Directorii anului 2023 și ce își doresc copiii de la școală. Patru directori din mediul urban și rural, premiați la Gala organizată de Asociația pentru Valori în Educație

0

Elevii își doresc ca școala românească să se axeze mai mult pe partea practică, să îi facă să se întrebe de ce, să le stimuleze curiozitatea, dar și un sistem educațional mai stabil, în care ”structura anului școlar și bursele să nu se schimbe anual”. Sunt câteva dintre lucrurile spuse de elevii prezenți la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, unde patru directori de școală au fost premiați pentru rezultatele și proiectele derulate: directorul unei școli unde elevii sunt încurajați să participe la luarea deciziilor și le sunt puse în practică ideile, un director care a adus tehnologia în școală și a achiziționat o dronă agricolă, directorul unei școli rurale în care elevii din mediile defavorizate sunt susținuți și implicați în diferite programe și un director care a inițiat un proces de transformare a spațiilor școlii și a adus laolaltă elevi, părinți și profesori.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, organizată de Asociația pentru Valori în Educație (AVE), s-a aflat la a șaptea ediție, iar luni seară și-a desemnat câștigătorii. Pe scena de la Ateneul Român au urcat 17 finaliști, selectați în urma jurizării, dintre care trei au fost declarați câștigători la categoriile Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse, iar Directorul Anului 2023 a fost aleasă Raluca Mariana Cozma de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași.

Premiul „Directorul Anului pentru Antreprenoriat” a fost câștigat de Diana Brătucu, directorul Școlii Gimnaziale „Traian”. În anul școlar 2022-2023, la școala din Craiova au fost atrase investiții de peste 600.000 de euro, iar 90% dintre sălile de clasă au fost dotate cu echipamente digitale, printr-o finanțare de aproximativ 450.000 euro. Școala utilizează exclusiv catalogul electronic și a fost inclusă în programul ”Școala Încrederii”. Este o școală în care elevii sunt implicați în inițiative antreprenoriale și de mediu, iar Diana Brătucu îi încurajează să participe la luarea deciziilor, ideile lor fiind puse în practică, precum crearea unui spațiu de învățare în aer liber sau realizarea unui teren de sport cu gazon sintetic. ”Elevii sunt cei care mă determină să intru în fiecare zi cu zâmbetul pe buze în școala lor. Îmbrățișările, zâmbetele și poveștile lor îmi dau toată energia de a merge mai departe”, a spus Diana Brătucu, emoționată, pe scena galei.

Premiul „Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse” a fost acordat directorului Școlii Gimnaziale din Eșelnița, Rosemarie Delia Cocoană, unde 70% dintre elevi provin din comunitatea romă și din familii defavorizate. Directoarea a inițiat o serie de proiecte plecând de la ideea că toți copiii sunt egali și au aceleași șanse la educație, iar profesorii sunt cei care trebuie să-i ajute și să-i formeze. A angajat un mediator școlar din comunitatea romă pentru a ajuta școala în lupta împotriva abandonului școlar și a implementat proiectul „A doua șansă” prin care 70 de părinți ai elevilor din comunitatea romă au fost integrați pentru a reuși să finalizeze patru sau opt clase. Numărul elevilor care obțin rezultate bune la învățătură și care provin din familii defavorizate a crescut cu 20%, în timp ce numărul elevilor corigenți și repetenți a scăzut cu 25%. Tot ceea ce face directoarea pornește de la dorința de a avea ”o școală modernă, o școală deschisă spre nou, care își atrage elevii și îi îndeamnă permanent către educație, o școală în care copiii sunt valorizați, astfel încât au tăria încă de mici să își spună punctele de vedere, să-și exprime opiniile, fără să le fie frică”.

Premiul „Directorul Anului pentru Inovare” a mers la directorul Liceului Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, Vasile Benedek, care a derulat proiecte europene, naționale și locale, pentru ca elevii din școală să fie la curent cu cele mai noi tehnologii în specializările pentru care se pregătesc, dar și pentru modernizarea școlii. În iunie 2023, printr-un proiect depus prin PNRR, a atras investiții în școală în valoare de 500.000 de euro. De asemenea, a implementat ”Agricultura 4.0” prin achiziționarea unei drone agricole, oferind consultanță de specialitate gratuită pentru elevii din școală. A salvat școala de la pericolul de a fi desființată și a crescut numărul elevilor de la 220 la peste 400 în mai puțin de 3 ani, în timp ce rata de promovabilitate la Bacalaureat a crescut de la 0% în 2020 la 46% în 2022. Totodată, școala are o fermă didactică, unde elevii pot face practică. ”Agricultura nu mai seamănă cu o răscoală țărănească, cu coasă, cu furci, cu topoare, ci este o știință. Avem nevoie de specialiști care să cunoască tehnologiile moderne”, spune Vasile Benedek.

