ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019-2020. În prima săptămână de înscriere în învățământul primar pentru anul şcolar 2019-2020, au fost depuse 75.882 de cereri, conform situației centralizate de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Dintre acestea, 68.252 de cereri (89,9%) vizează copii cu vârsta de șase ani (împliniţi până la data de 31 august 2019, inclusiv), iar 7.630 de cereri (10,1%), copii cu vârsta de șase ani (împliniţi în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv).
Harta înscrierii copiilor în învățământul primar, la nivel național (săptămâna 4 – 8 martie 2019):
”Reamintim că părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, în perioadele stabilite de minister. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior în unitatea de învățămnt aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și (cel puțin) a unui membru al comisiei, zilnic (luni-vineri), între orele 08:00 – 18:00”, precizează MEN.
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2019:
Prima etapă de înscriere: 4 – 22 martie 2019
A doua etapă de înscriere: 2- 8 aprilie 2019
Vineri, 29 martie a.c., vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, listele copiilor înscriși după prima etapă și numărul locurilor rămase libere.
A doua etapă pentru completarea/depunerea cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie a.c. și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Listele finale vor fi afișate în data de 11 aprilie.
Între 12 și 19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ. De asemenea, va fi soluționată orice altă situație privind înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Regăsiți, ataşat, o serie de date statistice (la nivel național) privind înscrierea copiilor în învățământul primar (săptămâna 4 – 8 martie 2019).
Citește și:
- Înscrierea la clasa pregătitoare. Daniela Vișoianu: Prima opțiune, cea mai sănătoasă, este școala de reședință
- Clasa pregătitoare 2019. Luni încep înscrierile. MEN: Completarea cererii online nu garantează înscrierea copilului
- CLASA PREGĂTITOARE. Ministrul Educației: Voi cere inspectorilor să nu accepte înscrierea a mai mult de 25 de elevi într-o clasă
- ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019. Andronescu: ”Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă”