Anca Simion, o învățătoare pentru ”starea de bine”: Îi învață pe copii să vină cu drag la școală și pe profesori să gândească cu inima

0
Foto. SparkNews.ro

Anca Simion este învățătoare, pianistă, facilitator de mentalitate deschisă și un profesor care promovează starea de bine. Am cunoscut-o la Timișoara, la Festivalul Educației, unde a început un discurs mărturisind că are emoții. Despre învățarea prin emoții și muzică a vorbit într-un workshop și am descoperit un profesor care își adaptează stilul de predare în funcție de nevoile zilnice ale copiilor. Începe fiecare zi cu ”întâlnirea de dimineață” din curtea școlii pentru ”o trezire cognitivă”, își ascultă elevii, îi încurajează să-și spună opiniile și folosește ”un mix de metode” la ore. ”Starea de bine le oferă copiilor încredere și optimism astfel se maximizează potențialul lor de învățare”, consideră învățătoarea. Cât îi privește pe profesori, Anca Simion spune că aceștia trebuie ”să-și depășească limitele autoimpuse, să gândească din inimă, să exerseze autoreflecția și să construiască relații cu oamenii”. 

Anca Simion (foto) predă la clasa pregătitoare, la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. Povestea sa în învățământ a început ca profesor de muzică, însă, din cauza lipsei de posturi titulare, a decis să urmeze un alt drum în educație.

”Cânt la pian de la 4 ani. M-am dus la liceul de muzică din Brăila, apoi în clasa a VIII-a, părinții au decis să mă sprijine în evoluția mea muzicală și am ajuns la Liceul Dinu Lipatti din București. Am întâlnit aici un profesor pianist care preda la Academia de Muzică din Cluj-Napoca și am călătorit la Cluj-Napoca unde am terminat studiile muzicale. După ce am absolvit Academia de Muzică, am intrat ca profesoară de pian în sistem, dar nu titulară. Și am dat examen de titularizare timp de câțiva ani, după care am zis: vreau să fiu și eu titulară, să am o siguranță pentru că a fi muzician în România înseamnă un spațiu limitat de muncă. M-am uitat pe listele Inspectoratului Școlar Județean și am văzut, în anul respectiv, la învățători și educatori, multe posturi vacante și am zis asta e… Ce poate fi greu să mă reapuc să învăț. Pentru că ulterior am aflat de conceptul acesta de învățare pe tot parcursul vieții, Lifelong Learning, și mi-am dat seama că nu este așa mare scofală, doar să dedic din timpul meu personal învățării”, povestește învățătoarea.

Așa a ajuns Anca Simion învățătoare, acum în al șaselea an la catedră în învățământul primar. În paralel, este cadru asociat la Universitatea Babes-Bolyai, unde susține seminarii la diferite discipline, în corelație cu domeniul în care se specializează, la doctorat, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor de vârstă școlară primară prin intermediul audiției muzicale: ”Încerc să fac o corelație între domeniile mele, validate cu diplome reale.”

Mix de metode, la clasa pregătitoare

Anca Simion are 29 de elevi la clasa pregătitoare și îi învață cu ajutorul unui ”mix de metode”. Nu exclude însă metoda tradițională, precizează învățătoarea, pentru că ”trăim în România și metoda tradițională îi va ajuta în gimnaziu și în liceu”.

”Atunci, fac un mix între Montessori, pedagogia Waldorf, pedagogia pozitivă. Practic, creez niște contexte educaționale în ziua respectivă, nu în anul școlar respectiv, ne adaptăm în funcție de nevoile zilnice ale copilului, dar și în funcție de nevoile specifice vârstei”, explică Anca Simion.

Ce le place însă cel mai mult copiilor, acum, la această vârstă, este ”să vorbești cu ei”, adaugă învățătoarea: ”Să îi lași să vorbească, să fie ascultați în așa fel încât eu, ca profesoară, să ajung la competențele vizate în curriculumul național. Și este așa o negociere continuă, la nivelul lor… Îi învăț să își spună punctul de vedere, într-un  mod asertiv, cu exemple de genul În opinia mea, Eu consider că… Bineînțeles că implementăm această repetiție și încercăm să le fim un model, dar, la finalul celor cinci ani, ei reușesc să țină un discurs în fața clasei pentru că și activitățile generale sunt de evaluare sumativă, sunt bazate pe discurs. Nu am cum să evaluez Scris/Citit la clasa pregătitoare și încercăm să creăm un discurs.”

