Sorin Cîmpeanu: Am spus că renunțăm la obligativitatea tezelor. Vom solicita o singură medie la finalul fiecărui an școlar

0

Evaluarea standardizată nu va înlocui tezele, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, luni, la Digi24, se va renunța la obligativitatea acestora și ”ar putea fi înlocuite doar cu evaluările ritmice pe care fiecare profesor le decide la propria disciplină, în raport cu specificul disciplinei, în raport cu starea elevilor din fiecare clasă”.

Întrebat dacă evaluarea standardizată ce va fi pilotată la sfârșitul acestui an școlar va înlocui tezele, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Nu. Am spus că renunțăm la obligativitatea tezelor. Tezele ar putea fi înlocuite doar cu evaluările ritmice pe care fiecare profesor le decide la propria disciplină, în raport cu specificul disciplinei, care este construit pe unități de învățare, în raport cu starea elevilor din fiecare clasă.

Trebuie să dăm încredere profesorilor, cei care gestionează cel mai bine evaluarea ritmică a acestor evaluări, înlocuirea tezelor și, din punct de vedere administrativ, vom solicita o singură medie la finalul fiecărui an școlar.”

Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) urmează să fie modificat, în contextul în care structura viitorului an școlar a fost schimbată, fiind împărțit în cinci module de învățare. Ministrul Educației susține eliminarea obligativității tezelor și o singură medie la final de an școlar.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.