În fiecare vară, învățătoarea Viora Rozorea își duce elevii într-o tabără nonformală, pe care o organizează de zece ani într-un sat din Sibiu. Timp de o săptămână, copiii de la oraș iau contact cu viața de la țară și desfășoară tot felul de activități în natură, gândite și concepute ca o completare a muncii de la clasă. Învățătoarea crede în educația nonformală și și-a conturat un stil de predare-învățare bazat pe emoții, muzică și artă. Copiilor le place să învețe prin explorare, să creeze, să inventeze și să ”scrie” propriile povești, spune Viora Rozorea. La clasa învățătoarei din Sibiu, orele de muzică și de arte vizuale nu sunt marginale. Arta îi modelează pe copii, le dă curaj să se exprime, dar și mai multă încredere în ei. Învățătoarea organizează și un festival, cu spectacole și expoziții de instrumente muzicale confecționate chiar de copii.
Viora Rozorea, învățătoare la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” din Sibiu (foto), este profesorul care crede că, la baza învățării, stă confortul emoțional și a descoperit acest lucru cu mulți ani în urmă, când nu se discuta atât de mult despre inteligența emoțională. Acest confort emoțional, explică învățătoarea, constă în crearea unui ”mediu plăcut de învățare, copiii să se simtă bine la școală, iar părinții să fie liniștiți știind că cei mici sunt bine la școală”.
”Dacă avem aceste lucruri, construim apoi oricât de mult dorim. Asta am încercat eu să fac și ce am descoperit a funcționat, mai ales de când o fac conștient, de vreo 15 ani buni. Am simțit că educația prin și pentru artă liniștește foarte mult copiii, aduce plusvaloare și este zona în care copiii se simt foarte liberi, se pot manifesta creativ. Prin manifestările artistice pe care le-am gândit, am reușit să creez un cadru în care lor să le fie bine. Pe mine acest lucru m-a interesat foarte mult”, spune Viora Rozorea.
Învățătoarea consideră că, în sistemul de educație românesc, suntem ”prea atenți să transmitem cunoștințe gata structurate, iar copiilor le place cu totul altă cale de a învăța”:
”Ei au nevoie să exploreze, să învețe din greșeli, să fie uimiți, să reflecteze și să ne povestească nouă, adulților, despre experiențele lor. Le place să cânte, să alerge, să picteze, să combine diverse materiale și să facă lucrări cât mai interesante. Prea puțin facem acest lucru în cadru formal, de aceea am ales să mă las preocupată și de educația nonformală. Aici ne putem juca mult, cu sens.”
Tabăra nonformală
Motivată de acest mod de a face educație, Viora Rozorea a pornit, în urmă cu 10 ani, un proiect de vară, căruia i-a spus ”tabără cu ateliere de artă combinate”. La fiecare sfârșit de iunie, învățătoarea merge împreună cu elevii săi la Cîrța, un sat aflat la 50 de km de Sibiu, unde stau timp o săptămână și desfășoară tot felul de activități creative.
”Este o activitate care îmi completează mie munca de la clasă”, mărturisește învățătoarea, elevii săi de clasa I fiind a treia generație care participă la această tabără nonformală. Au fost ani în care li s-au alăturat și copii de la alte clase, iar anul trecut, au venit chiar elevii din fosta generație, care terminau clasa a V-a: ”Nu se puteau desprinde de ideea aceasta. M-au provocat un pic și am regândit activitatea, ei fiind mai mari, și am lucrat inclusiv pe bullying.”
Viora Rozorea organizează tabăra împreună cu o învățătoare și un învățător din Cîrța, Tudorel Drăgoi, iar primul lucru pe care l-a urmărit a fost să îi rupă pe copii de viața de la oraș și să îi conecteze la lumea satului.