Învățătoarea ține foarte mult la lecțiile de caligrafie și spune că aceasta ”reprezintă baza stimei de sine, acel factor de care se ajută copilul să se evidențieze atât în mediul școlar, cât și în cel familial”. ”Este reușita lui personală: Uite ce am făcut cu mâinile mele. Adică ne ducem un pic la dl Trandafir, în spate… E munca lui, cu mâinile lui. Apoi este o amprentă socială în mediul școlar. Ei își recunosc scrisul. De asemenea, este partea în care el își exersează cunoașterea de sine, el învață să își depășească limitele. Uite, atât am făcut și se uită singur și începe să exerseze autoevaluarea”, spune Anca Simion.

Părinții, asistenții profesorului 

Învățătoarea din Cluj-Napoca consideră că, în tot acest proces, copilul are nevoie de suport și de părinți. În opinia Ancăi Simion, părinții sunt ”parteneri activi în procesul de învățare pentru că profesorii, la școală, au partea lor de educare, iar părinții trebuie să sprijine acest sistem educațional cu cei 7 ani de acasă”: ”Și în cei 7 ani de acasă, copilul nu dobândește cunoștințe declarative de școală, este important să dobândească cunoștințe declarative de gospodărie, de autonomie, de independență a lui.”

De altfel, învățătoarea a creat un real parteneriat cu părinții elevilor săi, care devin uneori  asistenți ai profesorului. Ușa clasei este întotdeauna deschisă pentru părinți, iar Anca Simion povestește că ideea a pornit odată cu generația trecută, când a derulat, în cadrul școlii, proiectul ”Părintele, partener activ în învățare”.

”Acum, am început iarăși. Luni (n.red. – ieri), am deja doi assistant teacher. Ce presupune acest proiect? Părinții să mă ajute la atelierele pe care le fac vineri după-amiaza sau sâmbăta, dar nu să-mi creeze mie totul, nu, să fie asistentul profesorului. Dacă vorbim de incluziune, vorbim despre copii, care, de multe ori, nu neapărat că au nevoi speciale autentice, dar poate au văzut o floare albastră de care s-au minunat mai mult decât ar trebui și atunci asistentul profesorului este bine să îl sprijine și să îl aducă în activitate.

Luni, în cadrul orelor, am deja doi părinți. Funcționează foarte simplu: în funcție de programul lor liber de la lucru, se înscriu pe grupul lor de părinți și participă pentru că eu nu am nimic de ascuns. Nu mă duc la clasă să închid ușa. Mă duc la clasă să fiu cu ușa deschisă pentru că trebuie să colaborăm. Elevii mei stau cu mine patru ore pe zi, nu fac after school, și atunci eu am nevoie de părinți. Cinci ani de zile suntem cu toții în aceeași familie, nu eu separat de familie. Nu eu sunt mătușa și ne vizităm din când în când. Suntem o familie, locuim în aceeași clasă”, spune învățătoarea.

Temele din curriculum, schițate în afișe

Dacă este ceva ce o deranjează în sistem, acel lucru îl reprezintă birocrația. ”Formularele care ni se cer, acele planificări stufoase se schimbă des, aproape de la un an școlar la altul. Ba sunt tematice, ba sunt integrate… Cred că profesorul din România pierde foarte mult timp la capitolul hârtii”, explică Anca Simion. Învățătoarea dă exemplul Suediei, unde curriculumul este de 30 de pagini sau al Finlandei, care și el numără doar 20-30 de pagini. ”Noi, în schimb, lucrăm foarte mult pe acte care, la clasă, nu mai au relevanță 100% pentru practică. Aceste acte ne ajută,  sunt un factor coordonator al activității didactice, pentru că este foarte important  să mă uit, acolo, pe o activitate zilnică, dar ne îngreunează munca.”

Învățătoarea mărturisește că folosește la clasă afișele: în locul unui proiect integrat tehnoredactat într-un format dat, preferă să schițeze un afiș, pe o săptămână, pe care apoi îl transmite și părinților și ”atunci pe acea schiță îmi permit să creez activitatea educațională”. ”Putem să vorbim astăzi despre pădure la Comunicare, dar putem să vorbim despre pădure și la Matematică și explorarea mediului. Putem să vorbim despre pădure și la AVAP. Identific o temă pe care o preiau din curriculum și, conform cerințelor curriculumului românesc, o plimb prin toate disciplinele, dar o structurez în cadrul unui simplu afiș”, precizează învățătoarea.

Anca Simion este unul dintre profesorii care și-au luat libertatea de a nu respecta întocmai manualul, deoarece este o unealtă curriculară cu caracter orientativ. De pildă, la clasa a IV-a, lucrează cu elevii în funcție de opțiunile lor pentru gimnaziu: ”Dacă știu că elevul merge la liceul de muzică, nu îl îndoctrinez cu toate calculele cerute din manual. I le explic, îl învăț, dar nu insist pe partea de consolidare decât dacă este nevoie. Dacă știu că merge la un liceu teoretic sau gimnaziu teoretic, atunci, consolidez cu acel elev prin mai multe activități. La mine în clasă se lucrează pe echipe și folosesc mentoratul. Dacă văd că o anumită echipă a steluțelor, să îi spun așa, deja și-a consolidat foarte bine disciplina, eu o invit să meargă într-o delegație la o altă echipă din clasă pentru că împărțirea cunoștințelor este valoroasă. Prin verbalizare sau prin scriere, informația are rolul de a crea tipare pentru învățare.”

