Monica Anisie anunță suspendarea olimpiadelor școlare. Decizia privind închiderea școlilor, luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

0
Foto: facebook.com/ Ministerul Educației și Cercetării

Monica Anisie, ministrul interimar al Educației, a declarat, luni, pentru HotNews.ro, că a decis suspendarea olimpiadelor școlare și a competițiilor sportive ce urmau să se desfășoare în perioada următoare. În cursul dimineții, ministrul a avut o videoconferință cu inspectorii școlari. Ministerul Educației precizează că ”suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.” 

      • UPDATE Comunicatul Ministerului Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării precizează, într-un comunicat de presă, că Monica Anisie a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior:

”Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a convocat o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând situația.

Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educației și cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19.

Conform art. 4 din Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune și tuturor  elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.

Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării.

Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată, se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

Menționăm că suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.”

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență urmează să decidă luni, într-o ședință care va începe la ora 16.00, dacă școlile vor fi închise.

”Oricum ar fi, adică indiferent de decizia privind închiderea școlilor, am decis suspendarea oricăror activități în cadrul olimpiadelor școlare, concursurilor sportive. Ministerul Educației așteaptă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind închiderea școlilor”, a declarat pentru HotNews Monica Anisie.

Ministrul a mai spus că decizia privind închiderea școlilor trebuie votată de cei 19 membri din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

”La momentul acesta, dacă se decide închiderea școlilor, mesajul nostru pentru elevi este ca ei să stea acasă. Mesajul este ca elevii să nu iasă în locurile aglomerate unde să nu fie protejați, precum mall-urile”, a mai spus Monica Anisie.

Surse din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă au declarat, pentru Hotnews, că Ministerul Educației a propus închiderea școlilor încă de duminică, dar acest lucru nu a fost votat de jumătate plus unu astfel încât să fie luată decizia închiderii tuturor școlilor din România.

Aceleași surse au mai spus că, pentru întâlnirea de la ora 16.oo, Ministerul Educației va propune din nou suspendarea cursurilor în școlile și grădinițele din România.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.