Școală Europeană 2022. Unitățile de învățământ câștigătoare la ediția din acest an a competiției, premiate de Ministerul Educației

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a premiat miercuri, la Palatul Parlamentului, cele 90 de unităţi de învăţământ preuniversitar câştigătoare la a XVII-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”.

Reluată după o întrerupere de doi ani provocată de pandemia de Covid-19, competiția națională „Școală Europeană” este una dintre inițiativele Ministerului Educației pe care instituțiile europene o recunosc drept exemplu de bune practici în privința implementării și dezvoltării politicilor europene din domeniul educației, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

La ediția din acest an s-au înscris 131 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 36 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.

Pe primele 5 locuri s-au clasat Școala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara (196 de puncte), Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia (195 de puncte), Școala Gimnazială nr. 10 Suceava (193 de puncte), Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret (191 de puncte) și Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui (190 de puncte).

Potrivit Ministerului Educației, în funcţie de judeţele de provenienţă, se înregistrează următoarea distribuţie a celor 90 de şcoli câştigătoare: Bucureşti – 11, Suceava şi Dolj – câte 9, Iaşi – 6, Gorj – 5, Cluj, Timiş, Bihor şi Vaslui – câte 4, Buzău, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Prahova – câte 3, Botoşani, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ – câte 2, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna şi Olt – câte una.

Pe lângă Certificatul „Şcoală Europeană” 2022, fiecare școală premiată beneficiază și de suma de 5.000 lei, utilizabilă pentru dotarea instituţiei. Decizia privind bunurile achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ.

Sursa foto: Facebook/ Sorin Mihai Cimpeanu

Activităţile/proiectele/programele luate în considerare la ediția din acest an au fost cele desfășurate în perioada septembrie 2019 – iulie 2022, respectiv:

  • derulate de școli prin programele de educație și formare profesională gestionate în Uniunea Europeană de Comisia Europeană, Parlamentul European sau alte instituții europene: Erasmus+, e-Twinning, Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola, Lider European, EuroQuiz etc.;
  • derulate de școli în parteneriat cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;
  • finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.

Evaluarea candidaturilor s-a realizat pe baza următoarelor criterii:

  • 1. coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a unității şcolare;
  • 2. integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene în programul curent al şcolii;
  • 3. performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor;
  • 4. asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație;
  • 5. continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe europene;
  • 6. strategie şi modalităţi de implementare și evaluare;
  • 7. strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/ produselor)
  • 8. dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană;
  • 9. calitatea și coerența documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru
    perioada 2019-2022, formularul de candidatură și portofoliul ilustrativ).
Sursa foto: Facebook/ Sorin Mihai Cimpeanu

Certificatul „Școală Europeană” este valabil trei ani, la finalul cărora școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Astfel, pentru menținerea titlului, pe lângă un management coerent și performant, școlile trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat școlar cu unități similare din Europa.

Obținerea titlului de „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile depuse pentru menținerea titlului obținut denotă un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide, mai precizează Ministerul Educației.

”Prin această inițiativă, lansată în 2004, Ministerul Educației încurajează și motivează participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Socrates 1997-2006, LifelongLearning 2007-2013, Erasmus+ 2014-2020 și Erasmus+ 2021-2027) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației”, se arată în comunicat.

La cele 17 ediții ale competiției naționale „Școală Europeană” (2004-2022) au participat 2.290 de unități de învățământ din toate județele țării, 952 dintre acestea primind certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.