Cătălin Ciupală, profesor de matematică: „Eu nu mă duc la școală să predau, eu mă duc la școală să fac școală. Profesorul trebuie să aducă valoare fiecărei ore”

0
Cătălin Ciupală, profesorul care spune că merge la școală să facă școală, nu să predea. Foto: facebook.com

Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, crede că o problemă în învățământul românesc este felul în care se lucrează cu elevii și faptul că nu li se explică fenomenele. De ani de zile, Cătălin Ciupală și-a schimbat modul de a face matematică cu elevii. Vrea ca aceștia să înțeleagă materia dincolo de formule și de ecuații, îi lasă să cerceteze, să găsească singuri răspunsuri, îi încurajează să comunice, să dezbată și să își descopere abilitățile, pasiunile și drumul pe care îl vor urma. Pentru toate acestea, profesorul a pornit o mulțime de proiecte în școală și spune că tot ceea ce își dorește este ca elevii săi să se descurce bine atunci când vor păși în viață. ”Eu fac diferența între a preda și a face școală. Eu nu zic că predau, eu zic că fac școală pentru că vreau ca elevul să învețe să învețe, să învețe să lucreze, să învețe să gândească”, spune Cătălin Ciupală, profesor Merito 2020.

Într-un interviu acordat SparkNews.ro, Cătălin Ciupală spune că sistemul de educație din România are nevoie de un restart, dar admite că lucrurile se mișcă încet dacă nu există ”un om de încredere” în fruntea Educației, un om cu viziune. Sistemul se bazează pe profesori, explică Cătălin Ciupală, iar schimbarea în bine stă în fiecare dintre ei. Profesorul de matematică vorbește și despre examenele naționale, atrage atenția asupra Evaluării Naționale de anul viitor, când elevii de clasa a VIII-a vor susține un nou tip de subiect, și vine cu o propunere privind modul de elaborare a subiectelor care să ducă la o ierarhizare mai clară a absolvenților de gimnaziu pentru admiterea la liceu.

Un alt mod de a face matematica

Elevii de la Șaguna îi spun ”Ciupi” profesorului de matematică și acest lucru nu îl deranjează pe Cătălin Ciupală (foto). De când era copil i se spune așa, elevii au preluat, porecla s-a dus din generație în generație și acesta lucru poate fi interpretat, de ce nu, ca semn al unei relații apropiate cu elevii. Cătălin Ciupală este de 23 de ani la catedră și spune că relația pe care o are cu elevii săi este una de parteneriat.

”Chiar mai devreme vorbeam cu niște copii pentru a pune la punct anumite detalii legate de podcast-urile pe care le vom face și îmi ziceau că vor să cumpere un microfon. Le-am zis să caute pe ce site-uri vor, mie să îmi trimită doar link-ul de unde să cumpăr. Îi las pe ei să decidă anumite lucruri. Și dacă decid greșit, nu se întâmplă nimic. Mai bine să greșești acum când ești elev decât mai târziu când e miza foarte mare, poate.

Parteneriatul acesta eu îl văd în felul în care colaborăm. Pe de o parte, la orele de Matematică. Atunci când predau sau când explic ceva îmi trebuie neapărat feedback-ul lor, îi întreb permanent ce s-a înțeles, ce nu s-a înțeles, eventual prin sondaj. Pe de altă parte, parteneriatul pe proiecte, unde îi încurajez să vină cu idei și nu mă supăr dacă ei, de exemplu, nu adoptă ideile mele”, povestește Cătălin Ciupală.

La Șaguna, există de doi ani un laborator de realitate virtuală, pe care profesorul a ținut să îl creeze pentru ca elevii să învețe prin descoperire, să vadă dincolo de ecuații, să înțeleagă fenomenele, și asta nu doar la matematică pentru că spațiul este destinat oricărei discipline. Totodată, de ani de zile, Cătălin Ciupală îi provoacă pe elevi la un concurs de matematică pe echipe, tip dezbatere (Saguna tournament of young mathematicians), în care liceenii, nu neapărat pasionați de matematică, rezolvă probleme, le transpun în articole științifice și discută. Concursul se desfășoară și anul acesta în sistem online și are o misiune clară, aceea de a-i ajuta pe elevi să comunice, să colaboreze, să își spună punctele de vedere și să își confrunte ideile.

