Marian Banu: ISMB susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie

0
Foto: pixabay.com

Marian Banu, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunţat, luni, că susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, relatează Agerpres.

„O primă propunere ar fi legată de ideea că, în data de 4 aprilie, începe vacanţa de primăvară. Propun să avem un segment întreg, poate de cinci săptămâni, pentru că orice revenire, măcar pentru o săptămână a elevilor… Să propunem integral acest segment în care putem acţiona, zic eu, mult mai uşor şi mult mai bine„, a declarat Marian Banu, la Comandamentul de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei.

Potrivit acestuia, în Bucureşti sunt 275.000 de elevi, 418 şcoli de stat şi 220 instituţii de învăţământ private. O şcoală bucureşteană are, în medie, între 800 – 1.400 de elevi, în timp ce la Şcoala nr. 195 studiază 2.700 de elevi. La 11 şcoli copiii învaţă în trei schimburi.

„În Bucureşti intră şi ies zilnic aproximativ 600.000 – 800.000 de oameni. În Bucureşti, între 10-15% dintre elevi fac naveta. 3.000 de elevi de liceu din cei 17.000 sunt din jurul Bucureştiului. Problemele sunt legate şi de faptul că în zilele de vacanţă transportul public este cu totul altul. Gândiţi-vă că, dacă suspendăm şi cursurile, am veni în ajutorul… să nu uităm că avem 10.000, poate 14.000 de cazuri de gripă A şi B. Lucrurile se leagă logic, dacă stăm să ne gândim”, a precizat Banu.

Inspectorul şcolar a propus realizarea unei evidenţe a tuturor copiilor care ies din ţară şi revin peste două-trei zile, indiferent de destinaţia declarată.

„Am avut ceva probleme cu părinţii. Avem şi acum cazuri care vin cu copiii de la schi, din Austria, din Bulgaria, din Slovenia. Să propunem colegilor de la Direcţia de Sănătate, Direcţia Spitalelor… dacă putem face o evidenţă a copiilor care părăsesc ţara şi care vin după două-trei zile, pentru că ştim foarte bine: un tren rapid de la Viena sau de la Reggio Emilia la Roma face două ore. Trebuie să avem o evidenţă a tuturor familiilor şi copiilor care intră, din punctul meu de vedere, pentru că e o mobilitate foarte mare şi lucrurile se complică”, a spus Banu.

În ceea ce priveşte olimpiadele şcolare, el a precizat că decizia va fi luată de Ministerul Sănătăţii, dar a menţionat că nu pot fi privaţi de această competiţie copiii din Bucureşti, în timp ce vor participa elevii din alte oraşe.

Măsura suspendării cursurilor a fost susţinută în cadrul Comandamentului şi de către primarii sectoarelor 1, 2, 5 şi 6.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.