”Acolo noi facem pâine… O zi întreagă, de exemplu, am avut activități despre mere: am făcut compot, plăcintă, ne-am creat apoi o poveste despre măr, am făcut o cărticică și am ajuns să facem și un spectacol hazliu… Cam așa sunt atelierele: o idee pe care o zi întreagă o dezvoltăm, în care ne amuzăm și ne este bine. Ceea ce am urmărit, în primul rând, a fost ieșirea cu copiii. Nu folosim tabletă, telefon, ne rupem un pic de orice înseamnă tehnologie și copiii o fac extraordinar de firesc, fiindcă acolo ne bucurăm de loc, de natură, de noi, de a fi împreună unii cu alții și ne umplem ziua cu activități.
La Mănăstirea Cisterciană, desfășurăm o activitate care le place foarte mult copiilor: un fel de descoperire a misterelor, combinate cu istorie și arheologie, totul pe înțelesul lor. Mergem pe trasee, iar în campingul din zonă, unde este o pajiște imensă, desfășurăm activități sportive, jocuri de echipă, cu tot felul de sarcini. Construim cu pietre, cu frunze, facem tot felul de mozaicuri”, povestește Viora Rozorea.
De ce sunt importante orele de Muzică și de Arte…
La școală, orele se înscriu în același tablou al învățării prin joc și al creativității. Orele de ”Muzică și mișcare” și de ”Arte vizuale” au un rol bine definit. Ideea ”astăzi nu facem muzică și mișcare, facem matematică pentru că avem de recuperat” nu o regăsim la clasa Viorei Rozorea. ”Sărim exact peste ceea ce copilul are nevoie. Orele acelea îi plac foarte mult, sunt activitățile care îl atrag…”, atrage atenția învățătoarea.
Artele, completează Viora Rozorea, reprezintă acea zonă în care ”copiii au curajul să se exprime” și ”acesta este marele câștig”: ”Copiii capătă încredere în ei, învață să privească frumosul din lume și să se autoevalueze. Noi expunem lucrările și vorbim despre ele. Nu există frumos sau urât, fiecare copil a reacționat în lucrarea lui așa cum a simțit. Copiii învață în acest fel să se aprecieze exact așa cum cred ei și ajung, la un moment dat, să simtă că ar fi putut face și altfel și să își dorească ca data viitoare să realizeze ceva mai bun.”
Pe de altă parte, aceste ore ajută în stoparea reacțiilor agresive, în ceea ce numim bullying, pentru că ”prin activitățile din zona de muzică, de arte, îi sensibilizăm”: ”Eu nu cred că, după ce ai ascultat o secvență mică dintr-o audiție, copilul mai iese bubuind ușa și lovind și trântind, rămâne cumva așa cu starea aceea de liniște și o duce cu el și asta creează o stare de bine.”
Curioși să aflăm cum se desfășoară ora de Muzică și mișcare, învățătoarea povestește cum copiii creează tot felul de jocuri pe diverse audiții pentru a simți muzica. Se joacă cu eșarfe și panglici colorate, cu baloane și confecționează instrumente muzicale: tot felul de tobițe, maracasuri cu diferite sonorități, toate din materiale avute la îndemână și decorate frumos. ”Sunt activități foarte simple, nu sunt costisitoare și copiilor le place foarte mult. Din nuci, de exemplu, se pot face castaniete sau o zornăitoare, cum îi spunem noi. Pe principiul clopoțeilor, nucile sunt prinse pe o crenguță și e ca un sunet al ploii.”
Festivalul EMI
Pe aceeași linie a muzicii și a jocului, învățătoarea Viora Rozorea a lansat, în urmă cu cinci ani, Festivalul EMI – Educație Muzicală Instrumentală (cu jucării muzicale) accesibilă copiilor”, un eveniment care adună sute de copii, profesori și părinți, în care au loc spectacole, expoziții și ateliere.
Învățătoarea povestește că ideea festivalului s-a desprins în urma unui curs de formare în care este trainer, un curs conceput de profesoara de muzică Anca Ilea, acum pensionară, fosta sa dirigintă și ”cel mai bun metodist care ne-a învățat cum să predăm muzică la copiii mici”: ”Dânsa a avut ideea să scrie un curs de formare a învățătorilor, acesta a fost acreditat, s-a derulat prin Casa Corpului Didactic, iar eu am fost formator în acest curs. La un moment dat însă, mi-am spus: Bun, formăm adulții, dar ce se întâmplă mai departe la clasă? Atunci am decis să facem un festival pentru a încuraja oamenii să vină în public cu ceea ce fac ei la clasă. Așa avem secțiunea de spectacole pentru copii, care sunt niște momente scurte, de impact, amuzante.”
