Reprezentanții elevilor și părinților cer o procedură specială şi pentru elevii de la BAC care nu pot intra în examen

0

Elevii și părinții solicită o procedură specială și la examenul de Bacalaureat pentru elevii care au temperatura peste 37.3 grade, altfel aceștia ”vor fi condamnaţi la a renunţa la facultatea pe care doresc să o urmeze”. ”O soluţie în acest sens este susţinerea examenului de Bacalaureat într-o sală separată, izolată, sau, respectiv, susţinerea probelor aferente examenului în aceeaşi perioadă în care va avea loc şi cea de-a doua sesiune a Evaluării Naţionale”, se arată într-o poziție comună a Consiliului Naţional al Elevilor și a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

”În cursul zilei de ieri, reprezentanţii elevilor şi părinţilor au susţinut, în cadrul unui dialog cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat să poată susţine probele de examen după o procedură separată, într-o sală izolată şi cu subiecte de rezervă, însă acest plan a fost demontat astăzi fără o consultare a reprezentanţilor elevilor şi părinţilor.

Implementarea acestei măsuri ar produce efecte dezastruoase pentru parcursul educaţional al viitorilor studenţi, fiind o măsură care încalcă principiul egalităţii de şanse. Universităţile, atât cele de pe plan naţional, cât şi cele din planul internaţional, organizează procesul de admitere în lunile iulie – august, fapt care ne demonstrează că elevii care au peste 37.3 grade temperatură vor fi trimişi direct acasă şi privaţi de dreptul a urma facultatea pentru care s-au pregătit”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de Consiliul Național al Elevilor.

”Venim cu acest apel către MEC şi Administrația Prezidențială ţinând cont de contextul actual, unul bazat pe incertitudine și nemulţumirea unui număr foarte mare de părinţi. Nu este absolut deloc normal să-i anulezi o şansă unui elev, bazându-ne pe măsurarea temperaturii.  În concluzie, avem nevoie de o procedură specială şi pentru elevii de la BAC care nu pot intra în examen, exact cum s-a procedat cu elevii de la Evaluarea Națională”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Reprezentanții celor două asociații au reacționat astfel la anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis  privind organizarea celei de-a doua sesiuni pentru examenul de Evaluare Națională.

Comunicatul integral transmis de Consiliul Național al Elevilor:

”Elevii, condamnaţi la triaj epidemiologic, izolaţi de facultatea dorită

Consiliul Naţional al Elevilor, împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar reacţionează cu privire la declaraţiile făcute de Preşedintele României, Klaus Iohannis, în contextul examenelor naţionale.

Astfel, atragem atenţia asupra faptului că elevii care, din varii motive, nu vor trece de triajul epidemiologic vor fi condamnaţi la a renunţa la facultatea pe care doresc să o urmeze.

În cursul zilei de ieri, reprezentanţii elevilor şi părinţilor au susţinut, în cadrul unui dialog cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat să poată susţine probele de examen după o procedură separată, într-o sală izolată şi cu subiecte de rezervă, însă acest plan a fost demontat astăzi fără o consultare a reprezentanţilor elevilor şi părinţilor.

Implementarea acestei măsuri ar produce efecte dezastruoase pentru parcursul educaţional al viitorilor studenţi, fiind o măsură care încalcă principiul egalităţii de şanse. Universităţile, atât cele de pe plan naţional, cât şi cele din planul internaţional, organizează procesul de admitere în lunile iulie – august, fapt care ne demonstrează că elevii care au peste 37.3 grade temperatură vor fi trimişi direct acasă şi privaţi de dreptul a urma facultatea pentru care s-au pregătit.

Înţelegem necesitatea unor măsuri riguroase, care să vizeze interesul superior al elevului şi somăm Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României să identifice o strategie alternativă prin care elevii care au temperatura peste 37.3 grade (acest lucru putând fi cauzat inclusiv de menstruaţie sau de stres) să poată susţină examenul de Bacalaureat în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare. O soluţie în acest sens este susţinerea examenului de Bacalaureat într-o sală separată, izolată, sau, respectiv, susţinerea probelor aferente examenului în aceeaşi perioadă în care va avea loc şi cea de-a doua sesiune a Evaluării Naţionale.

Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul în care parcursul educaţional al elevilor, viitorilor studenţi, va fi afectat de această măsură şi asigurăm elevii şi părinţii pe care îi reprezentăm că ne vom orienta demersurile către garantarea dreptului către o admitere în învăţământul superior care să nu prejudicieze nici măcar un elev.

”Nici măcar un singur elev nu trebuie lăsat în urmă, motiv pentru care, împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, ne orientăm eforturile spre a găsi soluţii şi spre a le urgenta către decidenţi. Am stabilit un plan: elevii să aibă oportunitatea de a susţine examenul, iar statul român să asigure condiţiile. Este inacceptabil şi o negare a principiului egalităţii de şanse”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

”Venim cu acest apel către MEC şi Administrația Prezidențială ţinând cont de contextul actual, unul bazat pe incertitudine și nemulţumirea unui număr foarte mare de părinţi. Nu este absolut deloc normal să-i anulezi o şansă unui elev, bazându-ne pe măsurarea temperaturii.  În concluzie, avem nevoie de o procedură specială şi pentru elevii de la BAC care nu pot intra în examen, exact cum s-a procedat cu elevii de la Evaluarea Națională, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.