Programul ”Școala în spital”. Cum se va realiza procesul de predare-învățare pentru copiii spitalizați. Proiectul, prezentat în primă lectură

0

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care reglementează Programul „Şcoala în spital” a fost prezentat, joi, în primă lectură, în cadrul şedinţei de Guvern, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, scrie Agerpres.

În cadrul Universităţilor de medicină şi farmacie se înfiinţează unităţi de învăţământ preuniversitar cu titulatura ‘Şcoala în spital’. Acest lucru are ca scop organizarea şcolarizării antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor spitalizaţi, în număr de câteva sute în fiecare an.

Aş vrea să precizez că până acum nu a fost posibilă organizarea şcolii în spital, deoarece piedici birocratice reglementau dimensiunea minimă a formaţiunilor de studiu. Mai exact, este ca şi cum am putea să clarificăm că într-un spital oncologic am avea un număr suficient de mare, în acelaşi spital, în acelaşi timp, de elevi de clasa a VII-a, spre exemplu, lucru care, în mod evident, este absurd. Această absurditate a fost înlăturată din reglementările legale.

În acest fel, pe toată perioada spitalizării se va desemna un cadru didactic monitor, care are obligaţia de a supraveghea parcursul educaţional al preşcolarului sau al elevului, precum şi de a menţine legătura în permanenţă cu unitatea de învăţământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare”, a explicat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Potrivit proiectului, Ministerul Educaţiei va înfiinţa corpul naţional al cadrelor didactice pentru Programul „Şcoala din spital”. Acesta va fi constituit în urma selecţiei cadrelor didactice care fac dovada absolvirii unor programe de pregătire în domeniul psiho-pedagogiei speciale. Este avută în vedere şi continuarea predării-învăţării, în cazul mutării elevilor de la un spital la altul sau de la o secţie la alta.

„Pentru sprijinirea învăţării în ‘Şcoala în spital’, Ministerul Educaţiei poate organiza şi olimpiade şi concursuri şcolare şi poate acorda burse de studiu şi alte forme de sprijin material prin programe naţionale aprobate prin hotărâre de Guvern”, a indicat Cîmpeanu.

Universităţile de medicină şi farmacie vor putea accesa fonduri externe nerambursabile în vederea îmbunătăţirii activităţilor desfăşurate prin acest program naţional. Procesul instructiv educativ va fi adaptat la specificul bolii, la perioada de spitalizare şi la clasa în care este înscris elevul.

În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a OUG, Ministerul Educaţiei va elabora o programă diferenţiată de susţinere a Evaluării naţionale şi a examenului de Bacalaureat, atât pentru elevii şcolarizaţi în cadrul acestui program, cât şi pentru toţi elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi care necesită o spitalizare îndelungată.

Creșele, preluate în sistemul de educație

Tot joi, ministrul Educaţiei a anunțat că în şedinţa de joi a Guvernului a fost adoptată hotărârea care stabileşte o valoare de 15.000 de lei pentru costul standard per copil în creşă şi că a fost prezentat în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede preluarea creşelor în sistemul de educaţie.

„Este o cerinţă de mulţi ani, a întregii societăţi, de definire a acestui cost standard per copil în creşă. Acest cost standard a fost stabilit la o valoare de 15.000 de lei pe copil, pentru cheltuieli salariale, la care se adaugă o componentă de 585 de lei pentru cheltuieli materiale”, a arătat ministrul.

Cîmpeanu a atras atenţia asupra faptului că în cazul grădiniţelor costul standard este de 7.431 de lei pentru fiecare copil.

„(În cazul creşelor, n.r.) este puţin mai mult de dublu, pentru că este vorba în primul rând de grupe mai mici, la jumătate faţă de grupele din grădiniţă, şi este vorba de cerinţe speciale de îngrijire în acest domeniu antepreşcolar. (…) Din primele consultări a reieşit că în creşă vor putea merge copii de la zero la trei ani, prin zero ani înţelegându-se vârsta de 11 luni, vârstă până la care am înţeles că este recomandat ca aceşti copii să stea împreună cu mamele”, a precizat ministrul.

Cîmpeanu a menţionat că în prezent există 387 de creşe care urmează să fie preluate în sistemul de educaţie.

„Acolo unde autorităţile locale iniţiază solicitări de preluare, inclusiv a personalului în sistemul de educaţie, aceste creşe vor funcţiona pe lângă grădiniţe, sub personalitatea juridică a grădiniţelor, având în vedere nevoia de integrare a conceptului educaţiei timpurii, integrare între creşă şi grădiniţă.

Acolo unde autorităţile locale nu iniţiază demersuri pentru preluarea totală în sistemul de educaţie, Ministerul Educaţiei va asigura cheltuielile salariale pentru componenta educaţională. Cu alte cuvinte, Ministerul Educaţiei asumă preluarea resursei umane, e vorba de educatori puericultori, inclusiv din perspectiva cheltuielilor salariale”, a explicat ministrul.

Citește și: Discuții la Guvern privind ipotezele de lucru pentru începerea anului școlar. O propunere: creșterea pragului până la care şcolile rămân deschise

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.