Scrisoarea unei eleve pentru ministrul Educaţiei: ”Suntem obligați să învățăm lecții învechite, obținem note bune doar dacă învățăm robotic”

9

O elevă în clasa a XII-a din Oradea i-a transmis o scrisoare deschisă noului ministru al Educaţiei, Monica Anisie, în care vorbește despre ”sistemul învechit” de învățământ și reclamă faptul că elevii obțin ”note bune” doar dacă învață ”robotic lecțiile predate de către profesori”. Paula Szabo mai spune, în scrisoarea preluată de ebihoreanul.ro, că elevii sunt obligați să învețe ”lecții învechite, care se aflau în programa școlară a părinților noștri”.

”Suntem notați nu după cunoștințe, ci după cuvintele sau formulele din caiete, fără ca acestea să ne motiveze să învățăm; din contră, ele favorizează frauda – copiatul, învățatul mecanic.

Tocim zeci de opere la Limba și literatura română, învățăm zeci de formule matematice, doar ca să promovăm examenul de Bacalaureat, pentru ca mai apoi să putem merge la o facultate sau pentru a ne găsi un loc de muncă, însă nimeni nu conștientizează că aceste lecții și formule ne vor fi folositoare doar în procent de 5%-10% în viața de zi cu zi”, semnalează Paula Szabo, elevă la Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu”, în scrisoarea publicată în ziarul online al şcolii.

”Avem cadre didactice cu adevărat pregătite pentru acești elevi? De ce unii profesori trebuie să cumpere diferite materiale didactice pentru elevii lor, iar unii își fac afaceri din meditații? De ce există oameni incapabili în funcții-cheie? De ce nu suntem întrebați înaintea oricărei reforme educaționale?

Acestea sunt doar câteva întrebări la care nu am găsit niciun răspuns, dar dorim să le aflăm”, îi mai scrie eleva ministrului Monica Anisie.

Scrisoarea integrală a elevei, prezentată de ebihoreanul.ro:

”Stimată doamnă ministru,

Numele meu este Szabo Paula și sunt elevă la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea. Vă scriu aceste rânduri cu respect, din dorința de conștientizare a problemelor pe care le avem și din dorința a face o schimbare în sistemul de învățământ actual din România.

Sunt elevă în clasa a XII-a și mă pregătesc să susțin examenul de Bacalaureat. Cadrele didactice din școala noastră se implică în pregătirea noastră, însă această scrisoare nu este despre școala la care învăț, ci despre situația sistemului de învățământ din România.

Acest sistem învechit, care a avut parte de schimbări doar la nivelul examenelor, la nivelul metodologiilor de corectare a acestora și la structura anului școlar, fără a se cunoaște dorința elevilor sau a părinților, nu aduce beneficii în formarea și valorificarea elevilor.

În primul rând, sistemul actual de învățământ valorifică doar ceea ce învață elevul la școală, fără a fi răsplătit pentru adevăratele sale cunoștințe, pentru cultura generală sau pentru coeficientul de inteligență pe care îl are.

Obținem note bune doar dacă am învățat robotic lecțiile predate de către profesori, iar dacă ne abatem de la cerințele acestora, nu suntem considerați elevi care să merite note mari.

Suntem obligați să învățăm lecții învechite, care se aflau în programa școlară a părinților noștri.

Suntem notați nu după cunoștințe, ci după cuvintele sau formulele din caiete, fără ca acestea să ne motiveze să învățăm; din contră, ele favorizează frauda – copiatul, învățatul mecanic.

Tocim zeci de opere la Limba și literatura română, învățăm zeci de formule matematice, doar ca să promovăm examenul de Bacalaureat, pentru ca mai apoi să putem merge la o facultate sau pentru a ne găsi un loc de muncă, însă nimeni nu conștientizează că aceste lecții și formule ne vor fi folositoare doar în procent de 5%-10% în viața de zi cu zi.

În România contemporană, 42% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeți funcțional, aceștia neștiind să folosească informația pe care o asimilează sau neînțelegând ceea ce au citit, iar 38,7% nu știu să citească.

