CNE: Școlile vor avea la dispoziție doar două zile să se pregătească pentru începerea anului şcolar. Materiale sanitare nu, distanţare nu, dispozitive nu

0

Consiliul Național al Elevilor (CNE) atrage atenția că, la mai puţin de două săptămâni până la începerea cursurilor, ”statul român nu e nici pe departe pregătit pentru deschiderea anului şcolar”. Elevii spun că normele sanitare privind începerea anului şcolar, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației, nu au adus nimic nou și reclamă faptul că ”au fost ignorate recomandările experţilor epidemiologi legate de distanţa minimă între elevi, cea de 1,5 metri”.

Reprezentanții CNE arată, într-un comunicat de presă, că ”sarcina de a achiziţiona materiale de protecţie a fost pasată autorităţilor locale, urmând ca aceste achiziţii să fie decontate de la bugetul de stat”.

”Perioada de depunere a cererilor de decontare începe, însă, în luna decembrie. Multe consilii locale nu au bugetul necesar pentru a realiza aceste achiziţii, iar acest fapt va determina apariţia discrepanţelor în ceea ce priveşte nivelul de siguranţă din diferite unităţi de învăţământ.

Mai mult, ţinând cont de faptul că şcolile din anumite localităţi vor începe cursurile exclusiv online, este imperios să atragem atenţia cu privire la dotarea cu dispozitive conectate la internet pentru elevi şi profesori, fapt care nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că Legea 109/2020 prevede obligativitatea Executivului de a asigura infrastructura digitală necesară actului educaţional virtual, pentru orice elev sau profesor care solicită acest lucru.

Procesul de achiziţie publică a celor 250.000 de tablete promise de către Guvernul României a fost tergiversat, iar acum, la mai puţin de două săptămâni până la debutul cursurilor, elevii care nu au avut acces la şcoala online pe durata stării de urgenţă vor fi privaţi din nou de acest drept”, se arată în comunicatul CNE, preluat de Agerpres.

Elevii mai spun că ”un alt factor ce denotă lipsa de pregătire a Guvernului pentru a deschide anul şcolar constă în incoerenţa în declaraţiile făcute de către autorităţi” și fac referire la conferința de presă, susținută de miniştrii educaţiei şi sănătăţii, în cadrul căreia au prezentat normele sanitare privind începerea anului şcolar.

”Am constatat, cu dezamăgire, faptul că în cadrul acestei conferinţe de presă nu au fost anunţate aspecte noi privind începerea cursurilor. Tot în acest fel au fost ignorate recomandările experţilor epidemiologi legate de distanţa minimă între elevi, cea de 1,5 metri, prin ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii ce prevede obligativitatea păstrării distanţei de 1 metru”, se menționează în comunicat.

„Astăzi, cei doi miniştri au făcut declaraţii de presă comune privind începerea cursurilor. Nu am aflat nimic nou, acelaşi discurs rigid, lipsit de substanţă. Conform calendarului prezentat de ministrul sănătăţii, şcolile vor avea la dispoziţie doar două zile să se pregătească pentru începerea anului şcolar. Materiale sanitare nu, distanţare nu, dispozitive nu. Autorităţile au ales, cu bună ştiinţă, să pună în pericol sănătatea elevilor din România.”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.