CNSU a aprobat achiziționarea testelor pe bază de salivă pentru școli și grădinițe: ”Am solicitat ca aceste teste să fie autoadministrabile”

0

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, sâmbătă, achiziţionarea a 70 de milioane de teste non-invazive, pe bază de salivă, ce vor fi folosite în unitățile de învățământ. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că a cerut ca testele să fie ”autoadministrabile”, iar ”calculele” au fost făcute pentru ”o frecvență bisăptămânală, de două ori pe săptămână.”

”Agenția Națională a Medicamentului a elaborat cerințele de reglementare și cerințele minime de performanță, iar Ministerul Educației a transmis către DSU numărul de beneficiari, separat pe fiecare județ în parte. Aceste teste vor trebui să ajungă cât mai rapid în școli și vor fi utilizate pentru testarea, la nivel de screening, a tuturor preșcolarilor, elevilor, prefesorilor, precum și a personalului didactic auxiliar și nedidactic. Este vorba de peste 3 milioane de persoane. În paralel cu testele non-invazive, se folosesc și testele antigen rapide, care sunt necesare pentru confirmarea cazurilor pozitive. Testele non-invazive nu pot fi folosite pentru raportarea cazurilor”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Întrebat cu ce frecvență vor fi făcute testele pe bază de salivă în școli, ministrul Educației a răspuns: ”Calculele făcute de DSU, în baza datelor cu privire la numărul de beneficiari (…), au fost făcute pentru o frecvență bisăptămânală, de două ori pe săptămână.”

”Am solicitat ca aceste teste să fie autoadministrabile, pe modelul altor state europene, în așa fel încât să nu necesite personal medical”, a mai arătat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu nu a putut preciza când vor ajunge testele non-invazive în școli, spunând că nu Ministerul Educației organizează procesul de achiziție, dar a solicitat ca achiziția ”să se facă cât mai rapid cu putință” .

Citește și: Ministrul Educației le răspunde elevilor: ”Și în acest moment există cadrul legal care permite şcolilor să decidă trecerea la activitatea online”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.