Un alt proiect care a prins viață la Șaguna este dedicat celor care vor să facă performanță – Clubul de Mate, iar pentru toți elevii a fost creată o platformă educațională, EduAs, unde aceștia se pot autoverifica permanent, chiar și pentru examenul de BAC. Nu în ultimul rând, ora de Matematică desfășurată de Cătălin Ciupală este altfel: cu muzică și probleme expuse de elevi în filme scurte.

Elevii explorând în laboratorul de realitate virtuală

SparkNews.ro: De ce toate acestea? Ca să îi apropiați pe elevi mai mult de matematică, să o înțeleagă?

Cătălin Ciupală: Scopul meu nu este neapărat matematica, pentru că matematica eu o văd în sens larg. Matematica înseamnă gândire corectă și abstractă, iar un om care știe matematică este, în general, un om care gândește corect anumite lucruri, are niște tipuri de raționamente bune. Aceste raționamente se pot obține însă și prin fizică, prin șah, prin filosofie poate. Ceea ce îmi doresc eu de la elevi este ca, atunci când ies în viață, să se poată descurca bine și să poată să își aleagă singuri drumul, să își descopere abilitățile, să și le dezvolte, să-și descopere pasiunile. Am avut surprize în care elevii și-au dat seama că le place comunicarea și atunci s-au dus într-o zonă pe comunicare.

Le deschideți practic orizonturi cu ajutorul matematicii…

Nu numai cu ajutorul matematicii. De exemplu, laboratorul VR l-am construit pentru toate disciplinele, nu doar pentru matematică care este o disciplină destul de abstractă și foarte puțin vizuală. Încerc eu să o fac vizuală ca să se înțeleagă lucrurile, dar ea este în sine o disciplină abstractă. Și atunci laboratorul VR, în primul și primul rând, a fost construit pentru a schimba modul de a face școală. Este un proiect de acum 2 ani de zile și am vrut să terminăm odată – mă gândeam eu atunci – cu lecțiile clasice în care eu desenez pe tablă o schemă la Biologie și elevii copiază de pe tablă în caiet. Pur și simplu, ei să descopere, prin aplicațiile de pe PlayStore, de pildă.

Vă dau un exemplu care are legătura cu pandemia. Avem șase ochelari VR și le-am spus elevilor să caute aplicații care ar putea fi utile la ore. Au descărcat o aplicație despre celula umană și acolo poți să intri în celulă, să vezi în sus, în jos… Imaginea celulei pe care am văzut-o în trei minute de fimuleț 3D este o imagine care acum mi-e mult mai familiară în contextul pandemiei și al COVID-ului pentru că vizualizez celula respectivă. Pur și simplu, intrând și vizualizând anumite filme în 3D, îți deschizi mult mai mult modul de înțelegere a lucrurilor.

Învățare și descoperire, cu ochelarii VR

Dar ora de matematică cum o desfășurați în acest laborator?

Pe lângă ochelarii 3D, laboratorul are 10 stații de lucru, practic niște monitoare cu touchscreen – am vrut neapărat să fie așa pentru că oricine are mouse-ul în mână decide ce se întâmplă pe monitor, se pierde ideea de colaborare și nu am vrut să fie unul cu poziție dominantă – iar la fiecare monitor sunt trei elevi. Ce am făcut într-o oră? Le-am pus o ecuație pe tablă și ei, într-un anumit soft de mate – GeoGebra – au introdus ecuațiile și le-a dat o anumită figură. Dacă schimbi parametrii ecuației, în loc de 2x, pui 3x sau 4x sau 5x, se schimbă forma pe care o vizualizezi. Practic, ei văd în timp real ceea ce se întâmplă când schimbi o ecuație. Îi las pe ei să descopere anumite lucruri și să tragă concluzia. La matematică, o oră de tip laborator este pentru un profesor clasic o oră pierdută pentru că elevii nu au învățat să rezolve nimic în plus, dar pentru mine este o oră în care câștig înțelegerea fenomenului. Eu îmi doresc ca la orele de matematică elevii să înțeleagă fenomenele, ăsta este un imens câștig.

