Violeta Alexandru: Nu aş recomanda concediu de odihnă sau medical în această perioadă, când sunt închise unităţile de învăţământ

0
Foto: PNL

Ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, arată, într-o postare pe Facebook, că, în această perioadă, când școlile sunt închise, nu ar recomanda părinţilor concediul de odihnă sau concediul medical, soluțiile fiind, în opinia sa, munca de acasă, telemunca sau flexibilizarea programului de lucru, acolo unde este posibil.

„Cred că următoarele măsuri sunt de bun simţ atunci când specificul locului de muncă este acomodat.

În cazul familiilor cu 2 părinţi, flexibilizarea programului de muncă este preferabilă astfel încât unul dintre părinţi să muncească dimineaţa şi altul după-amiaza.

De asemenea, la nevoie, dând dovadă de spirit de solidaritate, mai multe familii se pot organiza, astfel încât, pe rând, câte un părinte, prin rotaţie, să rămână acasă cu cei mici”, mai scrie Violeta Alexandru, pe rețeaua de socializare.

Referitor la proiectul de lege în dezbatere la Parlament, proiect conform căruia, dacă se închid şcolile, un părinte poate sta acasă cu copilul/copiii în zile libere plătite de angajatori, Violeta Alexandru precizează că ”aici apare problema unui număr de circa 2-3 milioane de părinți care pot solicita acest drept simultan. Cam 50% din angajații din România”.

Postarea ministrului Muncii, Violeta Alexandru:

”Prin decizia de închidere a școlilor și a grădinițelor, părinții a peste 3 milioane de copii se află în situația de a identifica soluții alternative pentru supravegherea copiilor. Părinții s-au confruntat cu aceeași întrebare: avem un plan de rezervă? Cei care au soluții, au răsuflat ușurați. Cei care nu au prin preajmă rude, cei care au un program de lucru îndelungat, cei care nu au angajatori îngăduitori s-au aflat, dintr-o dată, într-o situație disperată.

Gândul meu s-a dus la cazul lui B., tată din familie monoparentală, care are în îngrijire o fetiță de 3 ani. În urma unei tragedii, mama a decedat la nașterea fetiței, tatăl a rămas să își crească fiica singur. O are înscrisă la o grădiniță cu program prelungit.

M-am gândit imediat ce poate să facă Ministerul pentru acest om și pentru alții ca el.

Am venit cu câteva soluții aplicabile exclusiv în perioada în care unitățile de învățământ sunt închise, conform deciziei fiecărui angajator:

1. Munca de acasă, acolo unde angajatorul permite acest lucru;
2. Telemunca, acolo unde angajatorul, specificul muncii și condițiile logistice permit;
3. Flexibilizarea programului de muncă (modificarea orelor de începere a programului de lucru, prestarea doar a câtorva ore pe zi sau doar a câtorva zile pe săptămână la sediul angajatorului restul muncii urmând a se desfășura de la distanță).

Cred că următoarele măsuri sunt de bun simț atunci când specificul locului de muncă este acomodat:

• În cazul familiilor cu 2 părinți, flexibilizarea programului de muncă este preferabilă astfel încât unul dintre părinți să muncească dimineața și altul după-amiaza.
• De asemenea, la nevoie, dând dovadă de spirit de solidaritate, mai multe familii se pot organiza, astfel încât, pe rând, câte un părinte, prin rotație, să rămână acasă cu cei mici.

Nu aș recomanda:

1. Concediul de odihnă, în această perioadă. Mai mult, unii angajatori pot nega, pe baza actualei legislații, acordarea concediului unor angajați care cer, în masă, concediul de odihnă.
2. Concediul medical. Nu vreau să discut despre cum se poate obține, dintr-o dată, un astfel de document.

Sigur, mai există și proiectul de lege în dezbatere acum la Parlament, proiect conform căruia, dacă se închid școlile, un părinte poate sta acasă cu copilul/copiii în zile libere plătite de angajatori. Aici apare problema unui număr de circa 2-3 milioane de părinți care pot solicita acest drept simultan. Cam 50% din angajații din România.

Cam acestea ar fi opțiunile dacă suntem de acord că România trebuie să meargă înainte și în situații de criză. Trebuie să fim responsabili și să respectăm măsurile de prevenție dar, în același timp, nu putem să închidem totul, pur și simplu.”

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a decis, luni, închiderea şcolilor şi grădiniţelor în perioada 11 martie – 22 martie.

Citește și: Ministrul Muncii: Recomandăm flexibilizarea programului de lucru pentru părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii acasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.