”Profesorii să gândească din inimă”

Anca Simion a participat la cursurile Super Teach și a devenit facilitator de mentalitate deschisă. Un atelier pe această temă a susținut și la Festivalul de la Timișoara și spune că, ”pentru a fi profesor în România, trebuie să îți depășești limitele financiare, sociale, de timp etc și să accepți provocarea meseriei, nu a jobului, care presupune o investiție în dezvoltarea ta profesională și personală”: ”Pentru că una fără cealaltă nu merge. Dacă nu te simți dezvoltat profesional, nu te simți împlinit. Și acum eu merg la diferite conferințe de educație, fără să mă oblige nimeni, pentru că simt așa că mă întorc fără riduri și mă simt așa plină de o energie frumoasă care mă face să merg cu drag în continuare la școală în fața elevilor și să le accept provocările care de multe ori sunt nu neapărat foarte frumoase.”

Ce îi învață pe profesori la aceste cursuri? ”Îi învăț să-și depășească limitele autoimpuse, să gândească din inimă și să exerseze autoreflecția. Și cel mai important este să pornească în procesul acesta de învățare construind relații cu oamenii pentru că învățarea are loc doar în contextul relațiilor cu oamenii. Dacă eu nu construiesc o relație cu acel om, ajung să îl văd ca pe un obiect, ajung să îl văd irelevant, neimportant. Dar dacă eu construiesc o relație cu el, deja mă poziționez într-un cerc și văd deja spre el. Înainte, cu o mentalitate închisă, sunt poziționată într-o cutie imaginară, cu toate fațetele de oglindă în care mă văd doar pe mine și pe ceilalți nu mai apuc să îi văd. Practic, mentalitate deschisă presupune partea aceasta de a-i vedea pe ceilalți și de a lucra cu ei pentru a reuși.”

”Descoperă educația”

Anca Simion a pornit totodată un proiect care vizează crearea de contexte educaționale, pornind de la nevoile elevilor și profesorilor. Se numește ”Descoperă educația”, este realizat în cadrul Asociației Educaționale A.S. și va fi implementat atât în școli și grădinițe din mediul urban și rural, dar și în instituții educaționale particulare.

Anca Simion își propune, prin acest proiect, ”să realizeze traseul de la concept la realitate a expresiei creator de contexte educaționale”: ”Este o expresie ludică, lirică, dar ea presupune să creezi strategii educaționale pentru unități școlare și să le adaptezi la nivelul elevului și/sau profesorului de la clasă. De exemplu, fișele pe care le-am folosit eu la clasa pregătitoare, la generația anterioară, nu se mai potrivesc generației actuale, generațiile fiind diferite de la an la an școlar.”

Întâlnirea de dimineață

Pentru a înțelege conceptul de context educațional, învățătoarea ne povestește despre modul în care a ales să predea la clasă și cum a gândit tot procesul de învățare, de la titlul activităților și parcursul unei ore până la amenajarea sălii de clasă, totul sub umbrela unei stări de bine a elevilor.

Un exemplu: întâlnirea de dimineață cu elevii mei de clasă pregătitoare o realizez în curtea școlii, chiar dacă este soare sau ploaie, indiferent de starea meteo. O facem în cerc, ne ținem de mână și începem să ne trezim cognitiv, cu un exercițiu de memorie. Propun o ghicitoare, o repet o dată, o repet de două ori și apoi încearcă fiecare copil să spună măcar câte un cuvânt pentru a ajunge la final. Sau putem începe o numărătoare, astfel realizăm prezența și spun simplu: eu sunt 1 și în dreapta mea se află 2. Încercăm să dinamizăm activitățile didactice. Astfel observ cum funcționează  întâlnirea de dimineață și toți suntem conștienți de  prezența fiecăruia dintre noi. Intrăm în clasă și pot continua cu o activitate de comunicare. Nici măcar de matematică. Prin comunicare începem să dezvoltăm comunicarea aceea asertivă care ne ajută să parcurgem altfel clasa pregătitoare. La finalul clasei pregătitoare, vor putea fi pregătiți să prezinte impresii/opinii sub formă de discurs într-un cadru festiv.”

În ceea ce privește spațiul clasei, învățătoarea crede că acesta este foarte important și spune că aranjează băncile în funcție de activitățile didactice. Fie în formă de amfiteatru, fie în formă de echipe, și preferă această ultimă formulă, dar fără să depășească numărul 6 pentru că ”încep alte colaborări între ei și nu-i cazul”.