Unii dintre noi ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru. Deși aceștia merg la școală, nu știu să citească sau nu știu folosi informațiile pe care le citesc…

De ce? De ce un copil la 15 ani nu înțelege ceea ce citește? Este vina părinților sau vina cadrelor didactice?

Vă răspundem noi, colegii acestor elevi.

Vina poate fi împărțită între părinți și profesori. De cele mai multe ori, părinții sunt nevoiți să lucreze 8-10 ore pe zi pentru a aduce în casă un salariu minim, din care trebuie să își plătească diferitele facturi, să cumpere mâncare, pe lângă alte cheltuieli lunare. Din cauza locului de muncă, aceștia nu mai au timp să se ocupe de copii, însă acesta este momentul în care ar trebui să intervină profesorii.

Dacă aceștia conștientizează că un anumit elev nu poate învăța sau că are diferite probleme, ar trebui să îi acorde elevului mai multă atenție la ore, dar de cele mai multe ori cadrele didactice acordă o atenție specială elevilor olimpici sau elevilor care obțin note mari, cei cu note mici fiind dați uitării, fiind ignorați oră de oră.

De cele mai multe ori, sfatul profesorilor pentru părinții cu astfel de elevi este acela de a-i trimite la meditații, uitând de faptul că acel părinte lucrează neîncetat pentru a-i putea oferi măcar strictul necesar copilului, nemaivorbind de alte cheltuieli pe care le are.

Un alt lucru care suscită repulsie este abandonul școlar. Anual, 50.000 de copiii care abandonează școala sunt condamnați la o viață pe care o vor trăi în sărăcie (România, fruntaşa Europei la abandon şcolar). Acești 50.000 de viitori adulți nu pot să studieze din cauza sărăciei, din cauza profesorilor indiferenți față de copiii care vin din mediile defavorizate.

Avem cadre didactice cu adevărat pregătite pentru acești elevi? De ce unii profesori trebuie să cumpere diferite materiale didactice pentru elevii lor, iar unii își fac afaceri din meditații? De ce există oameni incapabili în funcții-cheie? De ce nu suntem întrebați înaintea oricărei reforme educaționale?

Acestea sunt doar câteva întrebări la care nu am găsit niciun răspuns, dar dorim să le aflăm.

Doamnă ministru Monica Anisie, dorim să luați în considerare cele spuse mai sus, dorim să faceți o schimbare în bine în sistemul de învățământ. Dorim ca totul să se schimbe în bine, să evoluăm, să fim la nivelul țărilor europene.

Noi, elevii României, ne dorim să contăm, dorim ca părerea noastră să conteze.

Cu respect,
Szabo Paula”

9 COMENTARII

  1. Bine dacă nu înveți formula care se aplica la o problemă de unde vrei sa stii sa rezolvi o problemă?Iar la romana ce s-ar dori sa se studieze bancurile online?
    Elevilor din ziua de astazi nu le place sa studieze nimic dacă s-ar putea sa stea la cafea si pe facebook toată ziua!

    • Asta e o gandire cat se poate de invechita. Imi pare rau sa spun asta…
      In primul rand sunt sute, poate chiar mii de opere de actualitate, din literatura moderna, extrem de frumoase de altfel. De ce sa fiu obligat sa citesc opere din secolele trecute care nici macar de peofesori nu sunt indragite? Chiar profesoara mea de limba romana a afirmat faptul ca ce e in programa de bac la romana e invechit si nu e nimic de actualitate. Mai relevant gasesc subiectul 1 si 2 care cer notiuni de gramatica sau compuneri in care sa-ti exprimi parerea in legatura cu anumite teme, in schimb subiectul 3 iti testeaza memoria, mai exact cat de multe comentarii poti memora, pentru ca sa fim seriosi…toata lumea le toceste ca mai apoi dupa bac sa fie date uitarii. Cat despre matematica…sunt foarte multe lucruri inutile si lectii puse in programa doar, doar sa fie mai „stufoasa”.

