Şcoala nr. 28 din Capitală, unde au fost depistate cazurile cu noua tulpină de coronavirus, se va deschide luni, a anunţat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
„DSP-ul m-a asigurat că situaţia a fost ţinută sub control şi că nu există niciun risc suplimentar în această unitate de învăţământ”, a precizat edilul, într-o postare, vineri seara, pe Facebook, scrie Agerpres.
De asemenea, potrivit acestuia, Şcoala nr. 31, unde erau probleme cu furnizarea agentului termic, „a primit de azi căldură în calorifere”.
„Termoenergetica a urgentat rezolvarea avariilor de pe traseul respectiv astfel încât elevii să fie primiţi în condiţii bune. Într-o pandemie nimic nu poate fi bine, dar având în vedere circumstanţele vreau să felicit directorii şi cadrele didactice pentru modul în care s-au pregătit”, a mai scris primarul.
Citește și:
- În Capitală, revin de luni în clase copiii de grădiniță, elevii din clasele primare, a VIII-a și a XII-a. Cinci unități de învățământ continuă cursurile online
- Prefectul Capitalei anunță controale în unitățile de învățământ din București începând de luni, 8 februarie