SNSPA își suspendă toate activitățile până vineri, 13 martie

0

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) îşi suspendă toate activităţile didactice în perioada 10 – 13 martie, informează un comunicat al instituţiei de învăţământ superior.

”Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), activităţile didactice la toate structurile academice din cadrul universităţii vor fi suspendate, în perioada 10-13 martie 2020, respectiv până la luarea unei decizii ulterioare.

De asemenea, toate evenimentele (conferinţe, lansări de carte, workshop-uri, dezbateri etc.) care erau programate luna aceasta la sediul SNSPA vor fi anulate”, se arată în comunicat.

„Potrivit datelor prezentate de specialişti, problematica infectării cu noul coronavirus (Covid-19) este într-o dinamică insuficient cunoscută, aşa că prefer o abordare precaută, care să ne ajute să-i protejăm pe studenţi şi să evităm eventuale probleme. Studenţii SNSPA nu vor participa la cursuri până la finalul săptămânii, urmând ca vineri, 13 martie 2020, după o consultare mai largă, inclusiv cu autorităţile, să luăm o decizie privind modalitatea de desfăşurare a cursurilor începând de luni, 16 martie 2020″, susţine prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

Decizia îi vizează doar pe studenţii SNSPA. Angajaţii universităţii îşi vor desfăşura activitatea conform programului de lucru obişnuit, precizează sursa citată.

Citește și: Cursurile UMF ”Carol Davila” vor fi suspendate până pe 31 martie, a anunțat Alexandru Rafila UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.