Cursuri suspendate joi și vineri, în 14 unități de învățământ din București. Lista grădinițelor și școlilor unde nu se învață

0

Cursurile vor fi suspendate joi și vineri în 14 unități de învățământ din București din cauza epidemiei de gripă, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Decizia a fost luată în urma recomandării făcute în acest sens de DSP București. Ministrul Sănătății și cel al Educației au anunțat, miercuri, că nu vor fi închise toate școlile din țară, chiar dacă a fost declarată epidemie de gripă, o astfel de decizie urmând să fie luată doar în unitățile de învățământ unde se înregistrează un absenteism mai mare de 20%.

Direcția de Sănătate Publică București a transmis Inspectoratului Școlar din Capitală recomandarea ca activitatea a 14 școli și grădinițe să fie suspendată din cauza epidemiei de gripă, a informat, miercuri, reprezentantul Inspectoratului, Marina Manea, care precizează că, în aceste unități de învățământ, nu se fac cursuri joi și vineri.

Lista grădinițelor și școlilor unde cursurile sunt suspendate:

  • grădiniţele: 4, 47, 50, 60, 207, 229, „Scufiţa Roşie” şi „Albinuţele”.
  • școlile: 66, 70, 88, 162, 195.
  • Complexul Social de Servicii „Sfântul Andrei”.

”Am primit acum 2 ore, din partea Direcției de Sănătate Publică, o listă cu unitățile de învățământ pentru care au făcut recomandarea de suspendare a orelor. În baza acestei recomandări, Inspectoratul General a luat cunoștință de unitățile de învățământ menționate. Prin urmare, și noi propunem suspendarea activității, cărora le vom da curs imediat”, a declarat Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, citată de Mediafax.

Citește și Epidemie de gripă în România. Ministrul Educației anunță că școlile nu vor fi închise: ”Cursurile se suspendă acolo unde este cazul”

Potrivit sursei citate, instituțiile de învățământ în care nu se învață joi și vineri sunt: Complexul Social „Sfântul Andrei”, Grădinița 50, Grădinița 47, Școala 162, Școala 66, Școala 195, Școala 88, Școala 70, Grădinița „Scufița Roșie”, Grădinița 207, Grădinița 4, Grădinița 60, Grădinița 229, Grădinița „Albinuțele”.

Manea a mai precizat că este suspendată activitatea pentru întreaga unitate de învățământ de pe listă.

Numărul deceselor cauzate de virsurul gripal, din acest sezon, a ajuns la 57. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, miercuri dimineață că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutiv și sunt peste 50 de decese din cauza bolii.

Citește și:

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.