Ministerul Educației: Testarea elevilor nu a fost suspendată. Săptămâna aceasta, testele de salivă vor fi făcute în zilele de marți și vineri

0
Sursa foto: rfi.ro

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, iar în săptămâna 13-17 decembrie, având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul zilei de duminică, testele vor fi efectuate în zilele de marți și vineri, a transmis, duminică seara, Ministerul Educației.

Precizările Ministerului Educației pe tema administrării testelor de salivă

”Având în vedere interesul public justificat privind testarea elevilor cu teste rapide de salivă, facem următoarele precizări pentru corecta informare a publicului:

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate.

Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi. 

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Această testare se va face de două ori pe săptămână, luni și joi sau marți și vineri, în funcție de disponibilitatea testelor.

De asemenea, Ministerul Sănătății a informat că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privința procesului de testare a elevilor și cadrelor didactice.”

Ministerul Educației a cerut miercuri, printr-o scrisoare adresată Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), graficul livrărilor de teste de salivă pentru școli, invocând că testele rămase sunt insuficiente pentru săptămâna următoare.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Educației au cerut DSU ca, în măsura posibilului, livrarea umătoarelor teste să se facă în ambalaj individual sau 2 teste/set.

Citește și: Testele de salivă pentru săptămâna viitoare, insuficiente. Ministerul Educației cere teste ambalate individual sau seturi de câte două

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.