Învățătoarea Mariana Lazăr: ”Prin robotică și programare, copiii înțeleg că nimic nu este imposibil și orice vis poate deveni realitate”

0

Asociația de Părinți „Astra 22” a Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Diaconu Coresi” din Brașov a organizat al doilea eveniment de programare și robotică Meet and Code de anul acesta în cadrul inițiativei Europe Code Week 2020, la care au participat elevii clasei a IV-a D, sub îndrumarea învățătoarei Mariana Lazăr.

”Evenimentul online ”SHAPES EMOTIONS SHOW WITH BIT&EVO”, desfășurat vineri, 30 octombrie 2020, sub forma unui webinar pe Zoom, pe parcursul a două ore, a avut un succes deosebit și a fost apreciat și îndrăgit de Micii Ambasadori Îndreptar Digital, dornici de descoperire, de noi provocări, iar rezultatele lor au fost mult mai creative datorită modului de interacțiune cu persoane pasionate de informatică, dar și unor teme generoase și atractive care au constituit o sursă bogată de inspirație în învățare.

Mă bucur că invitații au fost pe placul copiilor, că le-au stârnit interesul și le-au dat aripi tuturor participanților, aceștia dorind să-și urmeze visul, deoarece au înțeles că totul este posibil. Mulțumim domnului Cristian Lacraru pentru surprizele deosebite, că ne-a dezvăluit și împărtășit din pasiunea pentru programare și roboți. De asemenea, pentru a doua oară ne-am bucurat de prezența studenților emeriți, Nicoleta Geanina Ciubotaru și Popa Alexandru, care, de data aceasta, le-au demonstrat și explicat micilor Ambițioși Creativi cum se creează o hologramă și cum funcționează un levitron acustic”, spune învățătoarea Mariana Lazăr.

Învățătoarea povestește că întâlnirea online a început cu o scurtă rememorare a evenimentului Meet and Code ”Labirintul Poveștilor cu ozobotii BIT și EVO” de anul trecut în care s-a realizat programarea cu ajutorul codurilor de culori și la care au fost invitați doi membri ai Asociației Techsoup. Învățătoarea Mariana Lazăr:

”Apoi ne-am bucurat de explicațiile invitatului Cristian Lacraru, care le-a prezentat o colecție inedită de roboți, de la cel mai simplu, sub forma unui șoricel pentru copiii de 6-7 ani, care îi ajută să ordoneze comenzile pentru a căuta o bucățică de brânză, la Albinuța Bee-Bot sau Roboțeii Dot, Edison și simpaticul Artie, care poate fi programat să scrie și să deseneze pe foaie, până la cel mai evoluat, cum ar fi Robotul mBot care trebuie asamblat cu motoare, cabluri și placă ce trebuie conectată la calculator. Au aflat că el se orientează cu ajutorul senzorilor pentru a detecta obstacole, precum face un liliac, cu ajutorul sunetelor. De asemenea, copiii au beneficiat de prezentarea familiei EVO, ozoboții BIT, și au descoperit pe baza explicației și demonstrației, asemănările și deosebirile dintre ei.

Totodată, copiii au înțeles de la invitatul special ce înseamnă programarea și importanța ei,
deoarece, așa cum le mărturisea: <Ea este necesară și te ajută toată viața. Să știi să programezi înseamnă să îți alegi uneltele de care ai nevoie, să le așezi în ordinea necesară astfel încât să ajungi la un obiectiv.>

Din postura de inventator, ne-a dezvăluit apoi că lucrează la un robot mare de 1,70 metri. Curioși, copiii au dorit să afle mai mult și au descoperit secretul Robotului Mirai, care a fost proiectat ca o soluție care i-ar putea ajuta pe profesori să predea chiar din clase, deoarece le oferă libertate în mișcare, nu stau pe un scaun în fața unui ecran, se pot mișca prin clasă, pot scrie la tablă, exact ca la orele normale, doar că elevii vor privi de pe ecranele calculatoarelor.

În continuare, pentru a doua oară în anul acesta, ne-am întâlnit cu studenții emeriți, Nicoleta Geanina Ciubotaru și Popa Alexandru, care și-au prezentat proiectele lor și le-au demonstrat și explicat micilor Ambițioși Creativi cum se creează o hologramă și cum funcționează un levitron acustic. Dacă data trecută am admirat hologramele prezentate în direct, acum copiii s-au bucurat de vizionarea unui videoclip, o lucrare practică, cuprinzând pașii necesari pentru realizarea unei holograme de acasă, precum și un levitron acustic care ține în aer o bucată de polistiren cu ajutorul sunetelor și a programării.

Copiii au admirat ideile ingenioase și curajul tinerilor, au ascultat cu atenție explicațiile detaliate și au vizionat demonstrațiile animate din video. Au văzut sub ochii lor cum un vis devine realitate și i-a impresionat mesajul tânărului student Alexandru Popa: <Dorim să vă încurajăm să vă urmați visele. Orice este realizabil. Niciunul dintre noi nu este un inginer, nu este un om de știință și cu toate acestea, uitați că am reușit să facem ceva ce multora li se pare science fiction.>

După aceste surprize, pline de speranță, am pornit și noi la drum, mai plini de energie și încrezători că totul e posibil, am hotărât că trebuie să începem cu pași mici și siguri. Am început cu recapitularea vocabularului în limba engleză, referitor la culori, forme, emoții, dar și a noțiunilor de geometrie din matematică referitoare la perimetrul și semiperimetrul pătratului sau a dreptunghiului, despre unghiuri, etc.

