Asociația Elevilor din Constanța solicită suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din România

0
Foto: accentmedia.ro

Asociația Elevilor din Constanța solicită suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din România în contextul creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu coronavirus. ”Ușurința răspândirii unui virus în cadrul unei unități de învățământ este alarmantă și în cazul unei banale gripe de sezon, or, în cazul virusului ce a pus în alertă întreaga populație a globului, pericolul este iminent”, spun elevii.

Asociația Elevilor din Constanța cere Comitetului Național Special pentru Situații de Urgență și Guvernului României să înceapă demararea procedurilor în vederea suspendării cursurilor în toate unitățile de învățământ.

Elevii precizează, într-un comunicat de presă, că dacă este corelată măsura prin care sunt interzise întrunirile publice cu peste 1000 de oameni ”cu faptul că într-o unitate de învățământ gradul de interacțiune între elevi și, implicit, riscul de contaminare este ridicat, ei aflându-se într-o colectivitate, unele dintre școli și licee având peste 1000 de elevi școlarizați, putem sesiza necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ înainte ca acestea să aibă confirmat un nou caz.”

”Astfel, este prevenită răspândirea virusului prin faptul că persoanele infectate, cei care prezintă simptome și, în special, cazurile asimptomatice, nu ajung în contact cu colegii lor sau cu cadrele didactice și nu transmit virusul mai departe. Această măsură a fost adoptată până acum în 13 țări, printre care se numără și Italia, ce au închis școlile la nivel național în efortul de a opri răspândirea virusului”, se mai menționează în comunicat.

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență se va întruni luni, la ora 16.00, și va decide dacă vor fi închise toate școlile din România.

Comunicatul Asociației Elevilor din Constanța:

”Cu viețile copiilor din România nu te joci! Închiderea tuturor școlilor obligatorie pentru reducerea riscului de contaminare cu Coronavirus!

Asociația Elevilor din Constanța, prima structură independentă de reprezentare a elevilor din România, solicită începerea demersurilor în vederea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ în contextul creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu Coronavirus.

Reprezentanții elevilor susțin necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ din România în vederea reducerii interacțiunii constante între copii și, astfel, a riscului de multiplicare a virusului care a curmat mii de vieți în jurul globului și a ajuns și în România, la ora actuală existând 15 cazuri confirmate și alte zeci de persoane suspectate de faptul că ar fi contractat virusul sau aflate în carantină.

Duminică, 8 martie a.c, autoritățile române au anunțat o serie de măsuri adoptate în încercarea de a evita răspândirea virusului nou-apărut, printre acestea numărându-se și elaborarea unei proceduri de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în care este confirmat un caz de COVID-19.

În cadrul aceleiași zile, a fost anunțată măsura prin care sunt interzise întrunirile publice cu peste 1000 de oameni în vederea reducerii riscului de transmitere a virusului de la un individ la altul în cadrul unor colectivități. De asemenea, o serie de universități de medicină au anunțat suspendarea cursurilor, chiar dacă nu a fost confirmat vreun caz de Coronavirus în cadrul respectivelor unități de învățământ universitar.

Or, dacă corelăm prevederile măsurii luate cu faptul că într-o unitate de învățământ gradul de interacțiune între elevi și, implicit, riscul de contaminare este ridicat, ei aflându-se într-o colectivitate, unele dintre școli și licee având peste 1000 de elevi școlarizați, putem sesiza necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ înainte ca acestea să aibă confirmat un nou caz.

Astfel, este prevenită răspândirea virusului prin faptul că persoanele infectate, cei care prezintă simptome și, în special, cazurile asimptomatice, nu ajung în contact cu colegii lor sau cu cadrele didactice și nu transmit virusul mai departe. Această măsură a fost adoptată până acum în 13 țări, printre care se numără și Italia, ce au închis școlile la nivel național în efortul de a opri răspândirea virusului.

Amintim faptul că, în urmă cu câteva zile, a fost confirmat, în județul Timiș, cazul unui elev care a contractat virusul de la unchiul său și care, ajuns la școală, a infectat alte două colege. Deci, virusul a fost transmis de la un membru al familiei unui copil și acesta, continuând să meargă la școală, neștiind ce i s-a întâmplat, a intrat în contact cu colegii săi, fiind create, astfel, permise răspândirii COVID-19.

Așadar, Asociația Elevilor din Constanța solicită Comitetul național special pentru situații de urgență și Guvernului României să înceapă demararea procedurilor în vederea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ. Ușurința răspândirii unui virus în cadrul unei unități de învățământ este alarmantă și în cazul unei banale gripe de sezon, or, în cazul virusului ce a pus în alertă întreaga populație a globului, pericolul este iminent.

“Elevii trebuie protejați cu orice preț. Dacă suspendarea cursurilor este necesară pentru a ne asigura că fiecare copil este în siguranță, atunci vom susține această măsură. Iar până la suspendarea cursurilor, autoritățile ar trebui să-și facă treaba și să se asigure că în toate unitățile de învățământ există săpun, dezinfectanți și hârtie.” – Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.