„A începe liceul cu literatura veche nu este o decizie pedagogică, ci una strict curriculară”, „din bibliografie poate părea firească, din clasă, de cele mai multe ori, e descurajantă”, consideră Tatiana Cauni, profesoară de limba și literatura română. ”De aceea mi se pare important ce spune Bogdan Crețu – literatura veche nu este o poartă de intrare, ci o zonă de recuperare culturală, care presupune deja exercițiu de lectură și maturitate intelectuală”, mai arată profesoara.
Tatiana Cauni, profesoară Merito 2019, a scris despre programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, propusă de Ministerul Educației și aflată în consultare publică până pe 12 decembrie, într-o postare pe Facebook.
”Literatura veche nu este o poartă potrivită de intrare în lectură pentru un adolescent de 14–15 ani. Spun acest lucru nu pentru că aceste texte n-ar avea valoare și nici pentru că n-ar trebui studiate, ci pentru că sunt grele, îndepărtate cultural și greu de iubit la o vârstă la care, înainte de orice, ar trebui să înveți că lectura poate fi bucurie, nu constrângere și nu frica unei note”, spune profesoara.
Tatiana Cauni subliniază că nu propune ”eliminarea tradiției și nici simplificarea ei”, crede doar că ”momentul întâlnirii contează”.
”Sunt texte care cer răbdare, un anumit timp interior și o relație deja construită cu lectura. Și nu toți adolescenții le au la paisprezece ani. Poate că e mai firesc să începem cu texte care pot fi trăite, discutate și înțelese cu mai multă ușurință, iar mai târziu să-i ducem și spre literatura veche, și spre istoria literară”, mai arată profesoara de română.
Postarea integrală a profesoarei Tatiana Cauni:
Literatura nu e muzeu, ci mai degrabă o întâlnire într-un muzeu
Opinie personală despre noua programă de Limba și literatura română – clasa a IX-a
Nu sunt autor de manuale, nu fac parte din comisii și nu am legitimitatea formală a „expertului în curriculum”. Sunt însă profesor de liceu de aproape douăzeci și cinci de ani. Predau într-o școală obișnuită, la clase de real și tehnologic, acolo unde elevii nu vin întotdeauna cu „capital cultural” de acasă și unde succesul nu este punct de pornire, ci adesea o luptă zilnică. Predau adolescenților pentru care performanța nu e o etichetă, ci o construcție lentă și fragilă, unde literatura nu e un obiect de studiu elegant, ci adesea o formă timidă de întâlnire cu sine. Din acest loc vorbesc. Din clasa în care stau șase, șapte ore pe zi. Uneori chiar mai mult, dacă mai ai și o trupă de teatru. Din acest loc spun că literatura veche nu este o poartă potrivită de intrare în lectură pentru un adolescent de 14–15 ani.
Spun acest lucru nu pentru că aceste texte n-ar avea valoare și nici pentru că n-ar trebui studiate, ci pentru că sunt grele, îndepărtate cultural și greu de iubit la o vârstă la care, înainte de orice, ar trebui să înveți că lectura poate fi bucurie, nu constrângere și nu frica unei note.
După atâția ani în clasă, știu sigur un lucru: nu putem construi analiză literară acolo unde nu există dorința de a citi. Nu poți cere interpretări mature unui elev care încă mai caută răbdarea de a sta cu o carte.
Și aici simt, ca profesor, cea mai mare ruptură.
De ani de zile vorbim despre școli moderne, despre relația profesor- elev, despre leadership educațional, despre motivație, despre climat emoțional și feedback. Îi cităm în formări și cluburi de lectură pentru profesori pe John Hattie, Daniel Willingham, Alfie Kohn, Carol Dweck, John Dewey. Nu sunt specialiști în literatură, dar sunt oameni care au studiat ani întregi felul în care învață copiii, de ce se blochează, când renunță și ce îi face să rămână totuși ancorați în studiu.
