CEI MAI BUNI PROFESORI Anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani de şcoală. Până ajungi la ei, abia deschizi ochii asupra lumii, te rătăceşti deseori între ceea ce vrei tu de la ceilalţi şi ceea ce vor ceilalţi de la tine. Însă ştii că ai alături pe cineva care te ridică de câte ori cazi, îţi şterge lacrimile când te loveşti şi îţi adăposteşte zâmbetul, şi paşii, şi somnul, şi poverile.
După ce ai trecut de ei, descoperi că lecţiile neînvăţate la timp au un preţ, de cele mai multe ori dureros. Te mai rătăceşti uneori între ceea ce vrei tu de la tine şi ceea ce vrei de la ceilalţi, dar eşti responsabil pentru rătăcirile tale. De orice fel.
„Livin’ on the edge”, anii de liceu sunt ani în care te defineşti. Lumea are conturul sufletului tău, dai teste (şi nu prea poţi copia) la fiecare capitol: la sinceritate, la prietenie, la dragoste, la încredere, la perseverenţă, la ambiţie. Uneori, încercuieşti varianta corectă. Alteori, pe cea greşită. Nu contează în ce proporţie, dacă vei înţelege că greşelile sunt, de fapt, lecţii de viaţă. Dacă nu înţelegi asta, mai ai de greşit. Oricum, la finalul celor patru ani de liceu eşti admis în viaţa de adult. În care eu am intrat ştiind ceea ce vreau să fac, fără nicio umbră de îndoială. Şi această certitudine nu o datorez doar talentului pe care l-am primit, cât mai ales celor care m-au ajutat să îl înmulţesc. Profesorilor mei.
Doamna de engleză, ADRIANA CICHIRDAN, de o eleganţă morală şi vestimentară deosebite, căuta albastru cu privirea prin sală şi zâmbea când primea un răspuns corect. Doamne, cum mai vânam zâmbetele acelea toţi! Nu ridica vocea decât atunci când sublinia o anume idee, nu vorbea cu noi decât în engleză, o engleză pe care i-o invidiam, semăna cu cea din piesele de teatru difuzate de BBC şi retransmise în fiecare seară de marţi, la TVR. Ne impunea astfel respect şi ne impulsiona să învăţăm engleza, ca să înţelegem expunerile, explicaţiile sau discuţiile interesante pe teme diferite, mai mult sau mai puţin sugerate de manuale.
Eram la Liceul „A. T. Laurian”, în clasa a XII-a, când ni s-a schimbat profesorul de matematică. Domnul FLORINTE CATARGIU a intrat în sala de clasă, s-a prezentat şi mi-a plăcut timbrul cald al vocii, sinceritatea privirii din spatele lentilelor fine ale ochelarilor şi emoţia cu care ne vorbea şi pe care abia acum o înţeleg şi o trăiesc de fiecare dată când intru într-o clasă nouă, la început de an şcolar. Ţin bine minte, m-am gândit atunci că semăna mai mult a profesor de Limba Română, nu ştiu… , avea o sensibilitate care te copleşea la prima vedere. Toată viaţa, câtă i-am ştiut-o eu, s-a frânt ca o pâine şi s-a împărţit celorlalţi, până când o matrice a sufletului i s-a destrămat.
În ultimul an de liceu, când a intrat în clasa mea domnul profesor DUMITRU ŢIGANIUC, cu catalogul sub braţ, statura fragilă i-a fost întâmpinată de 35 de adolescenţi înalţi, solemni, care l-au primit stând în picioare, cu privirile încărcate de teamă, de emoţie, curiozitate, respect. Doar eu eram oarecum indecisă dacă să pun semnul întrebării sau semnul exclamării bucuriei mele. A fost, la început, emoţie („Facem româna cu Ţiganiuc…”), teamă, ca în faţa oricărui drum necunoscut. A fost, pe urmă, atenţie („Asta chiar nu ştiam…”), curiozitate („Cum ne vrea?”, „Mă duc să iau cartea asta de la bibliotecă!”, „Am făcut eu asta anul trecut?”), resemnare („Facem româna cu Ţiganiuc.”), încredere („E destul să asculţi şi iei bacul!”), satisfacţie („Până la urmă, româna asta este tot o poveste, din care, se pare, ştiu şi eu câteva fragmente…”), orgoliu („Facem româna cu Ţiganiuc!”).
Mihaela Arhip este profesoară de limba şi literatura română la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Este absolventă a Colegiului Național „August Treboniu Laurian” Botoșani. (Prima parte a articolului este un fragment din volumul „Fiecare nume are omul lui”, editura Pim, Iaşi, 2021)
CEI MAI BUNI PROFESORI. SparkNews.ro publică, în această perioadă, o serie de articole dedicate celor mai buni profesori, acei profesori care ne-au format, ne-au îndrumat, au fost alături de noi și au rămas profesorii noștri de suflet. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească despre anii de școală și despre profesorii lor.
Sursa foto: Arhiva personală – prof. Mihaela Arhip
