Impresiile unui inspector școlar după o vizită în școlile din Finlanda. Diana Bucuță: ”Reforma începe cu noi, în fiecare clasă”

1
Într-o școală finlandeză... Un hol, transformat în spațiu pentru ore. Foto: Diana Bucuță

Diana Bucuță, inspector școlar pentru învățământ primar în Sibiu, a vizitat, recent, mai multe școli din Finlanda și Estonia. Ambele sisteme au impresionat-o și este optimistă că, în timp, lucrurile se pot schimba și la noi. Ar aduce în sistemul românesc multe din ceea ce a văzut în școala finlandeză, unele ”lucruri aparent mici, care în timp pot face diferența”. Diana Bucuță descrie școala finlandeză drept ”un loc unde ai sentimentul de acasă”, o școală prietenoasă, cu spații de relaxare în sălile de clase și cancelarii vesele. Atenția cade pe învățare, nu pe predare, în centru este elevul și feed-back-ul chiar există. ”Profesorul nu evaluează dacă elevul știe înmulțirea, ci ce știe să facă cu ea. Starea de bine a copiilor, fericirea lor sunt dimensiuni foarte importante pentru dascăli, sunt practic mijloace prin care îndeplinesc obiectivele învățării”, spune inspectorul școlar.

Diana Bucuță, inspector școlar pentru învățământul primar de 16 ani, cu o carieră didactică de aproape 30 de ani, povestește, într-un interviu pentru SparkNews.ro, cum este sistemul de educație finlandez, ce a văzut în școlile pe care le-a vizitat, cum se desfășoară orele, ce a impresionat-o și ce ar schimba în sistemul de educație românesc.

SparkNews.ro: Ați fost în Finlanda în cadrul unui program Erasmus? Să ne dați, pe scurt, câteva detalii, vă rugăm.

Diana Bucuță (foto): Da, este vorba despre proiectul ”Fii mai bun, învăţând! ”, finanţat prin Programul Erasmus+, proiect pe care l-am scris împreună cu o colegă profesor pentru învățământ primar, Mădălina Sporiș, și pe care l-am depus pentru școala în care îmi desfășor norma obligatorie de predare, Liceul Teoretic ”C. Noica” Sibiu. Este un proiect de suflet, pe care îl și coordonez, proiect în cadrul căruia s-au derulat 20 de mobilități – formare profesională pentru cadre didactice din unitatea de învățământ. Unul din furnizorii de formare – EUNEOS a fost gazda cursului derulat în Finlanda și Estonia, cu tema “Best Practices Benchmarking-General”. A fost pentru mine o șansă unică de a realiza ”analiza comparativă” între sistemele educaționale din cele două țări și sistemul nostru.

Câte școli ați vizitat în Finlanda? Și ce fel de școli?

În Finlanda am vizitat trei școli: două cu nivel primar și gimnazial, unde atenția mea a fost focalizată pe învățământul primar, a treia fiind un liceu vocațional, echivalentul învățământului profesional din școala românească.

Spații: Școala finlandeză, ”o școală prietenoasă”

Cum arată o școală finlandeză? Din punct de vedere al spațiilor, al dotărilor… Cum arată sălile de clasă, cancelaria…

Școala finlandeză este un loc al liniștii, stării de bine, încrederii, conștiinței lucrului bine făcutun loc unde ai sentimentul de ”acasă”. Este cu adevărat ceea ce numim și noi ”o școală prietenoasă”. Sentimentul de calm este remarcabil. Ergonomia atrage atenția. Spațiile sunt construite pentru învățare, inclusiv holurile au această destinație. În timpul orelor, e ceva obișnuit să vezi în afara clasei elevi în grupuri mici care învață. De regulă cu chromebook-uri în brațe, se ajută unii pe alții, lucrează în echipe. Sunt responsabili pentru ceea ce au de realizat. Este acel ”circle of trust” – profesorul are încredere că lucrezi, chiar dacă nu ești sub ochii lui.

