Acasă Educația la zi Burse de merit pentru 15% dintr-o clasă. Daniel David: Dacă sunt mai...

Burse de merit pentru 15% dintr-o clasă. Daniel David: Dacă sunt mai mulţi elevi cu nota 9, vom avea criterii secundare de diferenţiere. Nu putem ieși din 15%

0

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a venit joi, într-o conferință de presă, cu noi precizări privind reducerea tipurilor de burse pentru elevi la două categorii – burse de merit și burse sociale. În privința burselor de merit care se vor acorda, conform propunerii, primilor 15% dintre elevii cu media peste 9 dintr-o clasă, ministrul a arătat că ”15% înseamnă 15%”: ”Adică dacă sunt mai mulţi cu nota 9, vom avea criterii secundare de diferenţiere. Nu putem ieși din 15%.”

  • Daniel David a anunțat, în mesajul de la preluarea noului mandat, că bursele elevilor vor fi modificate și vor fi păstrate doar două categorii de burse: ”Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători.”
  • Bursele de care beneficiază elevii, conform reglementărilor în vigoare, și cuantumul lor în anul școlar 2024-2025: bursa de excelență olimpică I – 750-3000 lei/lună; bursa de excelență olimpică II – 700 lei/lună; bursa de merit — 450 lei/lună; bursa de reziliență — 300 lei/lună; bursa socială — 300 lei/lună; bursa tehnologică — 300 lei/lună; bursa pentru mame minore – 700 lei/lună.

Declarațiile făcute de Daniel David cu privire la modificarea burselor ”în situație de criză”:

  • Referința în programul de guvernare este anul 2023, pentru că anul 2023 este un an de trecere, între 2022, în care nivelurile burselor sau fondului de burse în învățământul superior erau foarte scăzute, în 2023 deja în ultimele luni a început să se beneficieze de reglementări ale legilor educației. În 2024, deja efectele legii sunt pe deplin vizibile pe tot parcursul anului. Şi în 2025. Ce observăm? Creşteri foarte mari între 2022 şi 2023 şi creşteri spectaculoase între 2023 şi 2024. România a devenit una dintre ţările care oferă cel mai puternic sistem de burse în sistemul public. Atât în zona preuniversitară, cât şi în zona universitară.
  • Întotdeauna când se întâmplă astfel de creşteri spectaculoase, eşti foarte atent la sustenabilitate. Şi în condiţii normale, nu în criză economico-financiară, este greu pentru o ţară să acopere un buget atât de mare de burse. Eu mă bucur că încercăm să-l acoperim, dar trebuie să recunoaştem, în acelaşi timp, că este o presiune pe buget. Iar în situaţii de criză, lucrurile sunt foarte complicate. Și să vrei, n-ai de unde. Ceea ce vom propune, ce am în minte, ca să redimensionăm sistemul de burse într-o manieră acceptabilă, fiindcă, vă daţi seama, niciunui ministru nu-i place să vină să reducă, mai ales burse pentru copii şi pentru studenţi, burse pe care alţi miniştri le-au dat. Nu eşti într-o situaţie foarte plăcută.
  • În zona studenţilor, dacă noi ne raportăm nu la salariul minim brut, ci la salariul minim net, vom avea o scădere a fondului de burse, aşa cum au spus şi studenţii și îi vedeţi că protestează, în mod natural. Cu toate acestea, în propunerea pe care am făcut-o, reducerea fondului de burse, sigur că nu este sub anul 2024, n-ai cum să intri în competiţie cu anul 2024, dar este cu 10% mai mare decât ce-am avut în anul 2023. Adică anul în care apare Legea educaţiei şi prindem anumite norme. Deci s-a redus faţă de 2024, dar este cu 10% mai mare decât 2023.
  • În zona învăţământului preuniversitar, am încercat să merg în aceeaşi logică. Măsurile pe care le discutăm s-ar putea să ne ducă, inevitabil, la o reducere a fondului de burse faţă de 2024. (…) Totuşi, menţinem o creştere de aproape 3 ori faţă de 2023. Pentru mine este foarte important ca în preuniversitar, regândind toate celelalte burse, să nu afecteze, nici măcar în comparație cu anul 2024, bursele sociale. Bursele sociale au un rol foarte important în a aduce copiii la școală, în a preveni abandonul şcolar astfel încât dacă vreau să apăr ceva, sunt bursele sociale, nu la nivelul anului 2023, la nivelul anului 2024.
  • Pe celelalte va trebuie să le modificăm. Ați văzut ce propunere am făcut eu, nu este definitivă. (…) Probabil că în zona meritului vom defini meritul astfel. Era definit până la 30%, dar de multe ori depăşeai 30% dintr-o clasă, că dacă erau mai mulţi cu 9,50 ajungeai şi la un procent mult mai mare din clasă care reuşea să obţină bursă de merit. Propunerea pe care lucrăm acum este 15% dintr-o clasă, nota minimă 9 şi 15% înseamnă 15%. Adică dacă sunt mai mulţi cu nota 9, vom avea criterii secundare de diferenţiere. Nu putem ieși din 15% dacă vreau să protejez toate bursele sociale și vreau să fac lucrul ăsta. Altfel spus: meritul îl definim totuși prin ceea ce înseamnă merit. (…) Noi am fost foarte generoși (n.red. – burse pentru 30% dintr-o clasă), nu critic, este foarte bine că am încercat să dăm, nu ne permitem, nu este sustenabil. Încă nu avem deciziile finale. Vor fi comuicate, cel mai probabil, de către premier.
  • Şi studenţilor, şi elevilor le transmit următorul mesaj: dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu. Altfel spus, şi mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de burse, numai că un ministru nu face uneori ce îi place, face ce trebuie să facă, ăsta-i adevărul.
  • Iar colegilor profesori şi sindicatelor le transmit exact acelaşi lucru. Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă. După ce m-am obişnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la şcoală, în viaţă, nu-i confortabil să vii şi să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi în locul meu şi responsabil pentru sistem, trebuie să facă la fel. Asta este situaţia. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem.
  • Eu cred că 15% dintr-o clasă cu nota 9, nota cea mai mică, cred că pentru merit este un lucru decent.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.