Un nou mesaj al ministrului Educației, adresat profesorilor: ”Sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă”

0
Foto: facebook.com

Ministrul Educației, Monica Anisie, a postat, marți dimineață, un nou mesaj pe Facebook adresat profesorilor, în care își exprimă convingerea că, într-o perioadă în care sunt susținute tezele semestriale, aceștia vor ”realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort”.

Postarea ministrului Monica Anisie:

”Dragi colegi profesori,

După cum bine știți, anul școlar 2019-2020 are o altă structură față de anii anteriori. Semestrul I este de doar 15 săptămâni, cu toții fiind puși în situația de a ne replanifica activitățile, astfel încât să asigurăm un bun proces de predare-învățare-evaluare.

Astfel, aflându-ne în perioada susținerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenției ELEVUL, vă rog să ne amintim cu toții că:

… emoțiile sunt parte din viața școlii și copiii învață aici să le gestioneze;
… tranzițiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viața fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul şcolarităţii, pentru a le putea îmbunătăţi şansele de reuşită;
… și, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre, am învățat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocație și tact pedagogic, puse în slujba elevilor.

Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort.

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație pentru întreaga dăruire.

Profesor Monica Cristina ANISIE
MINISTRU”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here