Mai este o săptămână de școală pentru elevii claselor a XII-a. Joi, 4 iunie, este ultima zi de cursuri pentru ei (vineri, 5 iunie, este zi liberă), examenul de Bacalaureat 2026 urmând să înceapă cu evaluarea competențelor în data de 8 iunie. Înscrierea candidaților pentru prima sesiune de examen este programată în perioada 2-4 iunie.
Potrivit structurii anului școlar 2025-2026, cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie pe 5 iunie, însă această zi este liberă (Ziua Învățătorului). De marți, 2 iunie, până joi, 4 iunie, absolvenții de liceu se vor înscrie pentru a susține examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie.
Candidații completează și depun o cerere de înscriere (fișă-tip informatizată) la secretariatele liceelor pe care le-au absolvit (vezi în documentul de mai jos modelul de cerere).
Conform calendarului BAC 2026, începând de luni, 8 iunie, până pe 17 iunie, se desfășoară probele de evaluare a competențelor.
Probele scrise sunt programate în perioada 29 iunie – 3 iulie, astfel: Limba și literatura română – 29 iunie, proba obligatorie a profilului – 30 iunie, proba la alegere a profilului și specializării – 2 iulie, Limba și literatura maternă – 3 iulie.
Primele rezultate vor fi publicate pe 7 iulie, până la ora 12.00. În aceeași zi, în intervalul 14.00-18.00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie, pot fi vizualizate lucrările scrise și depuse contestații. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 13 iulie.

Citește și:
- Proba la alegere, BAC 2026 – sesiunea specială. Subiectele și baremele la Geografie, Logică, Anatomie, Chimie, Fizică, Informatică
- Sesiunea pentru olimpici a examenului de Bacalaureat 2026: subiectele și baremele la Matematică și Istorie
- BAC 2026, sesiunea specială. Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română, prima probă scrisă UPDATE
- Simulare BAC 2026, proba la alegere. Subiectele și baremele la Geografie, Logică, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Psihologie, Sociologie
- Proba obligatorie a profilului – simulare BAC 2026: subiectele și baremele de corectare la Matematică și Istorie
- Simulare BAC 2026, prima probă scrisă: subiectele și baremele la Limba și literatura română. 59 de licee nu au organizat simularea UPDATE
- Bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului. Subiecte și bareme la Matematică de la simularea județeană Sibiu
- Bacalaureat 2026, simulare județeană Bacău – februarie. Subiectele și baremele de corectare la Matematică, proba obligatorie a profilului
- Simulare județeană BAC 2026, Hunedoara. Subiectele și baremele la Limba și literatura română, Matematică, Istorie și proba la alegere
- Pregătire BAC 2026. Subiecte și bareme pentru cele trei probe scrise, publicate de ISJ Constanța – simulare județeană decembrie
- Teste de antrenament la Matematică pentru Bacalaureat 2026 – setul 2, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu în ianuarie
- Subiectele și baremele la Matematică și Istorie, proba obligatorie a profilului, BAC 2026 – simulare județeană 2 Suceava
- A doua simulare județeană Suceava pentru examenul de Bacalaureat 2026: subiectele și baremele la Limba și literatura română
- Simulare județeană 2 Suceava, BAC 2026. Subiectele și baremele la Biologie, Geografie, Logică, Fizică, Chimie, Informatică, Psihologie
- Proba la alegere, simulare județeană Bihor – BAC 2026: subiecte și bareme la Geografie, Logică, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Sociologie
- BAC 2026. Subiectele și baremele la Matematică și Istorie de la simularea județeană Bihor – proba obligatorie a profilului
- Simulare județeană Bihor pentru examenul de Bacalaureat 2026. Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română
- BAC 2026, proba la alegere a profilului și specializării: subiectele și baremele de corectare de la simularea județeană Gorj
- Proba obligatorie a profilului, BAC 2026. Subiecte și bareme la Matematică și Istorie – simularea județeană Gorj
- Simulare BAC 2026, Gorj: subiectele la Română. „Pasiunea pentru un anumit domeniu are sau nu puterea de a crea prietenii” – text argumentativ
- Simulare județeană BAC 2026, Suceava. Subiectele și baremele de notare de la cele trei probe scrise – noiembrie 2025
- BAC 2026. Subiecte și bareme de la simularea județeană Botoșani: Limba și literatura română, Matematică, proba la alegere – decembrie 2025
- Primul set de teste de antrenament la Matematică pentru BAC 2026 – ISJ Sibiu. Subiecte și bareme la Limba și literatura română
- BAC 2026. Subiectele și baremele pentru proba la alegere a profilului și specializării de la simularea județeană Cluj
- Simulare județeană Cluj pentru examenul de Bacalaureat 2026. Subiectele și baremele la Limba și literatura română
- Bacalaureat 2026, simulare județeană Cluj: subiectele și baremele de corectare la Matematică și Istorie
- Subiectele și baremele pentru Matematică și Istorie – BAC 2026, simulare județeană Vaslui
- BAC 2026. Simulare județeană Vaslui: Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română
- Simulare județeană Vaslui, BAC 2026: subiecte și bareme la Geografie, Logică, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Sociologie, Psihologie
- Proba la alegere a profilului și specializării, Bacalaureat 2026. Subiecte și bareme de corectare – simulare județeană Brăila
- Subiectele și baremele la Matematică și Istorie de la simularea județeană Brăila a examenului de Bacalaureat 2026
- Limba și literatura română, BAC 2026. Subiectele și baremele de corectare de la simularea județeană Brăila
- Simulare județeană Iași, Bacalaureat 2026. Subiectele și baremele pentru proba la alegere a profilului și specializării
- Simulare județeană Iași, BAC 2026. Subiectele și baremele la Matematică și Istorie – proba obligatorie a profilului
- BAC 2026, simulare județeană Iași. Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română
- Modele de subiecte și bareme pentru examenul de Bacalaureat 2026: probe scrise/competențe lingvistice și digitale – Ministerul Educației






