      • Draga degeneratie, negati un Eminescu, un Cosbuc, un Vlahuta, un Sadoveanu, un Camil Petrescu, un Rebreanu pentru ca sunt invechiti. Plimbati-va stupiditatea prin Anglia, SUA si dezvaluiti-va progresismul „patapievician” , luminandu-i pe cei de acolo sa renunte (ca sunt involuati) la Shakespeare, la Edgan Poe si ceilalti invechiti. Plimbati-va infatuarea prin Franta si invatati-i sa evolueze si sa-si arunce la gunoi un
        Voltaire, un Moliere, un Victor Hugo si lista invechitilor ar continua cu alti scriitori si poeti , unii cu secole mai batrani si mai invechiti decat Eminescu. Apoi stergeti-va scuipatii francezilor de pe obraz. Putem continua asa mult si bine, dar cultura voastra va face nereceptivi .Degeneratie draga, daca va este rusine ca sunteti considerati romani, n-aveti decat sa va pierdeti in zari straine si sa va bucurati din plin de literatura sexista, progresista, de droguri si alte binefaceri „evoluate” si sa ramaneti acolo, sa uitam ca sunteti marea greseala a generatiei noastre.

  2. Cam ce ar vrea sa învețe eleva? Mate nu, ca nu trebuie sa învețe formule! Cu ele poti rezolva problemele si iti poti dezvolta gândirea! Limba română nu, ca ce sunt scriitorii si poeții noștri? Poate nici istorie, nici geografie!! Dar asa iti dezvolti cultura generala!! In ziua de azi poti gasi orice pe google? De ce ne mai trebuie școală?

  3. Cei care va luati de elevii care se plang de programa incarcata de materii cred ca sunteti profesorii care incurajati doar tocilarii, si nu va intereseaza de restul, ca de fapt va intereseaza doar salariul si sa creeati niste elevi ” robotei” care sa nu va incomodeze din rutina voastra comunista din care nu vreti sa iesiti. Mai bine v-ati uita la voi in ograda ca multi profesori care au dat examene pentru a preda abia au luat o nota de trecere si asta spune multe. E adevarat ca nu toti profesorii sunt asa, sunt si multe exceptii care isi fac profesia din pasiune, si ar putea schimba multe, dar de obicei sunt putini pentru ca nu sunt in functii cheie, acolo stau altii care au grija sa nu deranjeze prea mult sistemul invechit.

  4. D-na Ministru,
    Sunt parinte a doi elevi si ma numar printe parintii care se implica in procesul de invatare al copiilor si, in acest sens, trebuie sa le dau dreptate in marea parte copiilor care se plang de programa scolara.
    A sti sa rezolvi probleme de matematica nu presupune sa inveti pe de rost sute de formule ci sa sti cum sa le aplici corect si sa sti unde sa le aplici. Programa la limba romana in gimnaziu este un haos total, partea de gramatica nu mai este structurata dupa criterii logice ci alandala, in plus, personal mi se pare ca sunt multe notiuni care ar trebui stiute de filologi si nu de niste copii. Mergand pe aceeasi logica, inclin sa cred ca literartura de liceu a ramas axata pe opere invechite, Chiar daca avem respect si admiratie pentru operele vechi, acestea ar trebui recomandate la lecturi suplimentare intrucat exista si opere literare valoroase mai actuale, iar noi traim acum si nu acum 100 de ani!
    In plus, in scolile noastre lipseste cu desavarsire partea aplicata a teoriei. Consider ca se poate INTELEGE (si mi se pare mai important a intelege decat a memora) mai bine partea teoretica prin lectii aplicate decat doar citind din manuale si memorand.
    Personal, mi ar placea sa avem un invatamant in care copii sa aibe program de scoala de la 8 la 16, cu masa calda la pranz platita de parinti si cu ore de activitati recreativo-artistice si plicative intercalate intre cele teoretice.
    De asemena, pentru a reduce greutatea ghiozdanelor care este ingrozitoare ar trebui impartit continutul manualelor in cele doua semestre (asa cum exista manualele ciclului primar).

