Cursurile suspendate pentru 14 zile la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad, ca măsură preventivă împotriva coronavirusului

0
Foto: specialarad.ro

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad, convocat duminică seara de către prefectul Gheorghe Stoian, a hotărât o serie de măsuri preventive, având în vedere cazurile de îmbolnăviri cu COVID 19 din Italia, printre acestea fiind şi solicitarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) către Ministerul Educaţiei pentru aprobarea suspendării cursurilor pentru o perioadă de 14 zile, transmite Agerpres.

„Conducerea Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ din Arad va solicita aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile, cu recuperarea activităţilor didactice şi modificarea structurii anului universitar. Pentru orice situaţie de urgenţă a studenţilor, universitatea pune la dispoziţie un număr de telefon Help Desk UVVG 0748988884”, se precizează într-un comunicat transmis de către Instituţia Prefectului.

Decizia de suspendare a cursurilor la Universitatea ”Vasile Goldiș” a fost luată având în vedere numărul mare de studenți italieni care învață aici. „S-a luat măsura suspendării cursurilor la Facultatea de Medicină și la Universitatea Vasile Goldiș pentru că sunt mulți studenți italieni, care încep semestrul, ghinionul nostru, chiar de mâine ( n.r. luni). Fiind studenți la medicină, studenți și rezidenți, dânșii fac practică în Spitalul Județean, venind din Italia încercăm să limităm la maximum orice risc din exterior„, a declarat pentru Mediafax Constantin Catană, directorul DSP Arad, conform Digi 24.

Măsurile preventive au fost hotărâte „ţinând cont de specificul Aradului ca judeţ de frontieră, de numărul însemnat de cetăţeni italieni care desfăşoară diferite activităţi în judeţul Arad şi luând în considerare câteva aspecte apărute în mass-media în cursul zilei de duminică”, se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, „directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Arad a informat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că, până în prezent, nu au fost înregistrate cazuri care să necesite izolare într-un centru de carantină”.

CJSU a stabilit ca cetăţenii care se prezintă în toate punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Arad din zonele afectate vor completa un chestionar pus la dispoziţie de către DSP, în care declară, pe propria lor răspundere, locaţia de îmbarcare precum şi pe cea de destinaţie.

De asemenea, se va asigura permanenţă în toate punctele de trecere a frontierei cu medici din cadrul DSP Arad, s-au identificat anumite spaţii pentru amenajarea eventualelor centre de carantină şi se va restricţiona accesul vizitatorilor în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here