Pentru mine acest concept de ”cerc al încrederii” a fost o noutate: ni s-a explicat că funcționează pe 3 nivele – elevii sunt în imediata proximitate a profesorului atunci când acesta explică, apoi la nivelul următor elevii își pot alege locul unde doresc să lucreze oriunde în clasă, iar la nivelul al treilea, elevii pot rezolva sarcinile didactice și în afara clasei (pe holuri au spații amenajate cu scop educațional), dacă nu au nevoie de sprijin și dacă au câștigat încrederea profesorului că lucrează responsabil.

Clasele m-au impresionat prin simplitatea pereților. Doar strictul necesar afișat, material cu rol educational, proiecte realizate de elevi, mai puțin de decor. Principiul este ”less is more” (mai puțin este mai mult). E momentul cred să înțelegem și noi că ceea ce lipim pe pereți trebuie să aibă un rost. O clasă foarte încărcată îi împiedică pe elevi să se concentreze. Toate sălile de clasă au spații de relaxare, gen canapele sau fotolii puf.

Cancelariile sunt foarte vesele, sunt locuri unde profesorii se relaxează (pauza este și a lor), însă există și spații de lucru, în care au la dispoziție logistica necesară pentru pregătirea orelor. Dar clar, cancelaria arată cu totul altfel decât suntem noi obișnuiți.

Cancelaria altfel… Un loc unde profesorii se relaxează, dar și cu spații de lucru

Orele la școală: ”Atenția cade pe învățare, nu pe predare”

Ce v-a impresionat cel mai mult la sistemul de învățământ finlandez?

Nici nu aș putea alege un ”cel mai mult”, aș puncta mai multe aspecte aici. În școală te simți ca în familie. Cuvintele cheie sunt RESPECT și ÎNCREDERE. M-au lăsat fără suflare: comunicarea autentică, starea de bine a tuturor, digitalizarea învățării. Profesorii colaborează între ei în proiectarea activităților. Acestea sunt cu adevărat centrate pe elev. Atenția cade pe învățare, nu pe predare. În centru e ELEVUL, nu profesorul. Obiectivele învățării se stabilesc împreună cu elevii, acesta fiind un mod de a crește autonomia copiilor în învățare. Metacogniția este o competență transversală mereu în centrul atenției profesorului. Se alocă timp întotdeauna pentru reflecție, feed-back-ul chiar există. Regulile clasei sunt simple și puține. Atmosfera liniștită din clase stimulează învățarea.

Ați asistat la o oră într-o școală? Cum se desfășoară?

Nu am asistat la ore integral, ci am surprins secvențe de învățare variate, preponderent la ciclul primar, aici eram focusată să văd cât mai mult. Specific este faptul că profesorul ”predă” aproximativ 10 minute, diferența de timp fiind alocată învățării. Elevii sunt activi, au sarcini de lucru și sunt sprijiniți mereu de profesori. Atmosfera din clase atrage atenția: elevi liniștiți, relaxare, dar totuși se muncește serios.

Predare-învățare-evaluare: ”Profesorul nu evaluează dacă elevul știe înmulțirea, ci ce știe să facă cu ea”

Pe ce se axează procesul de predare-învățare-evaluare în școala finlandeză? La noi, părinți, profesori, elevi se plâng de programa prea încărcată, că sunt prea multe informații și nu se fac activități practice. În școala finlandeză, cum este?

Procesul de predare-învățare-evaluare se axează pe ÎNVĂȚARE. Este etapa cea mai importantă acolo. Evaluarea formativă este cu rol constructiv, se oferă feed-back real elevilor, practic modul în care elevul învață și implicit își construiește autonomia învățării sunt mai importante decât produsul învățării. Cadrele didactice monitorizează modul în care se formează competențele transversale, acele competențe de care are nevoie viitorul adult în viață. Spre exemplu, profesorul nu evaluează dacă elevul știe înmulțirea, ci ce știe să facă cu ea. Nu se evaluează un curriculum anume – conținuturi ale învățării, se evaluează dacă elevii și-au format competențe de a utiliza în contexte practice achizițiile.

Învățarea integrată, interdisciplinară este o constantă a procesului, aspect preluat și de sistemul românesc odată cu introducerea clasei pregătitoare, ca parte din învățământul primar. Odată cu apariția acestei clase, programele școlare pentru nivelul primar au fost regândite, nu mai putem vorbi de ”programe încărcate”. Putem vorbi eventual de dascăli care încă nu au înțeles că ”a depăși” programa nu te face un dascăl mai bun, nici măcar în ochii părinților. Și aceștia au înțeles, în ultimii ani, că nu în suprasolicitarea copiilor stă valoarea unui profesor.

