Daniela Vișoianu, despre pragul de admitere la liceu: ”Ceea ce penalizăm este mediul vulnerabil, sărăcia, absența părinților din țară”

0
Foto: facebook.com/ Daniela Vișoianu

Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, a declarat pentru Europa Liberă că decizia Ministerului Educației de a-i obliga pe elevii cu media de admitere sub 5 să meargă la școala profesională ”nu are nimic echitabil”, iar ceea ce se penalizează este ”mediul vulnerabil, sărăcia, localizarea geografică, etnia poate, absența părinților din țară”.

Daniela Vișoianu a precizat, potrivit sursei citate, că este o ”forțare” creșterea numărului de copii din învățământul profesional, ”răspundem unei cerințe a pieței forței de muncă, a angajatorilor, ca în anii 40”: ”Adică în loc să-i ofer o șansă copilului, îl trimit într-o școală profesională, care, atenție, e vocațională, asta înseamnă că trebuie să aibă o aplecare către o meserie, nu că e cea mai apropiată școală de casă”.

Președintele Coaliției pentru Educație atrage atenția că, deși măsura se va bucura de sprijinul populației, aceasta ”nu are nimic echitabil și nu e susținută de cercetările din educație și din cercetarea din teren”.

”Deci se transmite următorul semnal: dacă ești ghinionist, te-ai născut la țară, ai tăi nu au avut bani de meditații, noi, ca stat, nu am putut în 8 ani de școală să-ți oferim accesul cât să înveți la română și la matematică decât de 4 la evaluarea națională, și ce să vezi, ai în continuare ghinion și te trimitem la o școală profesională, care e mai aproape de casă, ți se potrivește, nu ți se potrivește, aia e. Ceea ce penalizăm este mediul vulnerabil, sărăcia, localizarea geografică, etnia poate, absența părinților din țară”, a declarat Daniela Vișoianu pentru Europa Liberă.

Daniela Vișoianu a mai arătat că, de fapt, nu e nimic rău în a se introduce un prag, dar că traseul profesional nu ar trebui ales pe criteriul notelor de la română și matematică.

Absolvenții clasei a VIII-a care susțin Evaluarea Națională și au media de admitere sub 5 nu mai pot intra la liceu, fiind obligați astfel să meargă în învățământul profesional. Regula este stabilită prin Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.