Sindicatele din educație îi cer ministrului Daniel David să își dea demisia după ce Legea fiscal-bugetară, cu măsurile de creștere a normei didactice, comasare de școli, creșterea efectivelor de elevi în clasă și creșterea obligaţiei de catedră pentru directori și inspectori, a fost publicată în Monitorul Oficial. Liderii sindicali îl acuză pe ministrul Educației de ”declarații diversioniste” și spun că sunt ”profund revoltați” de modul în care acesta ”s-a comportat în fruntea MEC”. Ei anunță că, începând de miercuri, vor picheta sediul ministerului, iar pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la ”Mitingul Educației”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater”, în numele celor peste 250 000 de salariați ale căror interese le reprezintă, își exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional, se arată într-un comunicat al celor trei federații sindicale.
”În ciuda tuturor demersurilor făcute și a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuții cu Președintele României, precum și solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuții cu Prim-ministrul Guvernului României și cu ministrul educației, discuții cu conducerile partidelor politice care susțin actualul Guvern, precum și pichetarea Parlamentului României, din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial”, spun sindicaliștii.
Aceștia acuză Guvernul Bolojan de ”cinism și iresponsabilitate” și că ”provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învățământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună”.
”Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, așa cum era firesc, un studiu de impact. Ministrul Educației și Cercetării, domnul Daniel David, ar fi trebuit să aibă tăria, să-l atenționeze pe Prim-ministrul Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, că sistemul de învățământ este unul complex, iar salariații acestuia nu sunt doar niște simple obiecte de inventar, ci sunt ființe umane care nu pot fi discreditate și umilite, așa cum procedează acum guvernanții.
De bulversarea fără precedent a sistemului de învăţământ se fac vinovaţi: Președintele României, care a tăcut suspect, Prim-ministrul Guvernului României, ministrul educaţiei și cercetării, precum și partidele care susţin actualul guvern”, mai transmit liderii sindicali.
Aceștia reamintesc măsurile care ”lovesc crunt educația și cercetarea din România”:
- ”Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecințele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu își vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-și mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora „șansa“ de a primi 2 ore, pentru completare, la distanțe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielilepentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creșterea presiunii psihice. Totodată, este complet greșit și faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe țări, norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferență între un profesor debutant și unul care este la final de carieră.
- Comasarea a sute de unităţi de învăţământ – va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar și chiar administrativ.
- Creșterea efectivelor de elevi în clasă – va conduce la revenirea la efectivele de elevi/preșcolari „istorice“ și, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi/norme.
- Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora – va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remunerației derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situația aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări și discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?
- Creșterea obligaţiei de catedră pentru directori și inspectori – va conduce la imposibilitatea practică și obiectivă de desfășurare a activității de către personalul de conducere, de îndrumare și control (atât activitatea la catedră, cât și cea specifică funcției).
- Subfinanțarea învățământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate conduce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universități
- Subfinanțarea instituțiilor de cercetare, în actualul context geopolitic european, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană și utilități, pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a educației și cercetării.
- Subfinanțarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană și utilități, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a Educației.”
Liderii sindicali spun că, ”în luarea acestor măsuri fără precedent pentru învățământ și în special pentru învățământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educației și cercetării, domnul Daniel David”. ”În marea majoritate a declarațiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învățământ și în salariații acestuia, unele dintre aceste declarații fiind chiar diversioniste”, se arată în comunicatul care redă o parte dintre aceste declarații – vezi comunicatul mai jos.
”Acestea sunt o parte a motivelor pentru care membrii celor trei federații sindicale reprezentative din învățământ și nu numai aceștia, sunt profund revoltați de modul în care domnul ministru s-a comportat în fruntea MEC și, în numele acestora, Colegiul Naţional al Liderilor F.S.L.I., Colegiul Liderilor FSE „SPIRU HARET“ și Biroul Executiv al FNS „ALMA MATER“ solicită demisia ministrului Educației și Cercetării, domnul Daniel David”, mai transmit liderii sindicali.
Totodată, sindicaliștii anunță că, începând de miercuri, 30 iulie, circa 150 de membri de sindicat vor picheta sediul Ministerului Educației și Cercetării, iar pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la ”Mitingul Educației”.
COMUNICAT_COMUN_FINAL_FSLI,_FSE_SPIRU_HARET,_FNS_ALMA_MATER_29_IULIE_2025[1]Descarcă
Citește și:
- Daniel David, despre proiectele puse în dezbatere: Așteptăm sugestiile voastre pentru o implementare cât mai bună a unor măsuri dificile și nedorite
- Procedură pentru comasarea școlilor și refacerea claselor, în consultare publică. Lista școlilor propuse pentru reorganizare, trimisă până pe 8 august
- Reguli noi pentru formarea claselor simultane. Elevii de clasa a VIII-a vor fi grupați cu cei de clasa a VI-a. Ore separate la Română și Matematică – proiect
- Procedura de constituire a normelor didactice în anul școlar 2025-2026 – proiect/10 ore de predare pe săptămână pentru directorii de școli






