Matematica dincolo de formule… 

Exact. Dar nu-i nimic greșit în a memora formule, nu aceasta este problema. Problema este că nu se pune accent pe înțelegerea anumitor lucruri din matematică. Faptul că elevii rezolvă o tonă de ecuații nu este neapărat un lucru rău pentru că a rezolva o ecuație înseamnă a urma un anumit tip de algoritm de rezolvare și la final vezi dacă este corect sau nu. Cele două lucruri se completează, nu se exclud și modul meu de a face școală cu elevii este mai mult pe înțelegerea lucrurilor decât pe un număr de exerciții. Le dau și teme din când în când să facă un filmuleț. De ce? În momentul în care explică într-un filmuleț, care este o secvență de 2 minute, o problemă teroretică sau un exercițiu, copilul în momentul în care se filmează își stabilește mult mai multe lucruri decât credem noi. În primul rând, își face discursul. Se uită apoi la filmuleț și vede că se bâlbâie și își dă seama că trebuie să elimine cuvintele respective.

Apoi, trebuie să fie ideea foarte coerentă pentru că altfel nu se înțelege nimic, să fie și filmul clar, poziția telefonului sau a camerei cu care se filmează trebuie să fie bună, și sunetul la fel. Sunt mai multe lucruri pe care eu le urmăresc acolo. Pentru un film de 2 minute poți să te înregistrezi și 2 ore, dar sunt absolut sigur că, după înregistrare, problema aceea – le dau probleme relevante – este sigur știută și o va ține minte 30 de ani. Ori eu asta urmăresc: să înțeleagă anumite lucruri pentru o perioadă lungă de timp. Formulele se uită. În afara de teorema lui Pitagora și aria cercului, cine mai știe formule? Când ești în liceu le știi, dar rămân ideea, spiritul de gândire corectă și capacitatea de analiză.

Concursul de matematică pe echipe, unde elevii dezbat problemele pe care le rezolvă

”Marea problemă a noastră nu este neapărat programa”

Este important ce spuneți pentru că matematica este văzută ca o materie greoaie și mulți se întreabă cum îi ajută în viață.

Este greu să îi spui unui elev și să îi explici cum îl ajută pe el matematica în viață dacă este mic. Dar dacă este mic, poți să te joci cu el. De exemplu, testele PISA. Când fac la nivel internațional o anumită problemă de matematică, pentru profi ea este foarte simplă. De ce? Pentru că în mintea mea, eu știu clar: în momentul în care mi s-au dat datele problemei, eu am desfăcut-o, până am citit textul problemei, deja am vizualizat ecuațiile și în două rânduri am rezolvat problema. Dar elevul, dacă este de clasa a V-a, a VI-a, nu vizualizează pentru că, de fapt, în spatele textului sunt niște relații matematice și, din acest motiv, el nu va putea să facă problemele de tip PISA într-un mod eficient. Pur și simplu, nu știe că zona practică cu care se întâlnește el în fiecare zi ascunde în spate o chestie de matematică.

Aici, sistemul nostru educațional este foarte deficitar și este o problemă care nu ține doar de sistem și de programa școlară, ci de modul de a-i educa pe profi pentru că profii, în general, sunt deficitar educați în facultate. Nu li se spune, de exemplu, în mod practic, cum poți o problemă să o spargi pentru un elev de clasa a II-a, aceeași problemă să o explici unui elev de clasa a IV-a sau a VI-a pentru că nu se studiază destul de multă psihologie. Psihologia care se face în facultate mie nu mi-a folosit la nimic.

Marea problemă a noastră nu este neapărat programa. Programa este schimbată la gimnaziu și o să vedeți ce probleme vor fi la finalul ciclului acestuia de a VIII-a. Este prima generație cu programa schimbată și copiii nu citesc dincolo de cuvinte, nu văd. Chiar dacă subiectul va fi mai simplu, va fi mult mai simplu pentru elevii buni de a VIII-a… Vor fi niște probleme, fac o previziune, vor fi scandaluri cum cred că n-au mai fost demult legat de clasa a VIII-a. Dar asta numai dacă ești inside, ești părinte de copil de clasa a VIII-a și simți pe pielea ta ce se întâmplă acum.

Adică structura nouă de subiecte trebuia prezentată de mai mult timp, este totul prea din scurt?