A doua secțiune a festivalului este dedicată expozițiilor – copiii vin cu jucării muzicale confecționate de ei, cu desene, colaje sau fotocolaje inspirate din audiții sau cântecele, iar evenimentul este completat de un workshop pentru profesori și, de 2 ani, de unul adresat părinților. Viora Rozorea spune că, în acest atelier, părinții ajung să conștientizeze ”nevoia de destindere” pierdută în rutina zilnică, cântă, folosesc jucării muzicale și își dau seama cât de importantă este muzica în viața de zi cu zi.
”Ne tot întrebăm de ce copiii din ziua de astăzi nu ne mai ascultă. Nu ne mai ascultă pentru că, pur și simplu, nu îi mai băgăm în seamă, nu mai petrecem timp cu ei, nu mai există acea conexiune și părinții nu mai sunt acolo pentru copiii lor. Am simțit la părinți nevoia aceasta de a găsi activități în care să fie împreună cu copiii. Le-am dat idei cum ar putea să organizeze o petrecere de ziua copilului lor, în care ei pot confecționa jucării muzicale sau, pe muzica ascultată, pot participa la diverse jocuri ori pot desena cum simt muzica… Le-am împărtășit idei cum ar putea fi mai atenți la educația muzicală de acasă.
Mă uitam la părinții tineri cărora anumite activități li se păreau demodate. <Este demodat, nu mai este actual să le citești copiilor povești, să cânți cu ei, să te joci cu ei…> Și-au dat însă seama că nu este așa, atâta timp cât ei s-au simțit bine într-un atelier în care au existat spontaneitate și bucuria oferită de niște lucruri simple, în care ei, adulți, au făcut interpretări pe cântecele, gen Iepurașul țup, și s-au comportat exact ca niște copii. Asta încercam să le explic: De multe ori, sărim etape în dezvoltarea copiilor și suntem prea focusați pe zona cognitivă: <Ce note ai luat la concurs? Ce teme ai la Română, la Matematică? Ce ai de învățat?> Cam acestea sunt întrebările de acasă. Prea puțini îi întreabă pe copii: <Ce ai cântat astăzi sau ce ai pictat.> Zona aceasta este prea puțin vizibilă și prea puțin considerată…”
De la muzică și arte la… dezvoltare personală
Pentru elevii învățătoarei Viora Rozorea, orice lecție care presupune creativitate și imaginație este una atractivă. O oră care îi fascinează pe copii, pe lângă muzică și arte, este și ”De-a Arhitectura”, un opțional desfășurat la clasă. ”Tocmai pentru că au libertatea să creeze și se leagă foarte bine cu orele noastre de arte. Da, eu am înțeles asta: copiilor le place să inventeze, sunt atrași de orice activitate în care ei creează – îndrumați și încurajați de noi, nu este așa un haos – dar le place libertatea aceea de a fi ei”, explică învățătoarea.
La orele de Dezvoltare personală – pentru că vrem să aflăm și cum se derulează acestea – copiii creează de asemenea povești și din nou totul se leagă de zona artelor. Învățătoarea își amintește de ”provocarea” de anul trecut, când elevii săi erau în clasa pregătitoare și erau ”mult mai dinamici” decât cei din generațiile trecute: ”Anul trecut, eram disperată. Aveam impresia că nu putem duce o poveste până la capăt. Am însă bucuria să am părinți deschiși la colaborare, împreună căutăm soluții și am descoperit că celor mici le plac poveștile. Le place să inventeze povești, să deseneze povești și este un câștig foarte mare poate și pentru că am fost perseverentă pe zona aceasta de arte.”