Învățarea este cu caracter aplicativ, sarcinile didactice sunt alese în așa fel încât să exerseze competențe cheie. Practic se învață pentru viață, nu se teoretizează. Așa se si explică rezultatele Finlandei la testele PISA.

Înțeleg că, în Finlanda, învățământul primar se bazează pe joc?

Abordarea educațională finlandeză este mai puțin exigentă decât la noi, eu așa am perceput. Starea de bine a copiilor, fericirea lor sunt dimensiuni foarte importante pentru dascăli, sunt practic mijloace prin care îndeplinesc obiectivele învățării. Și, da, se stimulează învățarea prin joc, esențială la vârsta școlarului mic. Învățarea practic-aplicativă este prezentă în ore constant. Și știți ce mi-a mai atras atenția în mod deosebit? Cultul pentru lectură. Care pleacă din familie și din atitudinea societății pentru carte. Să va reamintesc Biblioteca Națională Oodi…Oodi înseamnă ”odă”. Odă cărții… spun mai mult… De aceea, în școli, pe lângă joc, se citește foarte mult.

Temele în Finlanda

Teme au elevii de acolo? Dvs. ați lansat o provocare colegilor din Sibiu: o săptămână fără teme.

Da, elevii au teme, în general proiecte, de multe ori realizate digital (mai ales la elevii mai mari), utilizând aplicații de genul Google Classroom. Această variantă de temă captează elevul, pentru că acesta intră în lumea digitală atât de iubită și familiară lui, iar pentru profesor activitățile de evaluare și acordare de feed-back sunt mult simplificate. Temele sunt apoi încărcate în Google Drive, comunicarea cu profesorii devenind astfel simplă și transparentă. Într-o școală, ni s-a spus că elevul primește sarcina de lucru în clasă, după secvența de predare, care devine temă dacă nu este finalizată corect și integral în timpul orei. Și uite cât de frumos am motivat elevul să învețe repede și bine în clasă, ca să nu aibă temă acasă?!

Într-adevăr, am lansat o provocare pentru învățătorii din județul Sibiu – o săptămână în fiecare lună să fie fără teme. Am explicat atunci rostul. Nu aș detalia iar. Ideea a avut succes, se aplică constant în variate forme, fie ca săptămână integral fără teme, fie ca o zi pe săptămână. Bucuria copiilor este imensă. Câștigul, la fel. Elevii se implică în timpul liber în altfel de activități, sub ”controlul ascuns” al cadrului didactic. De fapt, nonformal și informal, elevii exersează competențe de viață. Să vedeți ce frumos își prezintă copiii în fața colegilor, ce au ”construit” ei în săptămâna fără teme…Nu voi minimiza niciodată rolul temei, dar această să fie cu măsură, diferențiată, în funcție de nevoile elevului. Și să nu uităm ce înseamnă de fapt să fii copil.

Profesorii și activitățile afară: ”În Finlanda se stă mult în aer liber…”

Ce impresie v-au lăsat profesorii finlandezi cu care ați discutat? Cum este să fii profesor în Finlanda?

Să fii profesor în Finlanda e o bucurie și o onoare în același timp. Se bucură de respectul celor din jur, acolo au o vorbă: ”societatea iubește profesorii”. Selecția pentru a deveni profesor este foarte dură. Poate și de aceea, odată ce ai ajuns în acest punct, după ce treci prin mulți ani de pregătire în regim universitar și postuniversitar, trebuie să fii la mare înălțime. Sunt impresionante valorile lor: RESPECT, BELONGING, WELL-BEING (respect, apartenență, stare de bine)…

Ați scris că elevii petrec foarte mult timp afară acolo… La noi de ce nu este posibil?