Nu numai acest lucru, structura aceasta de subiect pe copiii buni îi dezavantajează. Examenul se numește Evaluarea Națională și funcția ei de bază este de evaluare, nu de ierarhizare pentru admiterea la liceu, așa cum se întâmplă în practică. Tot conceptul de admitere la liceu este deficitar pentru că cei care fac subiectele pentru Evaluarea Națională, conform legislației, le fac nu ca să ierarhizeze elevii, ci ca să îi evalueze, chiar dacă, tot prin lege, admiterea la liceu se face pe bază de ierarhie la Evaluarea Națională.

Și cum ar trebui să se facă admiterea la liceu?

Admiterea la liceu ar trebui să fie tot pe baza Evaluării Naționale, dar să nu i se spună Evaluarea Națională și să i se spună examen de admitere la liceu. Să fie același lucru și să vă spun și de ce: în momentul în care tu spui Evaluare Națională este identic ca mod de a concepe subiectele cu examenul de BAC. Funcția de bază la BAC nu este de ierarhizare a elevilor, legislația spune că trebuie să evaluezi elevii la final de ciclu, nu să îi ierarhizezi. Este o diferență foarte subtilă. În legislație, funcția nu e de ierarhizare, este de evaluare. Atât, sec. Cei care fac subiectele le fac foarte bine prin prisma legii pe care o au la dispoziție, aceea de a evalua, cum este și testul PISA.

Conceptul subtil ar putea fi îmbunătățit prin câteva articole de lege și nu să schimbe structura subiectului, ci să îl facă cu funcție de ierarhizare mai precisă. Să fie într-un județ 50 de note de 10 la Matematică e o prostie. Aceasta nu e ierarhizare, dar l-au evaluat pe copil. Este o suferință teribilă pentru părinții copiilor buni de a VIII-a, este o suferință pentru cei 500 de elevi buni din fiecare județ. La nivel național, sunt aproximativ 20.000 de elevi tăcuți, cu familiile lor, cu o suferință teribilă, în fiecare an, pentru că nu se face un concept de admitere la liceu bun. Nu trebuie să fii superdeștept, ci pur și simplu să vorbești cu un specialist bun, nu cu un monstru și cu un dinozaur, când zic dinozaur înseamnă om de concepție veche, dar el poate să aibă și 30 de ani, ci să vorbești cu unul care chiar știe carte.

O platformă unde elevii își urmăresc progresul

Având în vedere că anul acesta s-a stat mai mult în online și probabil se va mai sta, le va fi mai greu elevilor la examenele naționale? Avem experiența din vară.

La BAC, lucrurile sunt mai simple decât la Evaluare. Nivelul de interes al unui elev de 18-19 ani este diferit de cel al unui elev de 14-15 ani. Elevul de 14-15 ani nu vede în perspectivă atât de bine. Din păcate, așa cum este construit sistemul nostru, examenul cel mai important din viața unui elev se desfășoară la 15 ani, adică Evaluarea Națională. Cel de BAC nu mai este atât de important, deși este și el foarte important. La nivel de admitere la facultate, eu cred că universitățile își vor regla mai bine admiterea. BAC-ul nu va mai avea o pondere atât de mare ca cea de anul trecut, unde au fost niște tragedii teribile. Adică un elev care a luat 9.70 la Mate la BAC, din cauza unei note la o altă disciplină, nu a putut să intre la Mate-info la o universitate bună pentru că s-a luat după media de BAC…

La BAC, nu îmi fac probleme pentru că eu îi văd pe elevii pe care îi am. Sunt interesați, știu să urmărească online orele, știu să selecteze foarte bine ce îi interesează și ce este util pentru ei. Ei sunt mult mai focalizați și își știu mult mai bine interesul. La BAC, cel puțin la nivelul liceului meu, nu este niciun fel de problemă. Asta la Matematică. La română este, pentru că în online comunicarea este mult diminuată. Acolo cred că este ceva mai dificil. La Matematică, feedback-ul elevilor la modul cum ține eu orele în online este foarte bun. Le trimit sondaje anonime și îmi spun ce cred ei, ce ar trebui îmbunătățit și am învățat multe de la ei, apropos de parteneriat.

Concursul STYM – Saguna tournament of young mathematicians

Aveți ore dedicate BAC-ului?

