Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi, referitor la rezultatele de la examenul de Evaluare Naţională, că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut, dar, din păcate, a crescut procentul candidaţilor care au medii sub cinci, de la 17,7% anul trecut la 23,8% anul acesta, relatează Agerpres.
Ligia Deca a spus că cel mai mare procent de participare la Evaluarea Naţională s-a înregistrat la Bucureşti – 98,9%, iar cel mai mic procent a fost în judeţul Olt – 88,4%.
„Din punct de vedere al rezultatelor, noi le-am publicat ieri. Ceea ce putem constata este faptul că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, sunt 429 anul acesta, faţă de 221 în 2022, iar în 2021 au fost 132 de candidaţi cu media 10. În acelaşi timp, din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub cinci, de la 17,7 anul trecut la 23,8. De reţinut însă că aceasta nu înseamnă că aceşti copii nu vor fi repartizaţi în învăţământul liceal sau nu pot opta pentru şcoli profesionale, învăţământul fiind obligatoriu până la clasa a XII-a sau până la finele şcolii profesionale”, a arătat ministrul.
Ligia Deca a reamintit că pe data de 4 iulie vor fi afişate rezultatele finale, după contestaţii, şi urmează etapa de repartizare la unităţile de învăţământ, la licee.
Conform ministrului Educaţiei, prezenţa la examen se înscrie „într-un anumit trend” din ultimii ani.
„Am rugat deja în minister şi, împreună cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi cu experţii din Ministerul Educaţiei, vom realiza o analiză, atât cantitativă, cât şi din punct de vedere calitativ. Vom lua nişte eşantioane reprezentative să vedem totuşi de ce nu se înscriu unii elevi de clasa a VIII-a, de ce nu reuşesc să parcurgă etapele pentru a fi în Evaluarea Naţională şi, similar, pentru examenul de Bacalaureat. Avem o serie de programe, unele cu finanţare europeană, de exemplu Programul naţional de reducere a abandonului şcolar şi vrem ca măsurile pe care le avem finanţate să poată interveni exact acolo unde este nevoie. În mod clar avem nevoie să înţelegem mai bine motivele pentru care elevii nu intră în Evaluarea Naţională”, a mai spus Deca.
Întrebată în legătură cu notele sub 5, ea a răspuns: „Este într-adevăr o diferenţă de aproximativ cinci puncte procentuale”. „Cred că este nevoie să ştim mult mai devreme atunci când sunt goluri în învăţare, adică să nu ajungem la evaluarea de clasa a VIII-a ca să putem interveni. De aceea, de exemplu, în noua Lege a învăţământului preuniversitar, avem Programul naţional de reducere a analfabetismului funcţional, care presupune testări anuale pe o platformă standardizată, pentru a putea vedea progresul copilului şi an de an să putem adapta modul în care el parcurge materia, pentru a evita ca la clasa a VIII-a să avem acest rezultat sub nota 5. El nu afectează şansele de a merge mai departe la liceu, însă este clar că şi la clasa a IX-a pentru aceşti copii vom avea nevoie de programe remediale”, a explicat ministrul.
De asemenea, întrebată dacă greva profesorilor a dus la aceste note mici, Ligia Deca a susţinut că „este greu de spus acest lucru”.
„Această generaţie a parcurs şi doi ani pandemici. Eventualele goluri în învăţare puteau să provină şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online, fie hibrid. De asta, am spus, avem nevoie de o analiză calitativă, ca să înţelegem acest fenomen. Eu nu cred că a contribuit un singur factor la rezultatele acestea. Cred, însă, că măsurile pe care le luăm acum, fie prin PNRR – sprijinite financiar, fie prin noua Lege a educaţiei, ne vor ajuta să vedem, în viitor, o performanţă mai bună la Examenele Naţionale”, a precizat Ligia Deca.
Citește și:
- Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2023. Cele mai multe în București, Iași și Cluj. 1.454 de note de 10 la Română, 3.066 la Matematică
- Rezultate Evaluarea Națională 2023. 76,2% dintre elevi au luat medii peste 5, mai puțini față de anul trecut. 429 de candidați au obținut media 10
- Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională 2023. Notele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 4 iulie
- Broșura pentru admiterea la liceu în anul școlar 2023-2024, publicată pe site-urile inspectoratelor școlare. Ghidul candidatului, în fiecare județ
- Admitere liceu 2023. Media ultimului admis la Matematică-informatică și Ştiinţe ale naturii, anul trecut, la colegiile și liceele din București
- Primele 50 de specializări din țară. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” și Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Capitală, pe primele locuri – admitere liceu 2022
- Topul specializărilor din București. Cele mai bune clase/specializări, după ultima medie de admitere – rezultate repartizare licee 2022
- Primele 20 de licee din ţară, după ultima medie de admitere. Liceele în care au fost admiși candidații cu media 10 – rezultate admitere liceu 2022