MEC anunță deschiderea liniei Telverde pentru elevi, studenți și părinți. O altă linie, destinată școlilor și autorităților locale

0

Ministerul Educației anunță deschiderea a două linii Telverde destinate informării cu privire la începerea noului an școlar și universitar. O linie se adresează elevilor, studenților și părinților, iar cea de-a doua reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar și autorităților locale care doresc să acceseze fonduri europene în vederea achiziționării de tablete și materiale sanitare.

”Prima linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv- educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020”, precizează MEC, într-un comunicat de presă, transmis vineri.

Ministerul Educației precizează că ordonanța de urgență reglementează:

  • Modalitatea de acordare de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line;
  • Achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.


Ministerul Educației reamintește că a lansat și portalul educatiacontinua.edu.ro, unde sunt postate documentele emise de către MEC și Ministerul Sănătății pentru începerea noului an școlar: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.