Ar fi posibil și la noi dacă ar exista acea pauză mare, de 20 de minute. Pauză care este prevăzută în legislația școlară, dar care nu peste tot se aplică. Și dacă ea totuși există, apar altele… e frig, plouă, ninge, cum să stăm afară, răcește copilul… e o problemă de mentalitate la nivel de societate. În Finlanda se stă mult în aer liber, începând din familie! Până la urmă, pauza este de fapt o strategie de optimizare a învățării. Și este timp pentru odihnă, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Schimbări în școala românească: ”Lucrurile aparent mici pot face în timp  diferența”

Ce elemente din sistemul educațional finlandez ați aduce în sistemul românesc?

Ooooo…multe se pot aduce. Și nu doar de dragul de a împumuta. Ci pentru că și-au dovedit eficiența. Și pentru că se potrivesc abordării noastre actuale de la nivel de paradigmă concretizată în curriculum pentru învățământul primar.

În primul rând, aș accentua ideea că un sistem educațional, la nivel primar, ar trebui să lucreze pentru masa elevilor, nu pentru performanță. Nu aș încuraja competiția, ideea aceasta este și la noi de vreo 20 de ani, de când sistemul de notare s-a schimbat prin înlocuirea notelor cu calificative. Dar nu s-a înțeles suficient de toți, fie dascăli, fie părinți. Încă trăim într-o cultură a succesului, a competiției între elevi și profesori, deloc benefică. Am inventat concursuri încă de la clasa pregătitoare…Și toate acestea reduc starea de bine, atât a copiilor, cât și a dascălilor!

Se poate dezvolta mai mult învățarea diferențiată, adaptată nevoilor fiecăruia, prin furnizarea un curriculum diferențiat, prin strategii de predare, învățare și evaluative particularizate. Cred că ar fi benefică și o relaxare a abordării didactice, axată în egală măsură pe formare de competențe cheie, transversale și pe starea de bine a tuturor.

Aș încuraja activitățile remediale, pliate pe dificultățile de învățare ale elevilor – se numesc ”extralesson” în Finlanda, sunt parte din orar și sunt o normalitate. Toți putem avea, la un anumit moment, o dificultate, o nevoie specială pentru care avem nevoie de atenție sporită de la cei în măsură să ne ajute.

Digitalizarea învățării poate fi accesibilă abordării didactice din învățământul primar. Din acest an școlar, derulez la nivel de județ un curs în care învățarea digitală este o parte importantă. Eu m-am familiarizat cu acest concept la o altă formare, în același program Erasmus, derulată la Praga în 2018 și acum transmit mai departe colegilor mei elemente de învățare digitală. Feed-back-ul venit de la colegii care aplică la clasă secvențe de acest tip este fantastic.

S-ar putea dezvolta programele de tip Școală după școală, dar adaptate pe nevoile elevilor, nu pe necesitatea părinților de a avea copiii supravegheați. Ar fi posibilă repoziționarea dascălului în clasă (și nu este greu deloc), astfel încât să fie mai mult un ”coach” (antrenor), să mutăm astfel accentul pe învățare, nu pe predare.

Aș accentua ideea de a proiecta/desfășura activități care să vizeze formarea de competențe, nu achiziții de cunoștințe. Aș încuraja proiectarea colaborativă la nivel de cadre didactice de la clase paralele, este mult mai ușor și poate fi calitativ superior să gândești o activitate în echipă.

Vedeți? Toate acestea sunt aspecte care stau în puterea noastră, nu țin neapărat de finanțare sau de politici educaționale. Sunt lucruri aparent mici, care în timp pot face diferența…

Ar fi un proces de durată. Dar un lucru care nu necesită mult timp… Care ar fi acel prim lucru, realizabil în scurt timp, pe care l-ați schimba în școala românească după modelul finlandez?

