi „sănătoase”. Cadrele didactice nu merită considerația societății, ci blamarea acesteia în frunte cu toți factorii care coordonează activitatea acestora. 

Cadrele didactice sunt victimele tuturor și și-au asumat cu tărie acest rol comportându-se cu teamă să nu deranjeze și să nu supere pe cineva ca nu cumva să fie pedepsite. 

Noi, cadrele didactice, suferim de sindromul Stockholm. Suportăm acuze, injurii și ne complacem în postura de victime, în loc să ne ridicăm și să cerem drepturile care ne sunt permanent încălcate. De ce să deranjăm și să spunem ce ne doare? De ce să ieșim din linie și să facem front comun? Ne e frică să renunțăm la aparentul confort pe care credem că-l avem. Ne e frică să ne asumăm și să ne apărăm puținul pe care-l merităm.

Așadar, luni ne întoarcem la „toate-s vechi și nouă-s toate”, ne întoarcem la violență și la agresorii noștri. Îi vom îmbrățișa mințindu-ne că li se va face milă de noi și ne vor lăsa în pace.

Luni ne întoarcem la școala noastră în care nu avem protecție și în care vom deveni toți victime mai devreme sau mai târziu.”


Învățătoarea Mara Luana Rauca a lansat, anul trecut, în octombrie, o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Educației, Rovana Plumb, în care denunța “Dosariada” din învățământ.

”Ne-am umplut de comisii care au rolul doar de a aduna hârtii inutile în niște dosare peste care se așterne praful și uitarea. Ne-am săturat de fenomenul „dosariada” care face departajarea între profesor „bun” și profesor „slab”. (…)

Pierdem ore pe platforme, ne distrugem vederea și ne încovoiem pe scaune pentru a face tot soiul de rapoarte și statistici, muncă pe care nu noi ne-am ales-o, ci ne-au impus-o alții. Am obosit. Privim cum învățământul se prăbușește sub noi și maldărele noastre de dosare.

Suntem în era tehnologiei și noi încă tăiem copacii pentru a printa și xeroxa tone de documente care ar putea fi transmise foarte ușor pe site-urile și platformele care le solicită. Avem baze de date. De ce trebuie să facem la infinit aceleași situații, când se pot face o singură dată, iar organismele subordonate ministerului să le preia de acolo, fără a mai abuza de timpul alocat învățării elevilor? Facem o muncă nu dublă, ci înzecită”, scria Mara Luana Rauca.

Învățătoarea a fost invitată la discuții de către Rovana Plumb. În urma întrevederii, ministrul a anunțat că a decis să elimine fișa de activitate lunară introdusă de fostul ministru Valentin Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.