Poșta bunătății, la o școală din Iași. Elevii își pun bilețele cu aprecieri, complimente și chiar „un mic dulce” în plicurile de pe panoul clasei

0

La începutul lunii februarie, la clasa a VII-a a B de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași a fost demarat proiectul „Poșta bunătății”. Fiecare elev are un plic pe panoul din clasă, în care colegii lasă bilețele cu lucruri frumoase observate la el, cu aprecieri, complimente ori o bomboană. Inclusiv diriginta clasei are un astfel de plic. ”Poșta” este ridicată în fiecare săptămână și ”discutată” la ora de dirigenție. Scopul proiectului este de a-i apropia pe elevi, de a fi mai toleranți unii cu ceilalți și de a exersa comportamentele pozitive.

Proiectul a pornit de la o idee lansată de consilierul școlii, Alina Amariei, și urmărește ”reconectarea emoțională a elevilor, exersarea unor comportamente și atitudini pozitive la nivel interpersonal, dezvoltarea unei obișnuințe în rândul elevilor de a se raporta mai mult la calitățile colegilor și de a-și manifesta aprecierea față de acestea”.

Concret, pe parcursul unei săptămâni, fiecare elev are sarcina de a lăsa în plicurile colegilor bilețele cu aspecte pozitive remarcate în comportamentul lor, complimente, aprecieri sincere, chiar un mic dulce, uneori, în măsură să asigure o stare de bine și să conducă la o creștere a coeziunii la nivelul grupului”, precizează consilierul școlar.

Săptămânal, câteva minute din ora de dirigenție sunt destinate analizei și reflecției asupra conținutului <cutiilor poștale>, explică Alina Amariei: elementele semnalate de către colegi, relația dintre percepția colegilor și percepția personală față de propria persoană, lucruri care le-au dat de gândit și pe care ar putea să le valorifice mai mult.

”Plecând de la motto-ul ales la nivelul școlii pentru acest an școlar, <Într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun!>, aceasta este una dintre inițiativele care încearcă să-i apropie și mai mult pe elevi de adevăratele valori: respect, empatie, toleranță, bunătate, comunicare asertivă, aspecte care au avut de suferit în pandemie, datorită izolării sociale prelungite”, mai declară consilierul școlar.

Diriginta clasei, Beatrice Manea, profesoară de chimie, spune că elevii au răspuns provocării lansate alături de consilierul școlar și se implică în proiect. ”Poșta” este deschisă o dată pe săptămână, la ora de dirigenție. ”Copiii pun bilețele care subliniază aspectele pozitive din comportamentul și relațiile dintre ei. <Mulțumesc>, <Te rog să mă ierți>, complimente precum  <Arăți foarte bine astăzi>, chiar și o bomboană ambalată pot fi metode de <corespondență>”, povestește Beatrice Manea, care, la rândul său, are propriul plic unde elevii îi lasă bomboane și mesaje.

Profesoara își dorește ca, în urma derulării proiectului, elevii ”să devină mai toleranți și mai empatici cu colegii de clasă”: ”Acesta este și obiectivul pe termen scurt: creșterea empatiei și a toleranței între elevi, stimularea comportamentului pozitiv.” ”Poșta bunătății” va fi organizată până la finalul anului școlar.

Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași este implicată, alături de alte unități școlare din țară, în proiectul național ”Școala Încrederii”, organizat de Transylvania College și Wellbeing Institute din Cluj, ce dorește dezvoltarea spiritului de lider în fiecare elev. ”Poșta bunătății” este inspirată și din acest program, precizează Beatrice Manea.

”Proiectul a pornit de la o idee lansată de doamna consilier, dar a îmbinat și o altă idee pe care am preluat-o de la <Școala Încrederii> care presupune cultivarea relațiilor pozitive cu ceilalți. Pentru aceasta, elevii au fiecare câte un cont bancar emoțional de unde pot face retrageri și depuneri. Retragerile reprezintă toate cuvintele urâte și comportamentele negative manifestate de elevi în relațiile cu colegii, depunerile reprezintă comportamentele pozitive și limbajul asertiv manifestat în relația cu colegii.

Practic, am combinat ideea doamnei consilier cu ceea ce am văzut la cursurile de formare. În exemplele prezentate de formatorii cursului, conturile bancare emoționale ale elevilor puteau avea diverse forme: un plic realizat și decorat  de elevi, un pahar de plastic decorat de elev și cu numele acestuia, etc.

În final, proiectul nostru se va transforma într-un cont bancar emoțional în programul <Școala Încrederii>, derulat la nivelul școlii pe parcursul mai multor ani. Acum suntem în faza de formare a cadrelor didactice și de planificare a activităților în cadrul acestui proiect”, explică profesoara.

Sursa foto: Facebook/ Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.