Daniela Vișoianu, despre simularea la clasa a VII-a: ”Evaluarea la clasa a VI-a era suficientă.” Andronescu a propus și simulări în fiecare an de liceu

0

SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. La Simularea Evaluării Naționale care va avea loc în mai puțin de o lună, vor participa, în premieră, și elevii de clasa a VII-a. Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, spune însă că evaluarea de la clasa a VI-a era suficientă cu condiția ca ”rezultatele să fie analizate și implicate”. În ceea ce privește ultima idee a ministrului Ecaterina Andronescu privind posibilitatea organizării de simulări în fiecare an de liceu, elevii o contestă, iar Daniela Vișoianu spune că e posibilă doar dacă se elimină notele și tezele.

Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a se va desfășura în perioada 11-13 martie 2019. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, explica, în conferința de presă de la sediul ministerului, că organizarea simulării și la clasa a VII-a este o măsură ce vizează obținerea de rezultate mai bune.

”Încercăm să vedem ce trebuie să facem în așa fel încât să creștem rezultatele pozitive. Evident că o să ne uităm și la rezultatele de clasa a VI-a , dar am introdus această simulare la clasa a VII-a”, declara Ecaterina Andronescu.

Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, spune însă că o asemenea măsură nu este justificată.

”Evaluarea din clasa a VI-a era suficientă, cu condiția ca rezultatele să fie analizate și implicate. Acum, orice am constata în clasa a VII-a despre acești copii la simulare, nu avem cum să recuperăm mare lucru până în clasa a VIII-a”, a spus Daniela Vișoianu, pentru TVR .

Simulări în fiecare an de liceu: ”Ne-ar mai trebui ceva, în liceu, de la clasa a IX-a până la a XII-a nu avem deloc”

Ministrul Educaţiei a vorbit, în aceeași conferință de presă, și despre introducerea simulării în fiecare an de liceu.

”Avem evaluări la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la a VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva că, în liceu, de la clasa a IX-a până la a XII-a, nu avem deloc. Poate facem simulare în fiecare an ca să creștem presiunea cumva asupra lor ca să se pregătească pentru examenul final”, a declarat Ecaterina Andronescu.

”Pot să fiu de acord cu doamna ministru, cu condiția dispariției calificativelor din primar și a notelor de la gimnaziu. Dacă nu mai avem note, dacă nu mai avem teze care sunt semestriale, deci dacă nu mai avem sisteme de măsurare, atunci, sigur, facem sisteme de măsurare națională”, a spus Daniela Vișoianu.

La rândul lor, reprezentanții elevilor cred că organizarea de simulări în fiecare an de liceu ar fi un motiv în plus de stres pentru liceeni.

”Simulări în clasa a IX-a și a X-a, este foarte probabil ca elevii să fie stresați în plus. Deja se dau niște lucrări scrise semestriale care au rolul de a evalua ceea ce știu elevii. Aceste teze ar trebui foarte bine să arate stadiul actual al cunoștințelor elevilor”, a declarat Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor, la TVR.

Citește și SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Anunțul MEN: Simulările vor avea loc în perioada 11-13 martie

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.