Acum nu am clasă de a XII-a, dar nu sunt ore dedicate. Tu poți să îți organizezi materia astfel încât prin luna martie – aprilie să termini materia și îți rămân vreo trei luni pentru BAC. Dar noi am dezvoltat o platformă educațională și este folosită foarte mult la Mate, în care elevii se pot autoverifica permanent. Un elev face un test, vede că este de 6, peste două săptămâni dacă mai învață, dă testul, vin alte întrebări și este de 8. S-a mărit progresul. Platforma pe care o dezvoltăm noi în școală este un concept care nu mai există la noi în țară, este un concept de autoverificare, nu de evaluare.

Sunt numai teste pe acea platformă?

Da, dar știți cum sunt făcute testele? Testele sunt făcute ca atunci când elevul repetă același test îi vin alte întrebări. Când dă testul 1 a luat nota X. Când mai dă o dată testul 1, vin alte întrebări și practic el își vede în mod real progresul, pentru că altfel este riscul de a se repeta întrebările și de a memora răspunsurile, deci el nu va vedea care este progresul lui real.

Singur ați făcut toate lucrurile acestea?

Cu colegii de catedră, dar mie îmi place să lucrez. Eu, de exemplu, când am timp, mă gândesc ce am de făcut. Iau un capitol la algebră: elevii ce ar trebui să știe ca să putem trece mai departe? Atunci fac 50 de probleme pentru nivelul acela de cunoștințe și concep teste astfel încât un test să aibă 6-7 probleme din cele 50, iar elevului, de câte ori se testează, îi vine ceva nou. El își urmărește progresul, nu ce a reținut din testul anterior. Conceptul este total diferit de ceea ce știam noi.

Clasa a VIII-a: Evaluare vs ierarhizare

Ne întoarcem la Evaluarea Națională. Acolo spuneți că vedeți probleme.

Este din nou un fel de lipsă de comunicare în ceea ce privește modul de elaborare a subiectelor. Subiectele sunt bune prin prisma Evaluării Naționale, dar prin pisma ierarhizării pentru admiterea la liceu ar putea fi îmbunătățite. Sunt două lucruri diferite: pentru Evaluarea Națională sunt bune – legislația este făcută ca ea să fie Evaluare Națională,  dar de facto ea este ierarhizare pentru admiterea la liceu și, prin prisma ierarhizării, nu sunt bune.

În general, într-un județ sunt 400-500 de elevi care sunt buni sau foarte buni și care de obicei ocupă locurile la liceele de top din județul respectiv. Un elev bun poate lua ușor sau foarte ușor nota peste 9. Ori de la 9 la 10 se vor îngrămădi aproximativ 500-600 de elevi la Matematică. Asta înseamnă că nu se face o ierarhizare foarte bună pentru că vor fi 30 de 10, 20 de 9.90, 50 de 9.80 ș.a.m.d. Asta nu înseamnă ierarhizare, la sutime.

În mod normal, ierarhizarea pe elevi buni și foarte buni trebuie să se facă de la 7 în sus: pentru cei excepționali de la 9 în sus, pentru cei foarte buni de la 8 în sus și pentru cei buni de la 7 în sus. Adică să fie mai mulți elevi pe scări diferite de note. Dacă sunt 50 de 10 la Matematică, cum a fost anul trecut, sau dacă un elev are ultima media de intrare, cum a fost la Sf. Sava, la clasa de engleză, 9.95, păi aia nu înseamnă că ai făcut bine. Știți ce înseamnă diferența între 9.95 și 10? Înseamnă că un profesor dintre cei doi corectori nu a vrut să îi dea 10. A găsit el acolo ceva ce nu îi place, nu neapărat că nu e corect.

Și cum ar trebui construite subiectele astfel încât să fie bune și pe partea de evaluare și pe partea de admitere la liceu, să se facă această diferență?

Să fie cel puțin trei exerciții, trei subpuncte grele. Acum nu e niciun subpunct greu. Unul să fie aproape foarte greu, nu de nivel de olimpiadă, dar să fie ceva care să îi departajeze. Este ca o sită. Acum sita este atât de largă încât poate să treacă oricine. Elevi care au învățat doar niște formule și nu au deprinderi de raționament pot să ia 10.

