Acasă Educația la zi Sindicatele din educație cer demiterea ministrului Daniel David: Confundă Ministerul Educației cu...

Sindicatele din educație cer demiterea ministrului Daniel David: Confundă Ministerul Educației cu un laborator personal de psihologie experimentală

0
Sursa foto: gov.ro

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită „demiterea imediată” a ministrului Educației, Daniel David, în urma declarațiilor făcute într-un podcast cu privire la nevoia de „restartare” a sindicatelor. „Un ministru care vrea sindicate <restartate> și reduse la tăcere nu are ce căuta într-un guvern democratic”, susțin sindicaliștii.

„În timp, sindicatele vor înțelege că nu mai pot avea un rol important într-un sistem așa cum îl avem acum” și este nevoie de un „restart pentru a construi alte paradigme în educație, inclusiv pentru ei ca sindicate”, a spus ministrul Educației, conform sindicatelor.

”Aceste declarații nu sunt simple opinii, ci reprezintă un manifest pentru autoritarism. Ele trădează intenția clară de a elimina singurul obstacol rămas în calea unor reforme făcute <din pix>, fără consultare și fără contact cu realitatea din clase: dialogul social”, se arată într-un comunicat semnat de Simion Hăncescu și Marius Ovidiu Nistor, liderii FSLI și ”Spiru Haret”.

Daniel David „confundă Ministerul Educației și Cercetării cu un laborator personal de psihologie experimentală” – mai spun sindicaliștii, arătând că ”într-o democrație funcțională, sindicatelor nu li se dictează <paradigmele> de funcționare”, ”ele nu se <restartează> la comanda puterii politice”.

”Avertizăm partidele din coaliția de guvernare, pe prim-ministrul Ilie Bolojan și pe Președintele României Nicușor Dan că nu au voie să tacă, după o astfel de declarație. Tăcerea în faţa acestui derapaj înseamnă complicitate. Dacă viziunea României Educate include reducerea la tăcere a partenerilor sociali, atunci România a părăsit valorile europene.

Un ministru care vede în sindicate o piedică ce trebuie eliminată este incompatibil cu funcția publică. Deciziile în educație se iau prin dialog, nu se impun prin dictat.
În consecinţă, solicităm public demiterea domnului Daniel David din funcţia de ministru al educaţiei. Nu putem accepta un <partener> de dialog care planifică reformarea mișcării sindicale pentru a o transforma într-o structură obedientă”, se mai arată în comunicat.

Răspunsul ministrului
 

Ministrul Daniel David a reacționat după solicitarea sindicatelor de a fi demis din funcție, declarându-se surprins că declarațiile făcute au fost considerate ”exemple de autoritarism”.

”Ca un democrat convins, cred că într-o democrație rolul sindicatelor și dreptul lor la diverse forme de protest sunt fundamentale. Am spus acest lucru mereu, public, și am fost atent la astfel de mișcări și de solicitări în cadrul lor (în condițiile permise de legislație).

De asemenea, cred că educația se face într-un ecosistem complex, în care sindicatul (ca formă de organizare) deține un rol important. Într-adevăr, educația se centrează pe elevi/studenți, având ca vectori principali profesorii (susținuți de personal de specialitate/administrativ), cu implicarea părinților și cu susținerea autorităților și a societății/mediului socioeconomic.

Dar mai cred și că îndemnul meu la autoreflecție, pentru toți actorii din ecosistem, în contextul nevoii de modernizare a educației, este tot democratic, în condițiile în care modernizarea educației implică toți actorii, inclusiv sindicatele. Colaborăm, ca organizații independente, dar avem și puncte de vedere diferite, comentariile și propunerile în acest proces trebuind să funcționeze bidirecțional, așa cum știm că se cade și se practică într-o democrație”, a transmis Daniel David, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.