Raluca Mariana Cozma, de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași, este Directorul Anului 2023. Profesoară de matematică și fost director în mediul rural, a fost premiată pentru proiectele derulate, precum renovarea și reabilitarea întregii școli și a spațiilor exterioare. Din 2019 și până în prezent, de când este director, școala a atras fonduri în valoare de peste 787.000 euro și a fost dotată cu laptopuri și videoproiectoare. Pentru reducerea absenteismului și îmbunătățirea rezultatelor școlare, Raluca Mariana Cozma a consolidat relația cu părinții și comunitatea locală, implicându-i mai mult în viața școlii. Astfel, abandonul școlar a fost redus la 0,03% de la 1,7%, iar promovabilitatea la Evaluarea Națională a crescut la 94% în 2023 de la 78% în 2021. Raluca Mariana Cozma a implementat și un proiect UNICEF România prin care școala a devenit un hub de învățare pentru copiii ucraineni din Iași, a accesat proiecte precum „Hai afară la-nvățare!” (abordarea predării la clasă printr-un mod creativ, folosind educația non-formală) și a introdus opționale de Educație financiară, Educație juridică și Teatru pentru a atrage și păstra elevii în școală. ”Este foarte modernă, vrea să țină pasul cu noua generație. Pe lângă faptul că este directoare, este și profesoară de matematică. Are lecțiile la punct, știe orice teorie, tot! Dacă ai nevoie de o profesoară bună, la ea te duci”, au descris-o elevii de la școala din Iași.

Ce vor copiii de la școală

La Gala desfășurată la Ateneul Român, în care au fost premiați directorii, au fost prezenți și elevi, iar nouă dintre ei au spus ce își doresc ei de la școală:

  • Ada, viitor analist financiar: ”De la educație, îmi doresc ore mai specializate și mai restrânse de studiu, mai ales în ultimii ani de liceu.”
  • Ruxandra, viitoare cercetătoare în psihologie: ”Ceea ce îmi doresc de la școală este ca psihologia să fie predată în toți cei patru ani de liceu, la toate profilele, iar lecțiile să se axeze pe starea de bine și cunoașterea de sine.”
  • Alexandru, viitor fizician: ”Ce îmi doresc eu de la Ministerul Educației este să mă facă să mă întreb de ce. Atunci când merg la școală, să am acea curiozitate și, până la urmă, pasiune copilărească de a înțelege cum funcționează lucrurile din jurul meu.”
  • Vera, viitoare artistă: ”Îmi doresc ca în școli să avem terapeuți, nu doar pentru elevi, dar și pentru profesori. Profesorii să fie susținuți, să aibă grijă de noi, nu doar fizic, dar și emoțional.”
  • Alexandra, viitor consultant de vânzări: ”De la educație, mi-aș dori să existe această libertate a copiilor să ia o decizie în legătură cu ceea ce învață, cu ceea ce li se predă astfel încât să aibă un viitor cât mai bun.”
  • Mihnea, viitor astrofizician: ”Mi-aș dori ca în viitor să văd un accent mai mare pus asupra cluburilor extracurriculare, care ne ajută să ne dezvoltăm personal și, cine știe, poate un accent la fel de mare ca pe partea academică.”
  • Alexia, viitoare actriță și dramaturg: ”Noi, elevii, ne dorim un sistem educațional mai stabil, ne dorim ca structura anului școlar și bursele să nu se schimbe anual.”
  • Sorin, viitor inginer software: ”Eu, ca și mulți alți tineri care s-au ridicat seara aceasta în picioare, sunt un mândru membru al Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică și de aceea doresc o mai bună colaborare între Ministerul Educației și Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică.”
  • Delia, viitoare chimistă: ”Eu mi-aș dori ca școala românească să se focuseze mult mai mult pe partea practică decât pe cea teoretică.”

La ediția din acest an a Galei Premiilor pentru Directorii Anului s-au înscris peste 200 de directori din toate județele țării. Directorii câștigători primesc câte un premiu în valoare de 3.500 de euro, bani ce vor fi utilizați în proiectele pe care le au în derulare în cadrul școlii sau pentru a demara un proiect nou. De asemenea, ei au loc asigurat în Programul de Transformare a Școlilor din România, lansat în această toamnă de AVE. Totodată, prin intermediul Adservio și Kinderpedia, vor putea să continue procesul de digitalizare a școlilor prin acces la una dintre cele două platforme online, care le va asigura catalog electronic și vouchere pentru primul an de utilizare.

Sursa foto: Facebook/ AVE

Cine au fost finaliștii Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2023

Secțiunea Egalitate de Șanse

  • Natalia Palas – Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Techirghiol, Constanța
  • Alexandru Octavian Mihai Stoica – Liceul Don Orione, Oradea, Bihor
  • Bogdan Liviu Lavric – Școala Gimnazială Chicerea, Com. Tomești, Iași
  • Florin Miron – Școala Gimnazială Nr. 1, Mangalia, Constanța
  • Matei Adrian Botici – Școala Gimnazială „Alexandru Roman”, Aușeu, Bihor
  • Rosemarie Delia Cocoană – Școala Gimnazială Eșelnița, Mehedinți.

Secțiunea Antreprenoriat

  • Flavius Mihai Foica – Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei”
    Prejmer, Brașov
  • Claudia Tatiana Muntean – Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Timiș
  • Beatrice Carmen Zelinschi – Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”
    Iași
  • Bogdan Lavric – Școala Gimnazială Chicerea, Tomești, Iași
  • Raluca Mariana Cozma – Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași
  • Diana Brătucu – Școala Gimnazială „Traian” Craiova.

Secțiunea Inovare

  • Ana-Maria Comșa – Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, Alba
  • Vasile Benedek – Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei, Sălaj
  • Ionel Neagu – Liceul „Udriște Năsturel”, Com. Hotarele, Giurgiu
  • Daniela Maria Arion – Școala Gimnazială „Mihai Vodă”, Mihai Viteazu, Cluj
  • Nicolae Cosmin Gheorghe – Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, Timiș
  • Sorin Marian Demeter – Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva, Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.