Ministrul Educației: Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de şcoală. Nu susțin vaccinarea obligatorie

0

Cazurile de infectare cu noul coronavirus raportate în prezent nu sunt generate de începerea şcolii cu prezenţă fizică, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu a mai spus că nu susține vaccinarea obligatorie a profesorilor.

”Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de şcoală. Ştiţi foarte bine că există o perioadă de incubaţie. Sunt infectările rezultate în urma altor activităţi, nu în şcoală. Peste două săptămâni vom putea să avem şi o concluzie relevantă cu privire la influenţa mobilităţii generată de deschiderea şcolii cu prezenţă fizică asupra ratei de infectare”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Sorin Cîmpeanu a arătat că, începând de săptămâna viitoare, centralizarea cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus se va face miercuri.

„După-amiază vom finaliza centralizarea datelor din teritoriu şi în jurul orelor 18,00 vom face publică situaţia din perspectivă sanitară în toate şcolile din România. (…) Începând de săptămâna viitoare, centralizarea se va face în fiecare zi de miercuri şi va fi făcut public rezultatul acestei centralizări. (…) Singura centralizare oficială va fi făcută de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul direcţiilor de sănătate publică”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

În ceea ce privește vaccinarea obligatorie a profesorilor, ministrul a arătat că nu susține acest lucru: ”Vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susținută de mine în calitate de ministru al Educației. Nu este susținută nici acum. Îndemnul la vaccinare este cu totul altceva, dar nu vaccinare obligatorie.”

Potrivit ministrului Educației, testarea este un element necesar pentru asigurarea protecţiei sanitare în şcoli şi universităţi, astfel încât cursurile să poată să se desfăşoare cât mai mult cu prezenţă fizică.

În București, conform subprefectului Florela-Antonela Ghiţă, DSP a comunicat vineri o incidenţă COVID-19 de 2,05 la mia de locuitori.

Citește și: Premierul Florin Cîțu: Pentru anumite profesii este nevoie ca toată lumea să fie vaccinată sau cel puţin testată. Înclin în acest moment spre testare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.