Starea de bine la școală

Experiența ”întâlnirii de dimineață” de la școală a aplicat-o învățătoarea și cu profesorii la workshop-ul de la Festivalul Educației din Timișoara, unde a vorbit despre starea de bine a elevilor prin emoții și muzică.

”Starea de bine poate fi atunci când simțim că noi, profesorii, avem nevoie și învățarea copiilor se face după modelul de acasă și de la clasă. Starea de bine include sănătate fizică bună, un sentiment de fericire, satisfacție și funcționare socială și influențează modul în care copiii interacționează în mediile lor. Starea de bine le oferă copiilor încredere și optimism astfel reușind să se maximizeze potențialul lor de învățare. Starea de bine la școală se realizează pornind, mai ales, de la bunul simț profesional pe care îl are cadrul didactic”, spune Anca Simion.

Revenind la învățarea pe echipe, Anca Simion subliniază importanța acestei formule pe care o folosește la clasele primare: ”Sunt conștientă că, în gimnaziu, nu toată lumea va fi dispusă să lucreze în echipe și poate sistemul educațional din România nu permite să ofere clase cu bănci care să fie modulare, dar eu sunt convinsă că ei nu vor uita clasele primare pentru că primii profesori pe care noi îi amintim în orice moment sunt învățătoarea, dirigintele sau diriginta. Atunci vreau să își aducă aminte, când vor fi mari și vor ajunge să lucreze, că lucrul în echipă a contribuit la formarea stimei de sine, care merge peste tot cu tine. Să zică: Tu știi când am lucrat eu în echipe? Cu învățătoarea mea. Lucrul pe echipe îl practic dintr-o necesitate.

E firesc pentru ei să găsească clasa altfel. Îmi place să nu am o clasă încărcată cu multe material didactice  Practic, clasa definește profesorul, pentru că ducem de-acasă la lucru și de la lucru ducem acasă. Crearea de contexte educaționale implică abilitățile profesorului de a fi un bun manager sau un bun strateg ori vizionar. Profesorul anticipează și aceasta este o provocare.”

Despre satisfacțiile unui profesor

Care este satisfacția cea mai mare a învățătoarei? ”Copiii zâmbesc la final. Asta e cea mai tare chestie”, mărturisește Anca Simion. Învățătoarea povestește că, având ”o clasă destul de provocatoare”, a fost un pic ”normativă” la acest început de an școlar, însă copiii nu au perceput acest lucru ca pe o ”instrucție”: ”Le plac provocările. La clasa  pregătitoare trebuie să îi lăsăm pe copii să se joace, dar eu cumva îi provoc și le spun: Astăzi vreau acasă să te joci cu creionul magic și să desenezi un peisaj de toamnă… Dacă abordezi așa, simplu, ei nu percep acea activitate ca fiind o temă. Adulții ajung să generalizeze și plasează discuțiile profesorului cu elevii săi într-un anume context și în limite agreate de ei. Copiii nu văd și nu simt așa ceva. Copilul vede în acea activitate  o provocare, iar desenul pe mine, ca profesor, mă ajută în activitățile didactice următoare. Este o activitate ludică bazată pe creativitate și mă ajută să stabilesc legătura dintre mâna copilului și creion, cum să se poziționeze pe foaia de hârtie pentru ca acesta să contribuie la formarea deprinderilor de caligrafi.

Un colț al liniștii…

Cum gestionează eventualele conflicte care apar între copii, Anca Simion spune că, dacă sunt niște conflicte ușoare, ”m-a îmbrâncit”, le rezolvă simplu – ”ne dăm mâna unul cu celălalt și ne cerem iertare”: ”Dacă un copil este poate mai mult decât neastâmpărat (noi nu putem oferi diagnostic pentru că nu suntem în măsură), îl iau de mânuță, încerc să comunic cu el în șoaptă despre situația creată. În cazul în care este mai mult de un moment, atunci prefer să ies cu acel copil din activitatea propriu-zisă, oferindu-i ocazia să liniștească, să reflecteze, ca apoi, când el este pregătit, să intre în activitate.”

Învățătoarea crede că ideal ar fi, în astfel de situații, să existe amenajat în fiecare clasă un spațiu ofertant pentru lectură/liniște, dar în general, sălile de clasă nu își permit acest lucru. Există o zonă de bibliotecă în fiecare clasă, însă, din cauza numărului mare de elevi, acest spațiu este limitat.”Am 29 de elevi, trebuie să le las spațiu de mișcare în clasă și nu am locul ideal de liniște/lectură… În opinia mea, clasa ideală are un efectiv maxim de 20 de elevi.”

Foto: Anca Simion/ SparkNews.ro

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.