Una dintre poveștile ”scrise” la Dezvoltare personală a fost Povestea galbenă, dedicată bucuriei. După ce au creat desenele, copiii și-au prezentat desenele: ”Și-au dat seama ei, niște copii de clasa I, că de fapt desenele lor se leagă. Atunci am zis să creăm o poveste din ceea ce povesteau ei și, până la finalul orei, au reușit să o creeze.”
Experiența în Estonia
Preocuparea pentru educația nonformală și pentru un stil de predare altfel a fost influențată și de o vizită pe care Viora Rozorea a efectuat-o în Estonia, în urmă cu 10 ani. Acolo, învățătoarea a descoperit ceea ce noi nu avem în România: ”Am văzut școli care pun un foarte mare accent pe arte, pe sport, am văzut școli cu piscine, cu terenuri de joacă, cu săli de dans, cu studio de arte… Și mi-am dat seama că la noi în România nu se pune accent pe aceste lucruri. Nu mai spun că estonienii sunt cei mai buni în digitalizare, în ergonomia școlară. Oamenii aceia sunt enervant de evoluați și modul în care știu să prețuiască educația… Atunci mi-am propus ca atât cât pot eu, în clasa mea, în mediul în care sunt, să fac lucrul acesta și să fac bine ce fac. A fost pentru mine un punct de încurajare.”
Anul trecut, învățătoarea a fost din nou în Estonia. Dacă prima dată a șocat-o ergonomia (”sunt atât de atenți la cum arată spațiul de învățare: simplu, foarte aerisit… mi-a plăcut cum erau decorate școlile, cum arată sălile de clasă, spațiile foarte bine gândite pentru toate disciplinele”), de data aceasta a fost surprinsă de modul cum a evoluat digitalizarea:”Au clase de învățare digitală, au Minecraft în programă… Învățând supravegheat la școală, dirijat, au constatat că nu mai există acasă o așa de mare atracție. Au un program școlar foarte bine organizat, cu atenție pe detalii, o combinație foarte bună între ceea ce este modern, actual și ceea ce este clasic și are valoare permanentă pentru educație.
În continuare s-au dezvoltat pe ergonomie, aveau dotări și mai bune față de acum 10 ani, am văzut clase de realitate virtuală. Noi învățăm încă de pe planșă, cu scheme… Este altceva să înveți despre corpul omenesc sau despre viața din mări și oceane într-o clasă de realitate virtuală. Au clase de robotică, cu copii de 10 ani. Sunt foarte actuali, se vede în timp că progresează. Investiția în educație este foarte puternică și le dă o siguranță oamenilor de acolo. Profesorii au un anumit statut, societatea îi respectă, copiii vin cu încredere la școală și cu foarte multă deschidere pentru că sunt atenți la detalii și asta ne lipsește nouă, în educația din România. Din păcate.”
Totuși, Viora Rozorea spune că în învățământul românesc sunt ”foarte mulți oameni valoroși, oameni dăruiți și care fac lucruri frumoase”. Cu unii dintre aceștia, dar și cu părinți, se întâlnește la cursurile de formare pe care le susține ca trainer. ”De câte ori am ocazia, în cursuri sau ateliere cu adulții preocupați de educație, spun ceva ce știm cu toții. Cei care mă cunosc au auzit asta de multe ori: Învățarea semnificativă atinge deopotrivă sufletul și mintea, le pune în armonie cu trupul și ne ajută să creștem frumos”, conchide învățătoarea din Sibiu.
Foto: prof. Viora Rozorea; facebook.com/Casa Corpului Didactic Sibiu
Citește și:
- Într-un sat mic din Sibiu: Școală cu ludotecă și atelier de învățare prin explorare. Elevii de clasa a IV-a au și Ceainărie literară
- Impresiile unui inspector școlar după o vizită în școlile din Finlanda. Diana Bucuță: ”Reforma începe cu noi, în fiecare clasă”
- Învățătoarea care face artă cu elevii săi la școală. Georgeta Caspruf: ”Creativitatea dă savoarea care rămâne după ce totul trece”