Structura nouă de subiecte nu reușește să facă așadar departajarea….

Nu structura, ci dificultatea subiectelor. Structura este OK. Este vorba de modul de a concepe subiectele pentru că este construit pentru evaluare, nu pentru ierarhizare. E nepermis ca la media de admitere între 9 și 10 să fie aproape 1.000 de elevi, ca 30% dintre elevii unui județ să fie între 8.50 și 10. Câteva mii. La o sutime, se pot bătea și 15 elevi. Este o prostie absolut monumentală, este tragedia elevilor. Un elev dacă a greșit o chestie mică a picat de la Șaguna la alt liceu. O chestie mică. Sau că profului i s-a părut că nu ești de 10. Ajungi la mila profesorului: A, nu îmi place cum sună, îi dau 9.80. În spate este tragedia elevului. De ce? Pentru că subiectul a fost făcut greșit. Pentru elevii buni. Pentru elevii mediocri, slabi, este perfect.

Nu știu cât de repede se poate aplica ceea ce propuneți dvs.

Este vorba doar de trei subpuncte.

Dar la noi se mișcă atât de greu lucrurile…

Da, se mișcă greu pentru că nu există om de încredere în frunte. La noi nu există oameni cu viziune pentru că, pur și simplu, nu s-a dorit să vină oameni noi și nici nu se dorește în continuare.

Directorii, aleși prin vot în consiliul profesoral

Să înțeleg că sunteți dezamăgit de noua numire de la Ministerul Educației.

Sunt îngrijorat pentru faptul că se vor amâna lucrurile. Da, pot să spun că sunt și dezamăgit, dar nu neapărat prin prisma omului, ci prin prisma a ceea ce reprezintă omul. Eu nu îl cunosc pe Sorin Cîmpeanu, dar ce reprezintă el pentru mine înseamnă dezamăgire, înseamnă că nu mergi înainte cu niște viziuni. Pur și simplu, nu cred că omul are viziune de a schimba. Atenție, eu nu vreau să se schimbe, eu vreau să se schimbe în bine.

Ce ar trebui să se schimbe? Vorbeați, la un moment dat, despre restart-ul de care are nevoie educația din România.

În primul rând, cred că trebuie umblat foarte mult la universități pentru că universitățile nu scot profesori, nu specializează profesori, nu îi învață psihologia educațională, psihologia copilului, pedagogia. Ar trebui făcut masteratul acela didactic într-un mod real. Apoi, aș umbla la prostituția din plagiatele universităților. Acolo este un dans și o horă a plagiatelor… Toate referatele, toate tezele de licență, de doctorat, de masterat să fie introduse într-o platformă națională, cu soft anti-plagiat absolut la fiecare referat și în 2 ani se termină cu plagiatele. Dacă este plagiat dovedit, să fie dat afară din universitate, că este profesor, că este student.

În al doilea rând, aș da o autonomie mult mai mare școlilor și aș reconfigura ideea de inspectorate școlare. Inspectoratele școlare, în esență, au un rol care este destul de OK, dar de fapt nu au prea multă putere decât de a dirija directorii. Vă dau un exemplu: inspectoratul este cel care decide câte clase vor avea școlile. Este un obiect de șantaj pentru directori. Adică dacă școala mea are 6 clase pe nivel în a IX-a, dacă directorul nu se pune bine cu inspectoratul, inspectoratul zice: nu ai 6 clase, ai 5. Motive se găsesc, chiar dacă este o școală de elită și atunci directorii sunt subjugați inspectoratului.

Aș reconfigura așadar sistemul de inspectorate și aș da mai multă autonomie școlilor, dar aș spune ca directorul să nu fie numit pe bază de concurs, în primă fază, ci pe bază de vot în consiliul profesoral. Știți de ce? Pe bază de concurs, am avut câteva exemple în viața mea, omul capabil, care a construit ceva foarte bun și care a fost apreciat de elevi, de colegii lui, a fost dat afară pe chestii de subiectivism. În prima fază, până nu se profesionalizează, n-aș face concurs, ci aș face pe bază de vot. Aș responsabiliza foarte mult profii din școală și tind să cred că dacă o școală își alege directorul prin vot, ei știu ce aleg și, în general, oamenii aleg bine.