Dacă îi citești cu adevărat ajungi inevitabil la o concluzie simplă: învățarea nu pornește din conținut, ci din interes, din relație, din sentimentul că ceea ce faci are legătură cu tine. Și tocmai acest lucru pare să dispară când se proiectează programele. Dintr-odată, elevul devine invizibil și rămâne doar disciplina.
În acest context, a începe liceul cu literatura veche nu este o decizie pedagogică, ci una strict curriculară. Din bibliografie poate părea firească, din clasă, de cele mai multe ori, e descurajantă.
De aceea mi se pare important ce spune Bogdan Crețu – literatura veche nu este o poartă de intrare, ci o zonă de recuperare culturală, care presupune deja exercițiu de lectură și maturitate intelectuală.
Nu propun eliminarea tradiției și nici simplificarea ei. Cred doar că momentul întâlnirii contează. Sunt texte care cer răbdare, un anumit timp interior și o relație deja construită cu lectura. Și nu toți adolescenții le au la paisprezece ani. Poate că e mai firesc să începem cu texte care pot fi trăite, discutate și înțelese cu mai multă ușurință, iar mai târziu să-i ducem și spre literatura veche, și spre istoria literară.
Scriu acest text ca profesor care vede zi de zi elevi care renunță la lectură nu pentru că „nu pot”, ci pentru că nu mai vor. Și nimic nu e mai greu de recuperat decât adolescentul care a închis cartea cu sentimentul că literatura nu e și pentru el.
Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a scris, într-o postare pe Facebook, că ”a citi din obligație cronicari în clasa a IX-a e total nepotrivit”.
”Textele vechi nu sunt pentru cititorii cu dinți de lapte. Or să le lase un gust sălciu, unele pentru că sunt rudimentare și <dificile> prin istoricizarea limbii sau or să respingă prin dificultatea lor. Cantemir & Budai-Deleanu ar trebui transpuși într-o română actuală, așa cum fac și francezii cu poemele eroice, de pildă. <Literatura română veche> e un construct de două ori înșelător: o dată pentru că nu e propriu-zis literatură; a doua oară pentru că, deși aparține unei etape pre-naționale, fiind o provincie a unei culturi bizantine, din care preia forme, teme, idei, adesea pasaje întregi, a fost insistent deturnată naționalist.
A citi din obligație cronicari in clasa a IX-a e total nepotrivit. Nimeni nu devine cititor începând cu astfel de texte. Poate, în schimb, să recupereze la maturitate. In vechea programă erau câteva lecții în clasa a XI-a. Suficiente, cred. Literatura <premodernă>, de secol al XIX-lea, e de neînțeles în afara proiectării istorice și a discuției ei în cadrul ideologic specific. Complicat, pentru clasa a IX-a.
Ce vrem să obținem prin aceste manuale? Studenți bine orientați pentru facultățile de Litere? Sau adolescenți curioși și deschiși spre literatură? Lectura e mai importantă decât credem. Un bun cititor nu este manipulabil. Faptul că atât de mulți cedează unor scamatorii și manipulări populiste vine și din absența unui spirit critic ori din lipsa de gust literar – care nu se pot cultiva decât prin lectura unor opere adecvate”, a scris profesorul universitar.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat în consultare publică, până pe 12 decembrie, programele școlare pentru disciplinele prevăzute în planurile-cadru de liceu, care vor intra în vigoare în anul școlar 2026-2027 pentru elevii de clasa a IX-a.
Citește și:
- Luciana Antoci, consilier al premierului: Programa la Română „pare mai degrabă croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de Litere”
- Programa școlară la Limba și literatura română, criticată de profesori și scriitori: „Ne întoarce în urmă cu decenii. Ce se petrece acum este o rușine”
- Cum este noua programă la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a? Profesoara Adriana Bogatu: „O întoarcere în timp. Salt mortal. Fără plasă”
- Programa la Română, prezentată de autori: Propunem o abordare diacronică. Elevii vor discuta în clasa a XII-a despre literatura contemporană
