Gala Boovie 2021. Marele premiu a fost câștigat de echipa Hit List din Urlați cu trailerul ”Toată lumina pe care nu o putem vedea” VIDEO

0
Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Vrancea

Echipa Hit List de la Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă“ din Urlați este câștigătoarea marelui premiu al Festivalului de book-trailere Boovie 2021, pentru cartea ”Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr. Festivalul a avut loc în perioada 27-29 august, la Focșani, iar gala de premiere a adus pe scenă zeci de elevi din toată țara, care au primit mențiuni și premii pentru trailerele realizate după cartea citită.

Peste 500 de elevi din 30 de judeţe ale ţării şi din străinătate au participat la ediția din acest an a Festivalului Boovie, coordonat de profesoara Carmen Ion.

Duminică a avut loc premierea celor mai bune trailere din concurs, fiind acordate peste 90 de premii în valoare de circa 10.000 de euro, informează Agerpres, la care se adaugă alte premii oferite de sponsori, traineri sau membri ai juriului.

Elevii de gimnaziu şi liceu au avut trailere înscrise la şase secţiuni ale festivalului: Boovie Kids – pentru elevii din clasele a V-a şi a VI-a, Boovie Junior – pentru elevii din clasele VII-VIII, Boovie Liceu, Boovie+ pentru cartea de nonficţiune, ExtRo Boovie care se adresează elevilor români din diaspora şi Trailerul de Buzunar.

Marele premiu al concursului a fost adjudecat de echipa Hit List de la Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” din Urlaţi, cu trailerul ”Toată lumina pe care nu o putem vedea”.

Pe lângă concursul propriu-zis de trailere, elevii şi profesorii au putut participa în acest weekend la ateliere și activităţi educative. Printre trainerii şi speakerii prezenţi anul acesta la Boovie s-au numărat Doru Căstăian, Marcel Bartic, Paula Herlo, Carmen Uscatu, Florentina Bratfanof, Cătălin Isbaşe, Andrada Strugaru, Adelina Miron, Cătălin Anchidin sau Adrian Ciglenean.

Festivalul a fost organizat de Asociaţia Grow Up Project, Consiliul Judeţean Vrancea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea şi Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” Focşani, cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Focşani.

  • Gala de premiere Boovie 2021 poate fi urmărită AICI.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.