Până se vor întâmpla schimbările acestea, speranța părinților, a elevilor stă în fiecare profesor. Sunt însă și profesori care nu își fac treaba. Cum dăm înainte?

Așa este. Sistemul trebuie reconfigurat în pași mici, dar totuși mari, pentru că sistemul nostru se bazează esențialmente pe profesori. Tu, ca părinte, duci copilul la profesorul cutare, la învățătorul cutare, nu îl duci la școala X care este bună. Depinde mult mai mult de profesor decât de sistem. Ori, trebuie să fie o chestie sistemică, adică dacă doi profesori buni dintr-o școală se pensionează, automat sistemul trebuie să îi înlocuiască tot cu doi profesori buni. La noi însă nu înlocuiești cu doi profesori buni, înlocuiești cu doi profesori.

”Problema este cum predai, cum faci lucrurile”

Ce înseamnă un profesor bun?

Un profesor bun înseamnă să aducă valoare fiecărei ore. Profesorul nu trebuie doar să predea, profesorul trebuie să aducă valoare orei pe care o face. Eu fac diferența între a preda și a face școală. De vreo doi ani de zile, eu nu mai zic că predau, zic că fac școală pentru că eu vreau ca elevul să învețe să învețe, să învețe să lucreze, să învețe să gândească. Eu nu mă duc la școală să predau, eu mă duc la școală să fac școală. Și un robot poate să predea, dar robotul nu va face școală. Orice profesor prost poate să predea. Problema este dacă face școală.

Noi suntem ca niște contabili, contabilizăm câți profesori avem, câte ore de predare… Problema este cum predai, cum faci lucrurile. Noi spunem, în sistemul nostru, că orice om se poate înlocui, dar problema este cu cine îl înlocuiești și asta se pierde din vedere. Acum se schimbă directorii, se cam termină mandatele. Aș face alegeri interne în școală cel puțin prima legislatură, până se stabilizează lucrurile, până se pun bazele unei construcții solide și bune. Apoi concursul se profesionalizează, acum este o prostie… Sunt lucruri de bun simț, ceea ce susțin este pentru valoarea sistemului și pentru buna lui funcționare, nu sunt pentru buna mea funcționare, nu sunt pentru mine. Nu sunt lucruri mari.

Dar este vorba de mentalitate, mai sunt poate și influențele politicului…

Dacă Sorin Cîmpeanu ar zice <următorii directori vor fi aleși prin votul profesorilor>, în patru ani de zile se vor vedea rezultatele. Dacă ar zice <facem platforma aceasta anti-plagiat>, în doi ani s-ar rezolva prostituția aceasta. Dacă s-ar face platformă educațională la nivel național, cum am construit noi la școală, cu autoevaluare, într-un an de zile s-ar rezolva problema. Nu trebuie decât să faci licitație publică și să faci să lucreze oamenii cu pasiune. Eu aproape tot ce am muncit pot să pun la dispoziția altora și o voi pune. Și sunt ca mine zeci de profesori. Într-un an, s-ar construi ceva absolut fantastic. Elevii mei nu mai lucrează de pe manual. De ce? Pentru că sunt la propriu împuțite, miros, sunt murdare. Între manual și un telefon, ce ai alege? Telefonul. Și atunci ei se testează pe telefon. Aș face o platformă din aceasta și într-un an ar fi gata.

Mai trebuie rezolvat și accesul copiilor care nu au internet.

Eu discut de acel 70% din populația României care are acces la internet. Pentru cei 30% din medii defavorizate, lucrurile trebuie făcute cu eforturi mari bugetare. Pentru acea categorie de copii, trebuie reconfigurat sistemul pentru că sistemul actual îi dezavantajează total. Pentru copiii din zonele defavorizate trebuie făcut un plan național prin care să duci cadrele didactice în zone diferite. Pot să spun cu certitudine că sunt zone de potențial bun, numai că trebuie fructificat și eu văd posibil acest lucru tot cu ajutorul unei platforme educaționale.


Îl puteți urmări pe profesorul Cătălin Ciupală în video-ul de mai jos, povestind despre cum a schimbat modul de predare și despre proiectele derulate în școală:

Sursa foto: Arhiva personală – prof. Cătălin Ciupală

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here