  5. Pai daca parintii nu au timp sa se ocupe de copii, poate nu ar trebui sa-i faca… macar unul dintre ei ar trebui sa se ocupe activ de copii… eu inteleg, din ce scrie mai sus, ca din lipsa timpului, parintii paseaza educatia profesorilor care ar trebui sa faca minuni cu copiii lor… intr-o ora, doua pe saptamana la fiecare disciplina, nu este suficient timp sa te ocupi de fiecare elev in parte… plus ca in timpul orelor sunt mai interesati de gadgeturile cumparate de parintii care astfel suplinesc lipsa lor din peisaj…

  6. numai la noi se poate promova zicala „educatia e o povara”… nu e deloc invechita, la fel cum nici elevii nu sunt prea „noi”. Daca sistemul in care s-au nascut are suficient respect pentru acesti elevi „noi” astfel incat sa le acorde dreptul la educatie, eu zic ca macar sa aiba ei suficient respect inapoi astfel incat sa si invete ce li se da. Cum poate stii cel care este educat (dpdv psihologic al unui copil ma refer) ca educatia care ii este data nu este potrivita? Raspuns nu poate stii. Aceasta eleva a copiat modul in care gandesc anumiti oameni din societate, fara sa si inteleaga situatia. Exista argumente pozitive de dat pentru orice tip de educatie, la fel cum exista si negative. In mod sigur nu poate judeca ea tot sistemul asta, inca fiind eleva. Este imposibil.
    Ca sa inchei, tin sa mentionez ca orice educatie este o educatie buna, in final. Pentru ca directioneaza undeva, si mentine o coeziune sociala.

  7. Trebuie da se renunțe IMEDIAT la acest sistem de invatamant dușmănos vis a vis de sănătatea și siguranța elevilor, aceasta MIZERIE CRIMINALĂ bazată pe URÂȚENIA fricii, suprasolicitării, tensiunii , stresului, acest sistem a cărui unică normă este EȘECUL ! Testele PISA au arătat asta f clar!Trebuia sa se renunțe demult! Odată cu generațiile salvate s-ar fi salvat și țara!
    Cum este posibil sa nu fie luat in seama Studiul ce a vizat IMPACTUL programei școlare asupra sanatatii elevului, desfășurat in cadrul Inst. de Sănătate Publica – Buc. sub conducerea Prof. Dr. Aurelia Cordeanu in anul, ATENȚIE!,2007!!!, studiu al cărui rezultat a fost declarat CATASTROFAL??? Fapt demonstrat de spitalele pline pana peste refuz de copii al căror sistem imunitar a cedat sub presiunea urâțeniei așa zisei “ scoli”, expunandu-i bolilor grave.
    Cum este posibil sa fie bagatelizare avertismentele neurologilor, neuro-chirurgilor, psihologilor pe aceasta chestiune?
    Cât de nesimțiți și nerusininati sunt cei care fac acest RAU pe care cu nesimțire îl numesc “ scoala”?
    Ceea ce vedem in jurul nostru este produsul “școlii” românești!
    S-a întrebat cineva din “sistem” de ce regretatul Academician Solomon Marcus, matematician de geniu, filosof, scriitor spunea:” RĂDĂCINA RÂULUI din România ESTE SCOALA”?
    A meditat cineva la cuvintele lui Nicolae Iorga:” CUM ARATĂ SCOALA AȘA ARATĂ ȚARA”?
    Despre ce mai vorbim atunci? Vorbim despre Democratie, Drepturi ale omului, politica fără sa realizam ca pt toate acestea este nevoie, in primul rând, de o Adevarata Educatie, de o Adevarata Scoala , bazată pe FRUMUSETEA, despre care frumos Dostoievski spunea ca va SALVA lumea.
    Cum sa vorbești de cele de mai sus când, așa zisa “ scoala” , încalcă pana și Drepturile Naturale ale Omului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.