Sorin Cîmpeanu: Plăţile pentru orele remediale au început în judeţele care au raportat corect şi au putut fi verificate

0

Plăţile pentru orele remediale încep în judeţele care au raportat corect şi au putut fi „verificate, documentaţia fiind completă”, a anunțat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Sorin Cîmpeanu a precizat că Ministerul Educaţiei a virat sumele aferente plăţii orelor remediale pentru toate judeţele încă de acum trei săptămâni către Unitatea de Management Proiecte cu Finanţare Europeană.

„Astăzi vor începe plăţile pentru orele remediale în judeţele care au raportat corect şi au putut fi verificate, documentaţia fiind completă. Ministerul Educaţiei a virat sumele aferente plăţii orelor remediale pentru toate judeţele încă de acum 3 săptămâni către UMPFE (Unitatea de Management Proiecte cu Finanţare Europeană)”, a transmis ministrul.

Potrivit acestuia, cauzele întârzierii sunt legate de „neconcordanţele constatate” între datele comunicate de şcoli şi cele raportate de inspectoratele şcolare.

Citește și: Ministrul Educației: Întârzierile la plata orelor remediale, nepermis de mari. Pot să garantez că absolut toate sumele vor fi plătite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.