Ne-am antrenat pe ShapeTracer 1, ShapeTracer 2, după care am încercat să creăm noi coduri pentru prietenul nostru Evo, încercând să-i dăm viață și noi, programându-l să realizeze câte un dans specific, în diferite figuri geometrice pentru fiecare stare emoțională, trecând de la Bucurie, Tristețe, Frică până la Mânie, selectând și efecte de lumină sau sunete, toate acestea pe platforma https://ozoblockly.com. Am calibrat de fiecare dată ozobotul și am încărcat noul program pentru a testa codurile scrise. Am analizat și gândit de fiecare dată noua problemă prin pașii gândirii computaționale pe care am exersat-o și la celelalte evenimente Meet and Code. Așa am reușit, mult mai ușor, să rezolvăm ceea ce ne-am propus.

Am încheiat activitatea cu premierea participanților și feedback folosind Mentimeter.

Sunt foarte bucuroasă deoarece copiii au reușit să își însușească și să folosească și ei gândirea computațională și mă bucur că munca noastră a dat roade. Acum știu și ei să explice, pas cu pas, ceea ce au de realizat și aceasta le va fi de mare folos în viață.”

Cristian Lacraru, mentor IT School, București: ”Merg la copiii mei acum, le voi povesti despre această întâlnire, despre dorința copiilor de a învăța lucruri noi și despre ajutorul studenților care vin și împărtășesc din lucrurile care le învață, cu care se întâlnesc. Nu sunt lucruri simple, am văzut acel proiect, mi-a plăcut! Felicitări! Cred că a fost o perioadă frumoasă în care a trebuit să stați și să așezați fiecare piesă că nu e lucru simplu. Succes, copii! Stați alături, munciți, lucrați, distrați-vă și faceți lucruri interesante! Fiți curajoși, încercați lucruri noi, să credeți că reușiți, pentru că reușiți, atunci când te apuci de o treabă o și termini! Felicitări, doamnei învățătoare! Bravo, copiilor!”

Nicoleta Geanina Ciubotaru și Popa Alexandru, studenți la Facultatea de Inginerie electrică și Știința Calculatoarelor, profil Automatică și informatică aplicată, Brașov, inițiatorii clubului de robotică numit ArtByte: ”Astăzi am avut deosebită plăcere să îi revedem pe copii alături de doamna învățătoare și să ne bucurăm alături de ei de programare. Ne-a făcut o deosebită plăcere să le putem arăta videoclipurile la care lucrează în prezent echipa ArtByte. Astfel am reușit să învățăm cum să creăm o hologramă și cum funcționează un levitron acustic.”

Învățătoarea Mariana Lazăr: ”Sunt convinsă că toate aceste eforturi ale mele de a le oferi copiilor contexte minunate și experiențe inedite de învățare, cu aplicare și transfer al cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de curs, prin interacțiune directă cu modele din lumea roboticii și informaticii, care le scot la lumină misterele și le demonstrează imposibilul, nu pot decât să-i îmbogățească și să-i împlinească, pregătindu-i mai bine pentru viitor. Prin aceste evenimente de programare și robotică cred că am reușit să le dau aripi, să contribui la zborul lor lin spre un viitor mai sigur, în care să reușească să-și găsească fericirea și să fie o binecuvântare pentru ceilalți.”

Matei (10 ani): ”Evenimentul și invitații de astăzi pe mine m-au ajutat să înțeleg că nimic nu este imposibil, că visele pot deveni realitate, că trebuie să perseverez, să am încredere în mine, să nu renunț la greu și la visul meu. Trebuie doar să îndrăznesc să ies din cușca mea, ca o pasăre în noapte, să cred că mă pot schimba, mă pot transforma, în ceva mai măreț, mai bun decât înainte și acel ceva există chiar în interiorul meu.”

Daria (10 ani): ”M-a uimit Robotul Mirai care a fost proiectat ca o soluție care i-ar putea ajuta pe profesori să predea chiar din clase, exact ca la orele normale, doar că elevii vor privi de pe ecranele calculatoarelor. Mirai transmite lecțiiile online, direct din clasă, permițându-i prosesorului să lucreze cu copiii, atât cu cei aflați la școală, cât și cu cei de acasă, este mobil și poate fi folosit la bibliotecă sau chiar în sala de sport.”

Crina (10 ani): ”Sunt fascinată de inteligența roboțeilor EVO. Mă atrag foarte mult și doresc să descopăr cât mai mult din secretele programării, să pot să le dau cât mai multe sarcini de îndeplinit. Știu că ei mă ascultă de fiecare dată, doar sunt cei mai cuminți elevi!”

Flavia (10 ani): ”Mi-a plăcut foarte mult evenimentul de anul acesta deoarece am programat dansul emoțiilor pentru Ozobotul EVO, iar acesta a știut să ne spună chiar și culoarea figurii geometrice, ba mai mult, a râs sau a tremurat de frică așa cum i-am zis noi să danseze. Abia aștept următorul eveniment să văd ce surprize ne mai pregătește doamna învățătoare și ce invitați ne mai încântă cu invențiile lor!”

Evenimentele online sunt finanțate cu ajutorul inițiativei Meet and Code, susținută la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code 2020 este coordonată de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 35 de țări europene și susține, pentru al 4-lea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea Europe Code Week.

În România, inițiativa Meet and Code este coordonată de Asociația Techsoup. Din 2010,
Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here