Tot ce am enumerat că aș aduce din sistemul finlandez într-adevăr sunt lucruri de durată. Unele se întâmplă, măcar partial, deja și la noi. Poate nici nu conștientizăm uneori că lucrăm pe stil finlandez. Îmi spunea nu de multă vreme o colegă care predă la ciclul primar, după ce a citit superba carte a lui Timothy Walker ”Să predăm ca în Finlanda”, că ea lucrează așa de multă vreme. Ceea ce este adevărat. Mulți învățători din Sibiu fac ceea ce trebuie să facă la catedră, dar poate nu știm să ne punem în valoare suficient munca. Și nu mai avem timp de reflecție. Să ne gândim ce a funcționat bine în orele ținute azi. Sau ce am putea îmbunătăți. Si nu mai avem timp ca să împărtășim ideile cu cei din jur. Să învățăm unii de la alții…Ne pierdem adeseori în activități nerelevante, dar cerute de sistemul actual…

Un lucru care nu necesită mult timp…am omis intenționat ceva ce este definitoriu…și folosesc termenii auziți atât de des în Finlanda…”I learned that I can change something /  learning in peace / well-being” (am învățat că pot schimba ceva / învățarea în pace / starea de bine) – poate fi atât de ușor să intri în clasă cu stare de bine, să dai mai departe copiilor din jurul tău un zâmbet și încurajări, într-o atmosferă de pace, să ai convingerea că poți schimba ceva…

Pornind de la cartea ”The TEACHER WITHIN – A Mindful Journey Toward Well-Being For Teachers In The 21th Century”, scrisă de Susan Shapiro și Simona Baciu, la începutul acestui an școlar, le-am propus colegilor învățători din județ, cu ocazia Consfătuirilor anuale, ca scopul nostru să fie  STAREA DE BINE – să o aducem întâi în NOI, pentru ca apoi să o putem duce mai departe în spațiul școlar și în sufletele copiilor din clase. E greu? E ușor? E mult? E puțin? Timpul ne va spune. Dar facem pași. Mici. Atât cât putem.

Starea de bine despre care doar citisem până de curând este o realitate declarată și asumată în alte sisteme educaționale. Și m-a marcat definitiv ca și dascăl, în zilele în care am ”trăit-o” în Finlanda.

Școala în Estonia

Ați fost și în Estonia. Ați plâns când ați văzut curtea celei mai vechi școli din Tallinn. Ce ne puteți spune despre sistemul de învățământ de aici?

Așa este. A fost copleșitor acel moment. Eram în holul școlii, o clădire impunătoare prin istoria ei și ascultam corul format din elevi de liceu. Suna de ți se făcea pielea de găină. Și priveam spre acea curte, un loc cum nu mai văzusem niciodată. Iar sentimentul de mândrie al elevilor și dascălilor, mândrie pentru apartenența la acea comunitate…toate acestea m-au facut să plâng…

Sistemul de învățământ estonian a preluat abordarea finlandeză, a păstrat cu sfințenie tradițiile naționale și s-a investit mult în educație. Digitalizarea școlilor este o parte doar din poate cea mai avansată societate digitală…Și rezultatele nu au întârziat să apară. La ultima testare PISA, Finlanda și Estonia au ocupat primele locuri în Europa…

La ei cum s-a putut și la noi nu?

Aș prefera să nu răspund la această întrebare…

Cancelaria într-o școală din Estonia

Sistemul românesc, în viitor: ”Să văd elevii fericiți mi se pare esențial”

Sperați că școala românească va deveni cândva ca în Finlanda?

Știți cum e vorba românului ”speranța moare ultima…” După acest parcurs prin școli finlandeze și estoniene, îmi pun tot mai des întrebarea ”cum putem aduce schimbarea și la noi, cu resursele pe care le avem, fără a depinde de ceea ce primim ci bazându-ne în mai mare măsură pe ceea ce putem dărui noi”. De ceva ani, când merg în inspecții, primul lucru pe care îl urmăresc este fericirea elevilor la școală. Dincolo de documente și strategii didactice. Să văd elevii fericiți mi se pare esențial. Pe fericirea aceasta, poți construi apoi, ca dascăl, câte competențe vrei…

Sunt optimistă, pentru că mare parte dintre învățătorii sibieni, pe care îi cunosc în mare măsură (în vară, sărbătoresc 30 de ani de carieră didactică, din care mai mult de jumătate în calitate de inspector școlar), sunt extraordinar de deschiși, dispuși la asumare… chiar dacă de multe ori ne simțim epuizați… continuăm să ne desăvârșim menirea de dascăli… și, mai presus de toate, am înțeles, tot mai mulți dintre noi, că reforma începe cu noi, în fiecare clasă…

Foto: Diana Bucuță

Citește și: 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.